Ce inseamna sa fii parintele unui copil cu autism?

In primul rand, trebuie sa stiti ca autismul nu-i capat de drum si spun asta cu sufletul deschis, privind la baietelul meu frumos.autism Radu, a fost diagnosticat cu autism la varsta de 1 an si 2 luni. A fost cel mai mic copil diagnosticat de catre psihiatru pana atunci… pentru mine a fost cel mai negru cosmar.
A durut vestea? O da! Am trecut prin multe stari, de la furie la depresie, de la negare pana la plans isteric… ajungand la acceptare. Am plans pana la epuizare, cautam vinovati, insa am ajuns sa  inteleg ca am un rol, ca eu trebuia sa fiu mama lui, a copilului meu special. Acum am acceptat, lupt sa-l ajut si sa-l fac bine. Am constientizat ca-i o batalie pe termen lung, nu-i ca o raceala ii dai copilului sirop si gata, se face bine… autismul nu se vindeca 100%! Ce inseamna sa fii parintele unui copil cu autism?
Inseamna ca puiul tau sa nu te priveasca, sa nu-ti constientizeze lipsa.
Inseamna sa nu auzi glasul copilului tau spunand  “mama”.
Inseamna sa nu-ti permita sa stai cu el in brate, sa nu-ti caute mangaierile si sarutarile pe obraz.
Inseamna in fiecare zi, 2 ore in loc sa le petrecem la un spatiu de joaca, stam pe partea cealalta a usii, cu emotii si cu dorinta de a auzi “bravo piticule” din partea terapeutului.
Inseamna sa primesti lectii pretioase despre viata predate chiar de copilul tau.
Inseamna sa inveti sa iubesti neconditionat, sa apreciezi un zambet sincer.
Inseamna sa stai ancorat in lupta, sa nu te lasi doborat de problemele care apar.
Inseamna sa ajungi sa vezi frumusetea de a avea un copil special, zilnic sa repeti tot ce a invatat la terapie, sa notezi fiecare reusita si sa ramai mereu in alerta pentru eventualele probleme care pot aparea.
Am invatat ca trebuie sa ma bucur de fiecare reusita pe care o face in lupta cu autismul.  Este o lupta grea, pe viata, insa suntem impreuna si o sa apreciem intens toate roadele muncii noastre.
Am invatat sa apreciez ce am, sa fiu fericita cu putinul pe care il am si sa nu mai pierd timp alergand dupa partea financiara… banul, chiar nu cumpara fericire!
Mesajul meu pentru parintii care au primit recent cruntul diagnostic: ca sa-l faceti partas la lumea voastra si sa-l scoateti din lumea lui, trebuie sa nu va mai deranjeze diagnosticul si sa-l vedeti ca pe un copil normal si nu diferit fata de ceilalti. El are propriul ritm de dezvoltare. Trebuie tu ca parinte, in primul rand, sa il accepti si il tratezi ca pe un copil normal ca ceilalti sa-l perceapa la fel. Iar cel mai important lucru pe care il poti face pentru el, este sa-l iubesti, misiunea ta e sa-i oferi fericire. Arata-i ca il iubesti si stai cat mai mult timp alaturi de el, invata-l sa zambeasca!
Il privesc pe fiul meu, dupa 4 luni de terapie… zambeste, ma striga cu un glas de inger “mama”, uneori sta in bratele mele. Singura lor sansa la o viata cat mai aproape de normalitate e sa fim langa ei. In viata, nimic nu-i intamplator… azi, dupa 6 luni de la diagnosticare, sunt studenta la Psihologie, cu dorinta de a ajuta si alte familii sa reuseasca sa lupte alaturi de copilul lor. Exista o vorba din popor “Dumnezeu iti da, cat poti duce”… suntem alesi parintii lor pentru ca stim sa luptam si o sa reusim sa-i invatam frumusetea lumii noastre.

Despre semnele care au aparut si m-au facut sa merg la un medic neurolog, am scris aici

Va rog, share ca mesajul meu sa ajunga  si la alte familii care sunt la inceput de drum in aceasta lupta! 

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici