R&R la pediatru.

– La cat ziceai ca avem programare la medic? Intreaba al meu sot, in timp ce instala una bucata dolofan in scoica auto.2015-10-22 19.39.53
-Pai la 11:30, ajungem bine, maxim 5 minute intarziere… raspund calm incercand sa inchid a doua bucata semi-dolofan in scoica.
-Pisi, pe naiba ajungem, e 11:20… tranteste usa si se duce la volan.
Adevarul e ca, de cand am nascut parca instant punctualitatea a plecat la plimbare. Nu mai reusim sa ne incadram in timp, ajungem chiar si cu o ora peste ora stabilita. Eu incep cu imbracatul copiilor, el cu pregatit geanta si carat la masina carutul 4×4. El ii pune in scoici, eu trag niste toale pe mine.  In marea majoritate, cand sa iesim din casa observam ca unul, daca nu chiar amandoi fac nevoia nr 2 si clar nu putem pleca (la gemeni exista asa numitul tandem-caca, de foarte multe ori s-a intamplat asta).
-Ai luat tot? Apa, lapte, dosarul lor, floarea pentru doamna doctora?
-Da pisi, ajungem la anul, ai sa vezi trafic infernal.

Apoi a dat drumul la muzica. Eu stau in spate intre ei, le cant ce aud pe radio, ei zambesc. Fericire pe paine, pana cand incep sa se foaiasca in scoici, cu dorinta sa se ridice. Urletele acompaniaza mica razvratire. Noi am tot zis ca mai asteptam pana la scaune auto, ne-am tot uitat pe net, dar ei se pare ca ne grabesc alegerea. Au crescut si nu mai vor sa stea pe spate. Pac jucaria, pac cantecel, pac mainile pe ei sa-i tin in scoici. O minunatie de privit in trafic la semafor de catre colegul de banda.

Amin, am ajuns! Iesim din masina si alergam spre cabinet, eu cu Radu si geanta lor (geanta mea nu mai exista de mult in peisaj) el cu Rares si floarea pentru doctora (i-am zis un buchet, el a ales o orhidee in ghiveci, cu 3 craci, plina de flori si cam 1 metru inaltime). Cu scuzele de rigoare si plasat pomul-orhidee, obtinem un zambet din partea doctorei. Prima victima, al meu Radu. Pun copilul pe patut si incepe sa se foiasca, sa traga de servetelul de pe pat, tipa, rupe din servetel, cred ca a si mancat putin din el. Hai cu dezbracarea si luat in brate pentru consult. Bun, misiune reusita, dar mai avem de luptat. Incercam sa-l tin drept sa-l masoare, asa zbenguiala nu am vazut in viata mea. Nu a stat, plus bonus urlete ca-l fortam sa stea asa. Apoi pe cantar, in fund. Era sa plonjeze in cap pe gresie. Ne-am chinuit amandoua sa-l imbracam si apoi urma ultima batalie:
-Hai sa-l tineti bine, sa-i verific urechile. O mana pe frunte si una peste mainile lui, sa nu miste ca nu vreau sa-l ranim.
Apele curgeau pe mine ca in sauna. Copilul se zbatea ca pestele pe uscat, urla si normal ca fratele venise sa-l insoteasca la petrecere. Doamna doctora se uita socata la ei, parca simteam compatimire pe chipul ei.
-Gata, e bine. Tati trecem la Rares, sa-l dezbracati.
-Pisi, sa vezi cum se face treaba, razand la mine smechereste.
Acum ce nu stie tati si am uitat sa-i povestesc e ca Rares in ultime 3 zile cand el a lucrat, nu mai vrea sa stea deloc pe spate. Nicio jucarie nu-l convinge, asa ca pampersul l-am pus cu el in stand in picioare, urmat de imbracat, chiar si baita tot la inaltime o doreste (a inceput sa mearga prin casa fara sa se tina si cred ca de aici se trage).
Stau cu Radu somnoros si cuminte pe scaun si il privesc pe tati cu rasul smecheresc de mai devreme, cum disperat incearca sa manevreze odrasla. Urlete, servetel in mana si gura, pampers pus stramb, tati transpirat… popcorn imi trebuia. Se termina si consultatia, mai intreb una alta si plecam. In masina repetem circul cu scoicile. Neuronul schiteaza concluziile zilei:

  1.  musai sa mergem dupa scaune auto.
  2.  imi trece prin minte sa nu mai ies cu ei din casa pana la 5 ani cand m-as putea intelege cu ei.
  3. trebuie sa slabesc sa intru intre scaune
  4. daca asa a aratat o consultatie la aproximativ 11 luni, mi-e groaza de cum o sa arata vaccinul la 12 luni si recoltatul pentru analize de sange. Cred ca beau ceva inainte, asa eu si bebeii o sa fim euforici… sau pasez sotului responsabilitatea asta.
  5. revin la puctul 1, am baietei mari, ieri erau doua guguloaie pe poza de la ecograf si acum fac 1 an. Incep sa plang, ei urla ca nu vor in scoici, tati transpirat, o adevarata minune de privit pentru colegul de la semafor.

Cu drag,

Ellie

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”.