Prietenia-orhideea sufletului.

       Ce este de fapt Prietenia? Pentru mine, așa cum scrie și în dex , este acel sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două sau mai multe persoane.

Întotdeauna mi-am dorit să am pe cineva cu care să vorbesc, să ne scriem scrisori, să ne lăsăm mesaje, am tânjit după așa ceva. Nu prea îmi place sa vorbesc, așa că nu-mi plac convorbirile telefonice… nu știu de ce, poate că nu-mi găsesc cuvintele…în schimb îmi plac întâlnirile ca între fete să vorbim câte în lună și în stele. Am avut relații de amiciție, relatii distante fără implicații sau complicații dar niciodată pe  cineva căreia să-i las un mesaj când simt nevoia să vorbesc, să-mi împărtășesc sentimentele, trăirile, în timp real, de la care să primesc un răspuns aproape instantaneu și nu peste o săptămână, care să mă asculte și nu pe cineva cu care sa vorbesc o data pe luna. Toate până într-o zi când am întâlnit-o. A fost nevoie să ajung să trăiesc cele mai grele momente din viața mea ca să o întâlnesc. E clar nimic în viața nu e întâmplător toate sunt aranjate așa cum trebuie și cum vrea Cel de sus.

Era într-o zi de toamna amândouă trăisem aceleași dezamagiri, aceleași trăirii, amândouă în halate așteptam cu nerăbdare și cu emoție un anume moment, deși amândouă mai trăisem acel sentiment, dar parcă de data asta era altceva. Ne-am așezat una langa alta, o urmaream cu coada ochiului îmi plăcea de ea avea ceva plăcut, am început sa vorbim, ea a făcut primul pas și pe măsură ce înaintam în discuție descopeream câte trăisem și cât de asemănătoare erau poveștile noastre. Era o tânără frumoasa, cu un zâmbet placut și un optimism care mi-a dat putere sa cred în mine.  Mi-a alinat sufletul, era ea minunata. Ne-am schimbat contactele fără a mă gândi ca ne vom mai întâlni sau ca vom tine legatura. Ne-am despărțit, fiecare a plecat la casa ei, cu problemele ei. La câteva săptămâni primesc un mesaj de la ea si nu-mi dădea o veste buna. I-am răspuns, nici eu nu aveam o veste buna.  Din acel moment s-a creat o frumoasa prietenie, am devenit confidente. Ultimii ani din viața mea au fost foarte grei, cu suișuri și coborâșuri, cu bune și mai multe rele. Din toate astea am învățat să nu mai mă intereseze de problemele intime ale nimănui, să nu mai pun întrebări intime și că prietenii azi sunt, mâine şi-au luat zborul. M-am închis în mine și am realizat că prietenii nu te pot înțelege atâta timp cât nu trăiesc aceleași drame. Am învățat că din păcate necazurile împărtășite apropie oamenii și că de fapt astea sunt adevăratele prietenii. Timpul a trecut și chiar dacă ne-am văzut doar de 2 ori știu că aproape zilnic cineva nu mă lasă în pace și mă ciupeste atât de delicat pe Whatsapp, prin SMS,  prin FB. E suficient un “Bună,  cum iți merge azi?” Nu pune sare pe rană și nu mă întreabă de necazuri. Chiar dacă în tot acest timp ea a trecut testul, eu nu, ea şi-a împlinit visul devenind mama, eu nu. Ea a ramas langa mine.

“Ochii care nu se văd se uita” așa este, mulți ochi s-au uitat dar pana la urmă nu trebuie să ne vedem trebuie să ne simțim alături unii de alții să ne auzim, să ne scriem. Așa ca dacă aveți un prieten care știți că trece prin momente grele, care va îndepărtat de el nu-l judeca, nu-l pedepsi si pune mana pe telefon. Poate nu-ți răspunde la apel, dar mesajul sigur îl citește și cu siguranță un simplu “Bună, ce mai faci, îmi e dor de tine” îi va umple coltul ochilor cu un strop de lacrima, iar zâmbetul va apărea pe acel chip trist, dezamăgit. Îți mulțumesc, draga mea, pentru ca exiști si ca ești acolo când am nevoie de tine si de vorbele tale atât de simple si sincere.

P.S. Multumesc Nico, ca mi-ai aratat o alta definitie a prieteniei si ca ai vrut sa public gandurile tale.

P.S 2 : te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook,  „Cufarul mamei”.

Cu drag

Ellie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *