Mi-e dor de sotul meu… desi este mereu aici!

     “Nimeni nu ne-a spus ca va fi atat de al naibii de greu… si totusi cum poate ceva atat de frumos, sa fie in acelasi timp atat de greu?” Imi spune sotul meu.  Imi iubesc copilul la nebunie…. da… nu e o sintagma… simt ca innebunesc la cat de mult il iubesc. Mi-am dorit copii de cand ma stiu. Cand l-am cunoscut pe sotul meu, am stiut ca el este perfect… simteam ca poate fi un prieten-iubit-amant-sot-tata perfect. Atunci am realizat ca, desi l-am cautat toata viata, acum nu mai sunt asa sigura ca imi doresc asta. “Eu am multe defecte, nu ma pot ridica la inaltimea asteptarilor lui” (imi sopteam eu).

     Timpul a trecut, frumos, fluturi in stomac, vacante, calatorii, iubire… Doamne si ce iubire… ne iubeam cum rar vedeti 2 persoane sa se divinizeze asa. Prietenii nostrii mereu ne intrebau care este secretul… n-as putea sa va zic… soarta… asa a fost sa fie. Am hotarat sa avem un bebe… atunci au inceput “problemele noastre”. De fapt, atunci am realizat cat de mult ne iubim… a fost greu, sarcini pierdute, plansete, pareri de rau, au urmat tratamente si am reusit. Am nascut… un bebe minunat cu mici probleme de sanatate. Probleme, care iar ne-au unit… ne-am dedicat trup si suflet lui. I-am oferit totul! Fara niciun fel de restrictii, suntem mandrii de noi… baietelul nostru de 10 luni traieste si este sanatos datorita noua, datorita implicarii noastre zi si noapte. Dormim putin si muncim mult, eu cu bebe si el cu serviciul. Toate bune si frumoase. Suntem o familie frumoasa si implinita.
Azi dimineata m-am trezit, el deja pusese bebe in tarc si se pregatea sa plece. Ne-am intalnit in bucatarie, l-am strans in brate si nu vroiam sa ii mai dau drumul. El grabit incearca sa ma indeparteze, intrebandu-ma ce face piticul. Si atunci m-a durut! Era atat de cald si bine, as fi ramas acolo…pentru ca acolo era locul meu…acum 10luni! Ne-am dedicat copilului nostru, insa am omis o parte foarte importanta…NOI…noi doi! Imbratisarile tandre din fiecare dimineata, glumele din timpul zilei, filmul bun din fiecare seara, cina in oras si dragostea….faceam dragoste ca si cum era ultima zi. Nimic din toate astea nu mai exista acum… Nu imi pare rau, imi privesc copilul…insa sunt femeie si sunt al naibii de sensibila.

     Mi-e dor de sotul meu, mi-e dor nebun… oare el nu ma mai iubeste? Oare, acum ma vede doar ca mama baiatului sau? El zice ca nu…. si ma saruta parinteste. Am crezut ca implinirea vine o data cu copilul. NU!  Esti implinita atunci cand esti femeie, sotie, mama! Eu sunt mama si sotie, ca doar avem un act! Si atat… Ziceam mai devreme de fluturi in stomac… da… frumos sentiment… nimeni nu mi-a zis ca va disparea, dar au aparut altele noi, oferite de copilul meu, total diferite din toate punctele de vedere.

  Asa ca, sotul meu drag, iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa traiesc toate aceste etape minunate langa tine! Daca as lua-o de la capat nu as schimba nimic. Atat vreau sa te rog, sa nu uiti ca te iubesc la nebunie si imi lipsesti…desi esti mereu aici. Stiu ca este greu, dar trebuie sa facem un efort. Degeaba suntem parintii perfecti, daca nu putem fi si cuplul “perfect”. Copilul nostru nu are nevoie de parinti perfecti, are nevoie de parinti care se iubesc si care isi manifesta iubirea unul fata de celalalt. Sunt convinsa ca vom rezista, avem un drum lung inainte. Te rog sa nu uitam de noi si maine dimineata imbratiseaza-ma…. si nu imi da drumul pana nu esti convins ca mi-ai incarcat bateriile pentru o noua zi minunata, alaturi de copilul nostru!

P.S. Multumesc Alexandra, ca mi-ai aratat  o fila din viata ta si ca ai vrut sa public gandurile tale. Ma regasesc in cuvintele tale, mi-au curs lacrimi!

P.S 2 : te invit sa ma sustii cu un like, pe pagina de Facebook,  „Cufarul mamei”.

Cu drag

Ellie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *