Copilul meu se tranteste pe podea! Oare de ce ?

               Vedeam mereu, in parcuri sau magazine, copii care urlau si se tavaleau pe jos cand parintii nu le faceau pe plac. “Pfa, ce rasfati sunt!” imi ziceam mereu cand ii intalneam, cu promisiunea ca ai mei nu o sa faca asa ceva niciodata… insa socoteala de acasa nu-i ca cea din targ.  tantrum

            Saptamana trecuta am fost in parc cu jumatatea plus cei 2 omuleti din dotare. Dupa 2 ore de alergat am considerat ca-i momentul sa mergem acasa. Dar ce sa vezi… feciorul meu, Rares, a inceput sa urle si sa fie show ca la carte a inceput sa faca precum un titirez pe asfalt. Ma uitam la el si nu-mi venea sa cred ce vad, da-i si incearca sa-l iei in brate… copilul se lasa moale si efectiv se prelingea printre bratele mele. Asa ceva nu mai patisem in viata mea… ne-am chinuit amandoi sa-l bagam in carut, abia l-am potolit bagandu-i sub nas telefonul (stiu ca nu e ok, dar nu vroiam sa ne stie si toata strada). Toata lumea din parc se holba la noi, circ 100% le-am oferit. Am plecat cu gandul ca ii mai scot in lume cand au 5 ani si sunt “dresati” bine.

               Cum am ajuns acasa am cautat pe Goagal despre crizele de nervi avute… “nebunia” are si o denumire, respectiv tantrum. Definitia suna cam asa: tantrum-urile sunt un fenomen natural si apar mai ales la copiii care nu reusesc sa-si exprime in cuvinte frustrarile de orice fel. Descifrand chineza definitiei, ea se rezuma la un cumul de emotii pe care el incearca sa le gestioneze si le exteriorizeaza prin urlete si trantit pe jos.
Am apelat la ajutor profi, asa ca am pus mana pe telefon si am sunat-o pe prietena mea, Raluca Barcan (psiholog si consilier parental, o gasiti aici). Mi-a facut o schita despre cauzele care declanseaza “furtuna”:
• copilul cauta atentie sau e obosit, ii este foame sau nu se simte confortabil in mediul in care se afla(vizite la rude, spatii aglomerate);
• doreste prezenta unui parinte sau doreste un obiect pe care nu-l poate obtine;
• il iei de la locul de joaca unde se simte fericit;
• neputinta de a se exprima prin cuvinte, lipsa comunicarii sa anunte parintele ce nevoi are ii creste frustarea.
Raluca  mi-a oferit si sfaturi in privinta gestionarii acestor situatii:
1. Un copil obosit/infometat este precum o bomba cu ceas, predispus la tantrum-uri asa ca incearca sa respecti orele lui de somn/ masa.
2. Cand apare o criza, cheia succesului este sa incercam sa fim calmi si sa mentinem un ton cald. Daca ne enervam nu facem decat sa amplificam lucrurile. Un mesaj pozitiv transmis intr-un mod negativ va aduce întotdeauna rezultate negative!
3. Treci cu vederea si nu ceda! Daca vrea un lucru interzis (de ex. vrea telefonul sau o jucarie noua) nu-i oferim doar ca sa nu mai urle. Acest gest ii  alimenteaza tantrum-urile, invatand acest comportament urlu=primesc ce vreau.
4. Nu-l lua in seama, dar nu-l lasa singur, nu-i intoarce spatele sau sa iesi din camera, pentru ca un astfel de comportament o sa-i contureze teama de abandon. Stai langa el, asteptandu-l sa-l iei in brate cand ii  trece supararea.
5. Cand “s-au linistit apele ” mergi la el, strange-l in brate si spune-i ca ” mami te iubeste si te intelege”  si ca ” ce ai simtit e normal” ca “esti mereu alaturi de el”  si incearca sa-i explici ce s-a intamplat “uite mami, stiu ca vrei telefonul meu insa nu-i o jucarie faina precum masinuta ta…”
Acesti omuleti de 80 cm au si ei problemele lor, simt frustrari cand nu reusesc sa faca anumite lucruri. Crizele lor sunt normale, un protest al emotiilor pe care le simt, protest pe care nu-l stiu inca sa-l gestioneze si apare cand ne este lumea mai draga. Trebuie sa abordam situatia cu o doza mare de calm astfel ei invata de la noi sa-si imblanzeasca emotiile. Nu putem cere copilului sa nu mai tipe, urland la el! Micutii au nevoie de noi si de iubirea noastra, au nevoie sa se simta intelesi indiferent ce fac. Noi suntem centrul lumii lor si trebuie sa le oferim iubire neconditionata.

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici