Semnele care confirma autismul!

Am fost recent la un  curs de terapie Aba, terapia care se foloseste in recuperarea copiilor cu autism. Am scris mai jos semnele care apar, inca de la varsta de 10-11 luni la un copil. Astfel, daca sunt copil cu autis:
Evit contactul vizual
Nu raspund la nume
Nu ma uit in directia in care imi arati
Flutur mainile sau alte obiecte
Nu comunic verbal cu persoanele din jurul meu
Am dificultati in a-mi exprima emotiile si a intelege emotiile celorlalti
Uneori refuz sa fiu luat in brate si refuz contactul vizual
Cand vorbiti cu mine ma port ca si cum nu as auzi
Plang adesea atunci cand vreau ceva si imi este greu sa ma fac inteles
Sunt dificil de calmat atunci cand plang
Nu observ cand mama si tata ies din camera
Nu le zambesc celorlalti cand incearca sa se joace cu mine
Ma invart in cerc
Nu pot imita alti copii
Nu arat cu degetul
Nu ma joc cu alti copii
Pot ramane cu privirea fixata pe un anumit lucru
Imi place sa ma joc repetitiv cu anumite obiecte
Ma balansez de pe un picior pe altul
Pot fi autoagresiv si heteroagresiv pt ca nu imi pot controla frustrarile
Pot avea preferinte alimentare bizare
Nu suport zgomotele puternice
Par insensibil la durere
Imi place sa stau izolat,nu sunt interesat de jocuri
Nu sesizez pericolele
Nu reusesc sa inteleg ce imi cereti sa fac!

Diagnosticarea precoce ajuta la recuperarea unui copil cu autism. Fiul meu a fost diagnosticat la varsta de 1 an si 2 luni, semnele au aparut inca de la 11 luni. Interventia timpurie a facut ca Radu sa prezinte o evolutie foarte buna.

Va rog share la acest articol, sa pot ajuta si alte mame sa evalueze propriul copil

Multumesc

Dianaautism

Dulcele pacat al dorintei…

bebe, noi, sex

Toate simturile imi sunt activate… respiratia incepe si ea sa accelereze oferind companie batailor galopante ale inimii. Il vad… simt un fior rece pe sira spinarii si un val de caldura imi  explodeaza in corp…. degetele lui imi ating mana. Ne atingem, ma ia de mana… se joaca cu inelarul meu gol, dar cu forma verighetei proaspat scoase…  Trag aer in piept iar mirosul lui imi imbata ratiunea…
Mereu a reusit sa ma dezbrace de cuvinte, sa priveasca in sufletul meu… acum a venit randul sa ma dezbrace de haine. Privesc camera rece, pe masa sunt 2 pahare, o sticla cu vin, avand compania unui pachet de tigari. Mut privirea si fac cunostinta cu patul… zambesc fiindca in minte mi se tes imaginile ce vor urma… le stiu in detaliu chiar le-am trait cu mintea, zi de zi, seara de seara.
-Ma bucur ca esti aici… imi spune in timp ce imi cuprinde talia.
Ii citesc in ochi dorinta, vad un vanator care isi priveste trofeul mult ravnit.
Atingerile lui fac ca ultimul strop ramas de ratiune sa se evapore. Mi-a promis ca o sa ma simt bine… nu are idee ca ma face sa ma simt vie…
Ma asez pe pat si astept sa fiu servita cu licoarea rece. Cum oare am ajuns sa fiu aici? Sunt casatorita de multi ani… sotul e mereu dragut cu mine… insa uita sa mai ofere complimente, uita sa aprecieze o rochie noua pe corpul meu. Imi place sa fiu apreciata, imi place sa primesc mesaje obraznice si sa rosesc cand le citesc… sotului nu-i contest implicarea in viata de familie… dar ca amant, uita sa isi obtina creditele. Am cautat pe cineva care poate… sa ma tina cu sufletul la gura, care stie sa se joace cu mintea mea.
Azi, la pranz am primit mesajul “Vreau sa te vad … acum!” urmat de o adresa si iata-ma aici cu Adonisul meu. De ce el? Pentru ca stie mereu sa ma faca sa ma simt bine, pentru ca e doar al meu timp de cateva ore, pentru ca mereu stie sa mentina vie flacara si dorinta.
Primesc paharul cu vin rece si privesc cum el isi desface camasa. Ador camasa asta… i-am facut-o cadou acum 1 an, de ziua lui.
Nu ma simt vinovata… de ce sa simt gustul vinei cand tot ce vreau am primit? Sa ma simt vie si dorita este un pacat?
Inainte sa plece, ii spun:
– Iubitule azi bag la spalat, am sortat deja hainele copiilor, da-mi si camasa ta de azi, cea pe care ti-am luat o acum 1 an de ziua ta!

Cu drag,

Diana

Iubirea nu-i rasfat!

bebelusi

Daca mai aud in jurul meu ca ”e baiat mare, lasa-l sa mearga singur, nu-l mai tine in brate” sigur fac o criza de nervi.
Nu mai pot digera nici cu zeama de lamaie “daca il tot pupi sa vezi ce rasfatat ajunge”.
Intr-o zi am plecat cu copilul in brate la magazin, iar in cele 20 minute alocate traseului, am intalnit 2 vecine si o vanzatoare care “m-au urechiat” ca “o sa mi se urce in cap copilul”.
Urasc sa aud sfaturi de la alte mame care cred ca ele le stiu pe toate, iar faptul ca au crescut si ele la randul lor un copil le da atestat in “mama anului”.
Am ales o altfel de abordare in privinta educatiei copiilor mei, accept parerea celor din jur si cantaresc sfaturile primite… dar se pare ca daca nu aderi la “educarea pe stil vechi” esti aspru criticata!
Arunca cu pietre in mine ca vreau sa-mi tin copilul in brate si la aproape 2 ani cand mergem la magazin, in parc, sau prin casa!
Am ales sa ii spun mereu “te iubesc” si ii explic cand greseste nefiind nevoie sa-i aplic o palma peste fund! Nu-l las la TV si ma transform in cel mai fidel partener de joaca!
Vreau sa-l las sa-si aleaga ce-i place, vreau sa-l formez independent,  responsabil si nu unul supus, mereu cu capul plecat sa faca ce vreau eu!
Nu-s “mama perfecta” si imi cer scuze in fata omuletului de 86 cm cand gresesc fata de el.
Arunca cu pietre in mine, critica-ma pe la colturi, insa copilul meu o sa stie ce inseamna iubire, o sa stie sa isi imbratiseze sotia, o sa stie sa isi asume alegerile in viata, o sa stie sa isi ceara scuze cand greseste fata de un prieten si… o sa stie sa isi sune mama cand are nevoie de un sfat!
Daca a arata afectiune insemna rasfat, atunci copilul meu o sa se imbaieze in rasfat… in caz ca exista premiul “cel mai rasfatat copil” o sa castige locul 1, insa o sa fie 2 cu coronita… deh, sunt mama de gemeni.

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei” aici 

… si mamele plang cateodata!

Mamele sunt eroinele zilelor noastre, modelele dupa care ne ghidam si dovada vie ca putem obtine tot ce ne dorim daca suntem luptatoare. Ele sunt puternice, mai ales cand lupta pentru fericirea familiei din care fac parte.

Hai sa iti spun un secret, si mamele plang cateodata, atunci cand nu le vede nimeni, ori in baie la dus, ori seara la culcare, cand pun capul pe perna. In spatele acelei masti de femeie curajoasa si zambitoare, sta o femeie sensibila.
O mama plange de fericire atunci cand isi priveste copilul cum doarme, ii saruta fiecare bucatica de piele, de la frunte pana la piciorusele dolofane.

Plange pentru ca nu se poate satura de parfumul de bebelus pe care il emana pruncul ei.

Plange pentru ca se simte neputincioasa, neputand spune stop timpului care trece cu repeziciune prin clepsidra vietii.

Plange pentru ca s-a enervat cand copilul nu a fost cuminte, regretand toate starile de nervozitate pe care le-a parcurs.

Plange pentru ca nu a reusit sa protejeze mai bine puiul ei, semnele de la cazaturile din parc pe picioarele puiului ei amintindu-i mereu asta.

Plange dupa o cearta cu sotul, care o judeca ca nu a reusit sa faca toate treburile casnice.

Insa sunt si momente cand plange de fericire, atunci cand cel mic mananca cu pofta pranzul gatit cu dragoste. Plange cand puiul de om reuseste sa se dea pe tobogan singur sau construieste un castel de nisip.
Plange cand copilul ei o saruta pe obraz si o tine in brate.

Oricat de grea e viata pentru ea, mereu reuseste sa se ridice si sa realizeze ce isi propune. Nimic nu-i mai periculos, decat o mama care lupta pentru puiul ei… fericirea familiei reprezinta misiunea ei. Priviti mamele din viata voastra, asa-i ca sunt mereu cu zambetul pe chip? Sa nu uitam ca cel mai frumos, mai incapator si mai sigur loc din lume este sufletul mamei!

Nu uitati ca sub ambalaj, sta o femeie puternica… atunci cand isi da jos pantofii cu toc, apare fetita care isi dorea sa schimbe lumea… si a reusit asta, devenind mama!

IMG_1057

Cu drag

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei” aici 

Doar o altă zi de duminică!

               Doar o altă zi de duminică în care avem coduri galbene de caniculă, băieți deștepți cu afaceri de milioane, pușcării pline, furturi, accidente, multă minciună, legalizări de lucruri scârboase, pokemoni pe străzi. O scurtă cronică a unei Românii peste care soarele doar apune. Răsar însă tot mai des critici care își dau cu părerea și atât.

          Doar o altă zi de duminică în care valul descurajării ne aduce și pe noi la mal. Nu ține cont de vârstă, poziție socială, naționalitate sau sex. Ne descurajează oamenii. Ne descurajează eșecul. Ne descurajăm singuri. Renunțăm pentru că ne pierdem încrederea în noi și ne subestimăm. Problema e că facem asta des și trecem prin viață fără să fi descoperit ceva din ea. Cu alte cuvinte, trăim degeaba…

           Doar o altă zi de duminică în care oamenii vin și pleacă din viața noastră ca trenurile. În gara sufletului nu staționează decât atât cât au nevoie. Sau cât avem noi… Și fiecare își caută gara care îi place. Unii țin cont de aspectul exterior, alții de cât de bine se simt în interior. Unii caută o gara curată, alții preferă gările pustii. Uneori, mai uităm bagajele în gările altora, și le producem suferință. Iar ei se amagesc cu gândul că într-o zi ne vom întoarce după ele. Dar nimeni nu se mai întoarce!

          Doar o altă zi de duminică în care stăm și așteptăm. Mai mult stăm. Uităm că ”viitorul constă în a dărui totul prezentului”. Pentru mulți poate fi ultima zi de duminică, pe holurile de la oncologie. Pentru alții poate fi duminica ce aduce schimbarea. Ieșirea din timp ne așteaptă pe toți.

          Până atunci, învață să iubești și să te iubești. Până la urmă suntem doar niște visători într-un univers fără sfârșit!
Ce faci azi, are ecou mâine.

          Apropo, tu ce ai făcut azi? Într-o altă zi de duminică…….

L.


Multumesc Doamne ca sunt mama!


in carucior     Respir si inchid ochii pentru o secunda… ii deschid repede de teama ca pierd din privelistea mea… Doamne, asa peisaj! Picioare grasane, degetele mici, ochisori mari, voce dulce… sunt indragostita de 2 omuleti, care ma striga toata ziua “mami”…
Nu credeam ca o sa ajung sa iubesc atat de mult…
Nu credeam ca o sa pretuiesc la maxim viata de cand i-am intalnit…
Nu credeam ca o sa simt atatea temeri de cand am nascut…
Nu credeam ca o sa renunt la multe din placerile mele ca sa le fiu mereu aproape…
Nu credeam ca o sa ajung sa pun pe locul 1 o alta persoana in defavoarea mea…
Nu credeam ca o sa fiu atat de calma…
Nu credeam ca mai exista copilarie in sufletul meu, dupa ce am pasit in lumea asta gri a adultilor…
Nu credeam ca mi-e frica de moarte pana cand nu am dat viata…
Mereu mi-am dorit sa fiu mama, mereu auzeam in jurul meu ca-i greu sa cresti un copil, dar nu auzeam si cat de minunat e sa ai parte de aceasta binecuvantare!
Ne ancoram in cotidianul zilei si uitam sa apreciem ce avem… uitam sa ne bucuram ca avem aceste sufletele in viata noastra. Sa-i iubim si sa avem grija de ei caci, chiar sunt o minune!
Respir adanc si cu lacrimi in ochi ii privesc… sunt perfecti. Inchid ochii, le simt manutele pe fata mea… simt atingerile ingerilor… deschid ochii, si vad chipurile fericite ale copiilor mei… multumesc Doamne ca sunt mama!

Cu drag

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei” aici 

Ce inseamna sa fii parintele unui copil cu autism?

In primul rand, trebuie sa stiti ca autismul nu-i capat de drum si spun asta cu sufletul deschis, privind la baietelul meu frumos.autism Radu, a fost diagnosticat cu autism la varsta de 1 an si 2 luni. A fost cel mai mic copil diagnosticat de catre psihiatru pana atunci… pentru mine a fost cel mai negru cosmar.
A durut vestea? O da! Am trecut prin multe stari, de la furie la depresie, de la negare pana la plans isteric… ajungand la acceptare. Am plans pana la epuizare, cautam vinovati, insa am ajuns sa  inteleg ca am un rol, ca eu trebuia sa fiu mama lui, a copilului meu special. Acum am acceptat, lupt sa-l ajut si sa-l fac bine. Am constientizat ca-i o batalie pe termen lung, nu-i ca o raceala ii dai copilului sirop si gata, se face bine… autismul nu se vindeca 100%! Ce inseamna sa fii parintele unui copil cu autism?
Inseamna ca puiul tau sa nu te priveasca, sa nu-ti constientizeze lipsa.
Inseamna sa nu auzi glasul copilului tau spunand  “mama”.
Inseamna sa nu-ti permita sa stai cu el in brate, sa nu-ti caute mangaierile si sarutarile pe obraz.
Inseamna in fiecare zi, 2 ore in loc sa le petrecem la un spatiu de joaca, stam pe partea cealalta a usii, cu emotii si cu dorinta de a auzi “bravo piticule” din partea terapeutului.
Inseamna sa primesti lectii pretioase despre viata predate chiar de copilul tau.
Inseamna sa inveti sa iubesti neconditionat, sa apreciezi un zambet sincer.
Inseamna sa stai ancorat in lupta, sa nu te lasi doborat de problemele care apar.
Inseamna sa ajungi sa vezi frumusetea de a avea un copil special, zilnic sa repeti tot ce a invatat la terapie, sa notezi fiecare reusita si sa ramai mereu in alerta pentru eventualele probleme care pot aparea.
Am invatat ca trebuie sa ma bucur de fiecare reusita pe care o face in lupta cu autismul.  Este o lupta grea, pe viata, insa suntem impreuna si o sa apreciem intens toate roadele muncii noastre.
Am invatat sa apreciez ce am, sa fiu fericita cu putinul pe care il am si sa nu mai pierd timp alergand dupa partea financiara… banul, chiar nu cumpara fericire!
Mesajul meu pentru parintii care au primit recent cruntul diagnostic: ca sa-l faceti partas la lumea voastra si sa-l scoateti din lumea lui, trebuie sa nu va mai deranjeze diagnosticul si sa-l vedeti ca pe un copil normal si nu diferit fata de ceilalti. El are propriul ritm de dezvoltare. Trebuie tu ca parinte, in primul rand, sa il accepti si il tratezi ca pe un copil normal ca ceilalti sa-l perceapa la fel. Iar cel mai important lucru pe care il poti face pentru el, este sa-l iubesti, misiunea ta e sa-i oferi fericire. Arata-i ca il iubesti si stai cat mai mult timp alaturi de el, invata-l sa zambeasca!
Il privesc pe fiul meu, dupa 4 luni de terapie… zambeste, ma striga cu un glas de inger “mama”, uneori sta in bratele mele. Singura lor sansa la o viata cat mai aproape de normalitate e sa fim langa ei. In viata, nimic nu-i intamplator… azi, dupa 6 luni de la diagnosticare, sunt studenta la Psihologie, cu dorinta de a ajuta si alte familii sa reuseasca sa lupte alaturi de copilul lor. Exista o vorba din popor “Dumnezeu iti da, cat poti duce”… suntem alesi parintii lor pentru ca stim sa luptam si o sa reusim sa-i invatam frumusetea lumii noastre.

Despre semnele care au aparut si m-au facut sa merg la un medic neurolog, am scris aici

Va rog, share ca mesajul meu sa ajunga  si la alte familii care sunt la inceput de drum in aceasta lupta! 

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici 

Tatal si copilul!

      Tocmai ai aflat de la iubita/sotia ta ca o sa ai un copil… felicitari! O sa ai cea mai frumoasa si importanta realizare din viata ta! Emotiile iti incoltesc in suflet, tatal si copilulapar si grijile,  intrebarile  “oare o sa fiu un tata bun?”, “o sa ma descurc in noul rol?” iti sunt ecou in minte. Responsabilitatea de a forma un adult iti apasa greu pe umeri, stiind ca, greselile tale pot afecta dezvoltarea copilului te panicheaza si mai mult. Sa fim parinti inseamna sa facem greseli, sa le reparam si sa mergem mai departe …
Nu-i usor sa cresti un copil, implica multa munca si rabdare, mai ales cand ai o multime de sarcini de rezolvat la serviciu si taxe de platit. Insa, secretul in toata magia asta, sunt picaturi de dragoste… cu iubire rezolvi multe probleme. Priveste-ti copilul, el te incarca cu energie si rabdare!
Incearca sa-ti amintesti cum a fost relatia ta cu tatal tau; acum 20-30 de ani, tatal  era mai mult plecat de acasa, datoria lui fiind de a veni cu bani, ca familia lui sa nu duca lipsa de nimic. Oare asta-i suficient?  Incearca sa-ti amintesti povestile pe care ti le spunea tatal tau, aminteste-ti cum te-a invatat sa mergi pe bicicleta. Asa-i, ca v-ati distrat de minune? Vezi ca se poate sa reprezinti amintiri frumoase in copilaria omuletului tau si nu doar un portofel umblator! Copilul nu intelege ca esti stresat si lucrezi ore in sir pentru a achita taxele, deoarece nu e ceva ce el poate atinge, insa simte iubire atunci cand este privit, mangaiat. Fa-ti timp si stai langa el, cunoste-l , descopera-l… o sa fie ca mersul pe bicicleta, o sa te obisnuiesti cu prezenta lui, rasul lui inocent, ochii calzi!
De la 3-4 ani, tatal joaca un rol important in viata copilului, reprezinta eroul universului lui, un model de care se leaga. Arata-i cum ii oferi mamei flori, cum o ajuti in casa la curatenie si gatit, cum o strangi in brate. Arata-i copilului tau ca nu-i o rusine sa plangi cand ai o problema, ca e normal sa-ti exteriorizezi sentimentele, ca mai tarziu el sa nu adune frustrari. Incearca sa nu porti discutii pe ton ridicat cu partenera de viata in preajma copilului, deoarece o sa considere normal o astfel de atitudine. Invata-l sa respecte sexul frumos!
Ai sansa acum de cand e bebelus sa pui caramida peste caramida la o relatie de viitor de prietenie si respect! Trebuie sa profiti de sansa asta, mai tarziu o sa-ti fie mult mai greu! Copilul creste si poate, cand iti faci timp pentru el, are 15 ani si pleaca sa descopere lumea prin ochii prietenilor din anturaj. Fa-l partas la lumea ta, ca mai tarziu sa ai bilet la lumea lui !Invata-l hobby-urile tale sau invatati impreuna altele noi. Invata-l sa joace fotbal, deseneaza cu el, mergi la plimbare cu bicicleta. Seara, semneaza prezenta la ritualul baie-citit povesti. Suna bine, nu? A fi tata inseamna si ca ai parte de muuulta  distractie 🙂
Arata-ti dragostea! Nu ajunge un papa-lapte  daca ii spui ca e frumos, creativ, il imbratisezi, il pupi… copilul care are un  tata afectuos o sa copieze acest comportament in relatia cu cei din jurul sau. In zilele noastre, mamele preiau fraiele casei, cresterii si educarii copiilor… o mama buna poate acoperi lipsa tatalui, dar este o munca foarte grea. Ajuta-ti sotul sa patrunda in lumea copilului, fa cativa pasi in spate, lasa-le spatiu si priveste de pe margine cum apare magia. Un tata reprezinta pentru baietelul lui, un model pe care o sa-l urmeze, copia fidela in relatia cu cei din jurul sau, o sa invete comportamentul fata de o femeie, prieteni, familie. In relatia tata-fiica, o sa reprezinte principalul sprijin in  construirea “stimei de sine”si modelul dupa care ea isi alege partenerul.
A fi tata este cel mai bun lucru pe care il poti face! E si distractiva misiunea ta! Cand merg in parc, am placerea sa vad multi tatici care sunt alaturi de copilul lor. Vad tatici care se joaca in nisip, tatici care poarta rucsacul roz al fetitei… bravo lor ca vor sa se implice! Se pot chiar leaga prietenii frumoase la tobogan intre parinti, legandu-i lumea copiilor.                                                                             Sa ai curaj si putina nebunie si o sa iasa o relatie frumoasa… crede-ma! Hai sa-ti spun un secret: faptul ca iti pasa de acum si te gandesti la cum o sa fie relatia ta cu propriul copil, inseamna ca o sa ajungi un tata bun! Nu cred ca exista parintele perfect sau vreo formula magica in a avea relatia perfecta cu copilul tau, insa cred ca daca pui rabdare si iubire in ceea ce faci, o sa ai o cale usoara spre o relatie fructuoasa!
Am scris aceste randuri in urma citirii cartii  “Cum sa ne crestem baietii”(exista si varianta “Cum sa ne crestem fetele”)  de Steve Biddulph, care mi-a reamintit importanta tatalui in viata copiilor! Asa ca, mamici va recomand aceasta carte, o sa fie un cadou special pentru barbatul din viata voastra… viitor sau actual tatic!

Share la tatici,  sa le reamintim rolul important pe care il au de jucat in viata copilului nostru 🙂

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici 

… grea-i viata de tatic!

amantaFetelor sa nu ne mai vaitam ca avem multe lucruri de facut, ca tinem casa curata, crestem puii… nu aveti idee ce viata grea duce pe umerii lui si un barbat devenit tata. Incerc sa va creionez o zi din viata lui din ce vad in randul prietenilor mei sau aud de la prietene mame:

Se trezeste pe la un 7-8 si se duce glont in baie. Sta vreo 10-15 minute ca un rege mandru pe tron, ba mai trece un level la joculetul preferat, ba un update la informatiile din Facebook. Tu il strigi ca ai nevoie de ajutor, puiul de om urla ca vrea sa stea atarnat de lustra, insa te roaga sa nu-l intrerupi din siesta lui matinala. Somnoros isi saruta parinteste sotia, priveste copilul si le spune cu juma de gura ca ii lipseste somul prelungit pana la 10. Se pare ca cele 8 ore nocturne, neintrerupte, nu au fost suficiente. Ti se face mila cand auzi, stii ce simte, ca doar tu la 6 te trezesti de luni de zile. Il rogi sa schimbe copilul de pampers ca sa mergi sa pregatesti micul dejun. Cand incepi treaba, auzi glasul lui “iubito, hai sa ma ajuti, a facut dauna si miroase groaznic”. Lasi totul balta si  mergi sa-l ajuti, din strigatul de ajutor ai inteles neputinta lui. Ii explici ca nici ce lasa el in wc nu miroase a panselute si pleci cu rugamintea sa nu te deranjeze ca trebuie sa gatesti. El deja simte rautatea ta si incearca sa se mentina zen, ca na pleaca la munca si trebuie sa fie ok cu moralul.

Cand e gata masa, el se aseaza sa manance, il intelegi ca doar sunt niste ore bune de cand nu a mai mancat, asa ca tu alergi dupa copil sa-l hranesti si-l lasi pe el sa manance linistit. Nu-i frumos sa mananci in graba cu un copil catarat pe tine, nu-i asa?

Se pregateste de plecarea la serviciu, bine ca a fost ieri la tuns, se facea luna de cand dragutul nu mai trecuse pe la frizer… mereu se enerveaza cand cei 3 cm de par nu stau cum trebuie … si stim ca nu-i ok sa plece nervos la munca, sa stai morocanos toata ziua langa colegii de birou.
In pauza de masa te suna sa vada ce mai faci, ce face copilul… fuck, tocmai ti-a scapat ca ai dormit 30 min la pranz… i-ai trezit nostalgia somnului de pranz, simti in glas invidia ca el e la munca si tu ai dormit. Incerci sa dregi busuiocul, pulsezi ca ai facut curatenie generala, ai alergat dupa copil in parc… degeaba, pistol cu apa, nu egalezi faptul ca “da iubire, dar eu sunt la munca”. Si iti amintesti ca totusi nu sta pe plantatie la scos de cartofi la 40 de grade, insa nu-i expui imaginatia ta bogata.. doar mai sunt cateva zile si trebuie sa-l lasi focusat sa si faca targhetul.
Ajunge acasa, lihnit de foame si se intampla sa nu aiba ce manca. Ii reamintesti ca nu ai apucat sa gatesti, copilul a fost agitat, nu ai apucat nici sa bei cafeaua de dimineata… insa scuzele tale palesc in fata suferintei lui “vin de la munca, obosit si nu gasesc mancare”. Se duce saracul sa ciuguleasca de prin oalele din frigider cu mancare de acum 2 zile. Trebuie sa-l intelegem ca e obisnuit ca la cantina de la munca, diversitatea meniului.

Se baga primul la dus, nu mai suporta sa stea asa prafuit. Fiind asa rara, noi apreciem cel mai bine o baie de 20 min. Il rogi sa stea cu copilul sa iesi in oras cu o prietena. Da, e incantat ii place sa se joace cu el, iti da bilet de voie… insa sa incerci sa nu stai mai mult de 1 ora si juma ca incep sentimentele de disperare sa-i apara si il faci sa te sune “hai acasa!”. Trebuie mereu sa ne suporte comentariile, suntem precum o ciocanitoare ” iar nu ai pus hainele in cos?”,”te-am rugat sa duci gunoiul!”. Ar trebui sa primeasca spor de stres la cat de des stam cu gura pe ei.
Mai sunt momente cand vrea o pauza de la rutina zilnica casa- munca- copil si primesti sms de la el ca ramane cu baietii la o bere. Incerci sa nu-l suni, sa-l lasi sa se destinda, sa se deconecteze. Merita si el relaxare.

Vrea si el sa stea la tv, incearca sa nu-l deranjezi si sa treci mereu prin fata tv-ului in marea ta aventura de a “pescui” jucariile din camera. Trebuie sa faci efortul sa nu incepi sa il strigi sa vina la tine in bucatarie sa te ajute, cum ai reactiona daca tu ai vedea emisiunea ta preferata si mereu te-ar deranja? Nu ti -ar place! Lasa-l sa se relaxeze, are nevoie de asta ca sa fie functional la serviciu.
Incerci sa-ti amintesti ce serviciu are  el, cumva incearca sa descopere leac la tratarea cancerului?…  Realitatea te trezeste prin cuvintele sale “vreau si eu ceva de baut din frigider!”… si te duci la el cu paharul plin cu licoare magica, stii ca e nasol sa te deshidratezi! Il rogi noaptea sa-i dea laptele copilului, insa iti repeta ca e obosit,  maine nu e liber, merge la serviciu si spre deosebire de tine nu doarme la pranz.
Il privesti, uite ce bine arata, parca intinereste, are grija de el, asa mandrete de barbat… insa, privind in interiorul problemei aflam ca viata de barbat, tata, sot nu-i roz 🙂

Un lucru mi-e clar, exista si tatici devotati 100%,  sotul meu din prima zi a fost implicat si alaturi de mine, asa ca dragi tatici, profitati de timpul petecut cu minunile voastre si incercati sa formati o echipa cu sotia voastra!

 

P.S. urmeaza o perioada dificila pentru ei, Campionatul European… tv ul pe sport, berea la rece, compania prietenilor… sa fim intelegatoare, doamnelor!

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici 

 

Iubire neconditionata=parenting de calitate!

              Am ales pentru miercuri seara, sa merg cu prietena mea, Loredana, la un curs de parenting sustinut de Urania Cremene. Primit bilet de voie, inarmata cu curiozitate si se20160402_200139-1te de informatii noi, asteptam cuminte inceperea cursului. Auzisem de Urania ca fiind recunoscuta prima pe nisa de parenting in Romanica. Ne-a prezentat Cv-ul stufos, de 18 ani tine cursuri, de 6 ani specializata pe parenting… o femeie inteligenta! M-a cucerit din primele minute, am plecat cu o multime de informatii utile si cu o alta versiune de a aborda problemele care vor aparea in relatia mea cu gemenii din dotare!

1. Sustine parenting-ul neconditionat: fara bataie si pedepse!

    Bataia, chiar nu-i rupta din rai! Aud bunici spunand “cu o palma, scoti rasfatul din copil, nu omoara pe nimeni.” Da, aparent o palma nu te omoara, insa crestem, ajungem adulti si avem rani adanci din cauza palmelor primite. Cand imi amintesc ca mama imi mai aplica o corectie… simt o stare de neliniste in suflet! Dureros este ca un copil cu parinte autoritar si violent, o sa ajunga un adult similar cu parintele lui.
Trebuie sa tratam copilul fix ca pe un copil, care nu intelege mereu ce ii ceri, sa ii explicam de 10 ori ca sa inteleaga o data. Colegul de serviciu, daca nu face ceva corect, incepem sa-l luam la palme? Trebuie sa-i oferim acelasi respect fix ca are 2 ani!
Atunci cand greseste, stai in genunchi, la nivelul lui, priveste-l in ochi, tine-l in brate si explica-i ce a gresit si cum trebuie sa faca sa fie bine. Nu uita sa ii spui ca il iubesti, are nevoie de dragoste in permanenta!

2. Sustine empatia cand spunem NU!

   Cand imi zicea mama “nu ai voie acolo” fix acolo mergeam, “nu-ti cumpar alta jucarie” fix atunci urlam. Noi suntem adultii si putem impacheta “NU”-ul prin empatie.
“Stiu ca-ti este greu sa te desprinzi de jucaria asta” sau “inteleg de ce iti doresti sa mergi acolo” sunt de mare ajutor in stabilirea unei conectari cu copilul. Trebuie sa-i explicam copilului “daca pui mana pe aragazul fierbinte, ai sa te arzi, o sa plangi”; comanda “nu ai voie” nu face decat sa-i starneasca curiozitatea si o sa puna mana pe aragaz.

3. Sustine accentul sa fie pus pe unicitate!

  Imi amintesc cand eram mica, veneam de la scoala si ii spuneam mamei ce nota am luat la materia x. Automat auzeam “dar, Ioana ce nota a luat?” Mai erau si  “uite ca ea poate, tu de ce nu poti?”, “ceilalti fac asta…”. Ajungeam sa fac lucruri care nu imi erau pe plac, tocmai sa fiu in rand cu lumea.
Un lucru trebuie sa intelegem, fiecare copil e unic, are dorintele lui si potentialul lui. Nu trebuie comparat cu fiul vecinei de palier. Trebuie sa-l sustinem si sa-l sprijinim pe drumul lui! Sa ii repetem ca il iubim si daca nu se pricepe de minune la o activitate. Ce ne facem cand vine acasa, la 14 si fumeaza? Replica lui o sa fie “si Ioana fumeaza!”.

4. Parintele-model pentru copil!

  Cred cu tarie ca un copil reprezinta oglinda parintilor lui. Copilul are ca prim instrument de cand se naste, imitatia. Asa invata sa manance, sa mearga, sa vorbeasca… ce vede in randul familiei, se stocheaza in mintea lui. Daca vede cearta intre parinti, cand o sa fie adult asa o sa procedeze!
Noi avem in maini cel mai pretios dar, un copil. Trebuie sa avem mereu emotii, pentru ca in mainile noastre sta viitorul unui om, el o sa devina adult si noi suntem responsabili de tiparul in care se incadreaza!

