Griji nefondate sau… primele semne de autism?

Am aflat de cand am nascut ca grijile s-au inmultit, ai o frica la prima raceala a copilului si vrei sa fie mereu sanatos. In inima fiecarui parinte apar semne de intrebare: “oare agriji nefondatere vreo problema?”, ” oare e normal sa faca asa?”.  Asa am fost si eu, teama mereu imi incoltea in inima. Stiu si sunt total de acord ca fiecare copil este diferit, are ritmul lui de dezvoltare, avand gemeni pot confirma asta, azi facea ceva nou Rares si la o saptamana Radu (si vice-versa). Ca o nebuna, inca dupa nasterea lor, am citit despre etapele pe care trebuie sa le urmeze un copil, dar si despre semnalele care atentionau autismul.
Gemenii mei se dezvoltau normal, nu erau diferente intre ei: la 7 luni s-au ridicat in picioare, la 11 luni au mers, la 12 luni bagau cerculetele pe tija, la 13 luni bagau toate formele geometrice prin cutia decupata.  Insa Radu, de la 11 luni mi-a atras atentia prin comportamentul lui ca ceva nu e in regula. Si asa am inceput sa-i compar, astfel observand diferentele intre ei. Radu mi-a atras atentia prin:
– nu intoarca capul spre mine si nu avea vreo reactie cand il strigam pe nume.
Se intampla sa-l strig si de 10 ori, sa bat din palme si tot nu se uita la mine. Parea ca nu aude si ca era absent din camera ( am facut doua verificari si auzul nu este afectat ).
nu mentine contactul vizual mai mult de 2-3 secunde.
Daca stau fata in fata cu el evita sa ma priveasca in ochi, cand se joaca nu ma cauta cu privirea.
la 11 luni a inceput sa mearga singur, calcand pe toata talpa. Acum sunt momente cand merge pe varfuri.
se invarte pe loc, miscand agitat manutele.
cand era bebelus se arcuia cand il luam in brate, nu-i placea sa se cuibareasca la mine in brate.
nu vine la mine cand il chem.
Cine l-a vazut pe Radu (ma refer la familie, prieteni)   nu banuiau ca e ceva diferit. El nu plange daca sunt alti oameni in jurul lui pe care nu ii cunoaste, exploreaza o casa in care nu a mai intrat niciodata. Rade zambeste cand ne vede, se joaca cucu-bau cu fratele lui, imita ce facem noi si stie sa faca “pa” cand plecam la plimbare. Ingerului lui  pazitor este Rares, geamanul lui, pentru ca asa mi-am dat seama ca ceva nu este in regula cu el si acum am observat ca il imita foarte mult si asta o sa-l ajute in lupta lui de a se recupera.
Dragele mele, daca simtiti ca ceva nu e bine cu copilul vostru mergeti cu el la medic neurolog sau psihiatru. Nu ascultati la vecina de la doi sau la matusa indepartata care a crescut zece prunci. Va spun ca toti din jur ma credeau nebuna si ca “sigur e bine copilul”. Am preferat sa merg la un medic specializat si sa-mi zica  ca sunt nebuna si sa fie copilul bine… insa, la noi copilul a fost diagnosticat cu autism.
Medicii care l-au vazut, m-au felicitat pentru spiritul de observatie si ca am ales sa vin cu el si  nu am ignorat ce vedeam, spunand ca este cel mai mic copil pe care il vad (avea 1 an si 2 luni). Multi parinti ignora semnele  sau le pun pe seama unor evenimente petrecute in familie si ajung mai tarziu cu ei la medic… tocmai din aceasta cauza stim cu totii ca un copil se diagnosticheaza dupa 2 ani… insa toti, daca sunt intrebati si stau si analizeaza atent copilul, isi amintesc ca pe la 1 an au inceput sa apara schimbarile. Cu cat este mai mic cu atat terapia il ajuta, plus ca nu mai dezvolta alte comportamente autiste sau stereotipii.

Am trecut prin multe stari, de la furie la depresie, de la negare pana la plans isteric… ajungand la acceptare. Am inteles ca sunt o persoana puternica si ca eu trebuia sa fiu mama lui, a copilului meu special. Acum am acceptat, imi duc crucea si lupt sa-l ajut si sa-l fac bine… timpul care trece nu-l ajuta, ci trebuie sa-l folosesc spre binele lui.
In societatea noastra, un copil cu autism este privit ca pe un copil cu handicap… vreau sa subliniez ca nu este asa, dimpotriva, el prin terapie poate sa fie un copil normal, sa invete la o scoala normala, sa aiba prieteni. Iar copii cu autism sunt si mici genii avand un talent aparte. Sa nu va fie teama de ce vorbeste lumea, ci sa fie mai mare interesul sa va ajutati copilul.
Radu, sunt indragostita de tine iremediabil, respir prin toti porii mei iubire pentru tine…  iubitul meu brunet cu ochii mari si negrii.  Bucuria mea e ca o sa fim impreuna in aceasta aventura. O sa reincep sa cos panza visurilor noastre, ai incredere in mine iubitul meu copil… mama o sa fie mereu langa tine, luptam impreuna .

Povestea lui Radu o aveti si in cadrul urmatoarelor interviuri la  TVR 1    PRO TV    Antena 1   Romania Tv

Daca aveti intrebari legat de acest diagnostic, imi puteti scrie oricand!

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici