Archives

7. El și ea

Toate simțurile îi sunt activate… respirația începe și ea să accelereze oferind companie bătailor galopante ale inimii. Îl vede… simte un fior rece pe șira spinării și un val de căldură îi  explodează în corp… degetele lui îi ating mâna. Se ating, o ia de mână…  Trage aer în piept, iar mirosul lui îi îmbată rațiunea…
Mereu a reusit să o dezbrace de cuvinte, să privească în sufletul ei… acum a venit rândul să o dezbrace de haine. Privește camera rece, pe masă sunt 2 pahare, o sticlă cu vin, având compania unui pachet de țigări. Mută privirea și face cunoștință cu patul… zâmbește fiindcă în minte i se țes imaginile ce vor urma… le știe în detaliu… le-a trait cu mintea, zi de zi, seară de seară.
– Mă bucur că ești aici, Diana… îi spuse în timp ce îi cuprinde talia.
Îi citește în ochi dorința, vede un vânător care își privește trofeul mult râvnit.
Atingerile lui fac ca ultimul strop rămas de rațiune să se evapore. A promis că o să se simtă bine… nu are idee că o face să se simtă vie… Se așează pe pat și aștepta să fie servita cu licoarea rece. Cum oare a ajuns să fie aici?
Azi, la pranz a primit mesajul “Vreau să te vad … acum!”  De ce el? Pentru că știe mereu să o facă să se simtă bine, pentru că e doar al ei timp de câteva ore, pentru că mereu știe să mențină vie dorința.
Primește paharul și privește cum el își desface cămașa. Adoră cămașa asta…

Închide ochii și îl lasă să se joace cu trupul ei care tremură sub atingerea lui….

6.Mesajul lui

Alarma sună dar nu reușea să se trezească… o durere de cap o ținea să nu se ridice.
“Hai, e o nouă zi, soare afară, trezirea!” se încuraja singură. Cu ochii închiși pașea cu picioarele goale ajungând în baie. Porni apa și începuse să se dezbrace… se uita în oglindă… avea corpul unei puștoaice de 20 de ani “cel mai bun câstig din toata afacerea asta, am slăbit măcar, la fix să intru în rochițe”. Apa fierbinte îi îmbrăca trupul gol, iar aroma de vanilie a gelului de duș o ajuta să se calmeze. Se înfășurase în prosop, porni televizorul și stând pe canapea își verifica notificările pe telefon. Dintr-o data a început să tremure… avea un mail de la el…
”         Bună,
mare parte din probleme le bănuiam… știam că nu esti ok.
Ești o persoană extraordinară. Trebuie doar să vezi asta și tu. Nu renunța la școală, nu renunța la vise si nu renunța la a fi fericită. Fericirea apare când nu te aștepți, câteodată la fel dispare…
Sunt convins că am avut un rol în viața ta. Să vezi că se poate, că nu ești așa cum crezi tu… așa cum și eu am văzut asta.
Eu am zis nu pot… am zis asta printre puținele ori in viață. Efectiv am cedat…
Voi iesi însă cu părere de rău… că te-am rănit. Știu că am făcut asta.. și îmi pare enorm de rău. Am realizat cât de mult am rănit-o pe Diana, femeia la care țin. Și mi-a fost frică și mai mult. De mine… că sunt schimbat. Enorm de mult…  și în rău…
Am dat block peste tot de frică, de frică să nu cad și mai rău și să nu te trag după mine…
Nu o să îți scriu o perioadă. Este mai ușor așa pentru tine și pentru mine.
Iți multumesc pentru tot. Ești o persoană minunată!”
Se cuibărise pe canapea cu telefonul la piept și cu cele citite în minte…

4. Mesajul ei

– Ce simți?
Se uita în gol și cu un ton serios spuse:
– Furie, nervi și gust amar!
– Pentru ce, pentru cine?
–  Știi e amuzant, se dă o luptă în mine. Simt pe o parte furie pe toți bărbații, pur și simplu că ei există mă irită. Apoi nervi, căci de când am divorțat ei mă simt ca pe o pradă vulnerabilă… de parcă nu mai sunt la fel ca înainte. Au dreptate, sunt mai puternică dar ei nu știu asta… și gust amar pentru că el a putut să mă facă să mă deschid și a plecat!
– Corpul cum îl simți?
– Hm, păi slabit, complotează cu mintea și sufletul meu, fiecare celula mă doare, mă trezesc cu o greață dimineața și fară energie.
Și da, de o săptamână slăbise șase kilograme, nopți nedormite și epuizare… pășea cu pași mici spre autodistrugere.
– Câte zile au trecut de când nu ai mai vorbit cu el?
–  De trei zile nu mai știu nimic de el, pare puțin…dar..
– Cum te simți în legătură cu asta?
S-a ridicat de pe scaun mergând spre masă, lacrimile îi curgeau pe fața. Privea tabloul din cabinetul psihologului de parcă căuta răspunsurile în el.
–  Păi mă simt debusolată, omul cu care vorbeam non stop nu-i acolo să-mi răspundă la mesaje. Sunt ca într-un sevraj fără el… de ce să pleci și să închizi toate usile dupa tine? Ah, urăsc că am ajuns dependentă de el…
– Ce ai vrea să faci?
– Să- i scriu și să-mi răspundă,  nu vreau să-l pierd ca prieten…
– De ce nu-i scrii?
– Mi-e teamă că nu o să primesc răspuns, sau mai bine zis răspunsul dorit de mine.Îmi pare rău că din vina mea suntem în acest punct.
– Știi că îți vreau binele, așa că ai o temă.  Scrie un mail și eliberează prin cuvinte tot ce simți, scrie că-ți pare rău.
– Mi-e greu, i-am promis că nu-l mai caut și că accept că s-a terminat!
– Da, însă o să aștept mesaj legat de cum te simți după ce ai facut-o.
Toata seara a stat cu telefonul în mână, lupta era în mintea ei… să-i scrie sau nu … știa ca apoi o să apară un gol în stomac născut din  așteptarea mesajului de la el… iar să fie dezamăgită?  Și-a umplut paharul cu vin pentru curaj. “Cred ca toata sticla e soluția”. După primul pahar a început să tasteze: “Suntem doi necunoscuți care nu-și vorbesc… nu am avut răbdare unul cu celalalt … îmi pare rău că te-am făcut să pleci din viața mea! Sper să aflu ca ești bine, te îmbratișez!”
Sorbi și ultima picătură din al treilea pahar și se refugiase în patul ei. Amețită se băgase sub pătură și se simțea în siguranță, căci în vis erau încă împreună!

2. Regret

Respira greu și se tot mișca în așternut … lacrimile îi curgeau pe față și dintr-o dată s-a trezit brusc. Speriată se uita în pat… partea lui era goală. Tremura, îi era frig, tricoul era lipit de pielea ei udă. “Doamne, ce vis urât!”
Amețită s-a dat jos din pat mergând spre bucătărie să bea un pahar cu apă rece. Lumina o trezi la realitate, era trei dimineața și a nu știu câta noapte când se repeta acel coșmar… A pus mâna pe telefon să-i dea mesaj: “iar acel vis urât mă bântuie” . Însă când să-l trimită a oftat și-a amintit că nu putea căci el a preferat să plece din viața ei cu totul… mai întâi ca iubit și apoi ca prieten.
S-a așezat pe canapea, a luat laptop-ul în poală și hotărâtă să-i scrie un mail… era singura cale pe care el încă a lăsat-o disponibilă pentru a comunica, restul canalelor erau blocate. Avea senzația de a plânge însă lacrimile nu mai curgeau, după atâtea zile în care a plans.
Deschise mail-ul și tasta: ” ai plecat din viața mea cu totul, m-ai lăsat jos și nu mi-ai dat o mână să mă ridic. Ne-am găsit când erai într-o perioadă întunecată a vieții tale, te-am învățat să vezi partea frumoasă a lucrurilor, ți-am fost sprijin și ți-am dat mâna mea și te-am ridicat. Ți-am zâmbit și te-am asigurat că sunt aici mereu langa tine… Acesta a fost rolul meu jucat pe scena vieții tale! Însă tu? Când am greșit o data nu ai avut doza de răbdare și ai plecat… m-ai lăsat prăbușită …Iubitul care ținea la mine a plecat și a luat cu el visele și planurile pe care le-am construit împreună, a împachetat “bună dimineața” și “somn ușor”, sărutările și atingerile… însa doare cumplit că a plecat și prietenul meu, omul în fața căruia m-am deschis, îmi știai toate fricile, vulnerabilitatile… încrederea că tu o să ai grijă de ele și o să mă protejezi s-a evaporat… m-ai rănit cum nu credeam… ” și a închis laptop-ul nervoasă!
Nu avea curaj să-i trimită acest mail plin de reproșuri dar încărcat cu adevar. El știa cât de mult l-a ajutat căci mereu ii multumea ca l-a trezit la realitate si ca datorită ei zâmbea din nou. Mereu îi spunea “m-ai făcut să fiu din nou linistit, iți multumesc, te ador!” A lăsat laptop-ul pe canapea și s-a pus în pat.
Mintea a fugit la prima lor întâlnire, revedere după patru ani, seară de ianuarie geroasă… doi amici luând cina la un restaurant din centrul orașului, un el elegant, într-o cămașă albastră înalt, brunet, ușor timid și o ea cu părul lung, ochii negrii luminoși zâmbind într-o rochie neagră. El era fâstâcit când a văzut-o și ea simți un val de căldură prin tot corpul când și-au dat mâna. Orele treceau și nu au realizat că era aproape cinci dimineața:
-Hai să te duc acasa, nu pot să cred că am stat atât de mult…
Ajunși la adresa ei, ea l-a rugat să rămână să doarmă împreună… Răsăritul i-a găsit în patul ei, ea cuibărită în brațele lui…
A luat telefonul de pe noptieră și tasta “cum am ajuns aici domnul meu?”…