5. Greseala-oportunitate spre invatare!

Toti gresim, de la mic la mare, daca esti adult nu ai scutire la greseli. Ok, a gresit, hai sa-i dau o lectie sa ramana cu ceva din experienta asta! Daca incepem cu “vai, nu mai pupi tu o alta masinuta” nu il ajutam. Trebuie sa ii explicam ce putea face diferit ca sa nu piarda masinuta.

6. Relatia copil-colectiv!

Si la nivel de 2 ani exista probleme, mici “conflicte” intre ei in parc, bataia pe jucarii…  Ca adulti, trebuie sa intelegem ca problemele copilului, sunt ale copilului!
Daca vine copilul la noi sa ne spuna ca “Radu mi-a luat jucaria” trebuie sa-l ascultam si sa nu rezolvam noi problema, sa-l tragem de urechi pe Radu sau sa ne paruim cu mama lui Radu.
Daca actionam asa, riscam data viitoare sa nu mai vina la noi cand are o problema. Trebuie sa ii adresam intrebari si sa-l ascultam “si tu ce ai simtit cand ti-a luat jucaria?”, “ce s-a intamplat”, “ce crezi ca-i bine sa faci in situatia asta?”.
Nu imi amintesc cand eram mica si stateam pe patura, in spatele blocului, sa apara mama intre mine si colega de joaca. Noi ne certam pe o jucarie, noi ne impacam in 5 minute. Acum adultii se mahalagesc prin parcuri!
Cred ca un copil daca invata sa imparta jucariile face pasi spre altruism si cand devine adult, o sa stie sa ofere celui care nu are din putinul lui, stie sa ofere o masa unui musafir, o sa-si ajute prietenul cand are probleme.

7. Copilul trebuie sa fie independent!

   Recunosc, in primele 6 luni de mamicie am fost obsedata sa nu cumva sa pateasca ai mei ceva… eram lipita de ei. La prima iesire cu ei mergand in parc, auzeai de la mine numai “vai, nu acolo”, ” usor, ca ai sa cazi”, “stai pe loc”etc. Mi-am dat seama ca eu stateam cu cheia de gat afara, alergam pana la epuizare, ma cocotam peste tot… nu-mi amintesc de mama sa urle dupa mine “stai, nu acolo!”.
Copilul trebuie lasat sa exploreze, sa invete ca daca o sa cada il doare. Trebuie sa-i hranim autonomia, nevoie de a face el singur tot, de a invata sa manance singur, sa se imbrace singur! Toate au un inceput, da o sa fie mancare pe pereti, dar in scurt timp o sa manance singur! Intre 1-3 ani copilul bifeaza stadiul al 2-lea in dezvoltarea lui, lupta se da intre autonomie si indoiala. Emanciparea copilului poate fi stimulata, incurajata sau ingradita!  “Lasa ca face mami, tu esti mic” nu ajuta, eu am fost imbracata de mama pana la 8 ani!
Va amintiti de “pune caciula, e frig afara” si o puneam ca sa scapam de gura mamei, iar cum dadeam coltul la bloc, o si scoteam?
Trebuie sa-l facem sa fie responsabil de faptele si deciziile lui, sa invete sa puna caciula si cand e in tabara! “O sa racesti daca nu pui caciula, ai vazut ca nu-ti place cand ai mucisori… corpul tau, sanatatea ta, tu decizi!”

     Sunt multe lucruri de spus legat de acest seminar, am incercat sa expun metodele ei si informatiile citite si de mine din cartile de parenting. Va recomand, cand mai sustine Urania cursuri, sa incercati sa ajungeti… merita fiecare minut, mi-a placut modul cum a abordat toate situatiile!
Am inteles ca fiecare copil e unic, ca nu exista o reteta speciala in educarea copiilor, iar ce tactica a mers la X nu functioneaza la Y. Eu colectez informatii, citesc carti de specialitate, merg la cursuri, citesc comentariile de pe blog ale altor mame, invat de la toti… filtrez informatiile si ce consider ca se potriveste familiei mele, aplic!

    Sa lasam telefonul pe silent si sa participam in viata copilului, noi suntem “jucaria”lor preferata… sa le fim prieteni in etapa de inceput ca la adolescenta sa fim primii la care vin cand au o problema. Cert este ca ingredientul secret consta in iubire, sa le oferim “alocatie afectiva”, sa le spunem TE IUBESC cat mai des, chiar daca nu suntem mereu de acord cu alegerile facute!

Am o rugaminte la voi,va rog share la acest articol pentru a schimba viziunea si altor parinti, spre binele copiilor! 

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici