Archives

Prietenia-orhideea sufletului.

       Ce este de fapt Prietenia? Pentru mine, așa cum scrie și în dex , este acel sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două sau mai multe persoane.

Întotdeauna mi-am dorit să am pe cineva cu care să vorbesc, să ne scriem scrisori, să ne lăsăm mesaje, am tânjit după așa ceva. Nu prea îmi place sa vorbesc, așa că nu-mi plac convorbirile telefonice… nu știu de ce, poate că nu-mi găsesc cuvintele…în schimb îmi plac întâlnirile ca între fete să vorbim câte în lună și în stele. Am avut relații de amiciție, relatii distante fără implicații sau complicații dar niciodată pe  cineva căreia să-i las un mesaj când simt nevoia să vorbesc, să-mi împărtășesc sentimentele, trăirile, în timp real, de la care să primesc un răspuns aproape instantaneu și nu peste o săptămână, care să mă asculte și nu pe cineva cu care sa vorbesc o data pe luna. Toate până într-o zi când am întâlnit-o. A fost nevoie să ajung să trăiesc cele mai grele momente din viața mea ca să o întâlnesc. E clar nimic în viața nu e întâmplător toate sunt aranjate așa cum trebuie și cum vrea Cel de sus.

Era într-o zi de toamna amândouă trăisem aceleași dezamagiri, aceleași trăirii, amândouă în halate așteptam cu nerăbdare și cu emoție un anume moment, deși amândouă mai trăisem acel sentiment, dar parcă de data asta era altceva. Ne-am așezat una langa alta, o urmaream cu coada ochiului îmi plăcea de ea avea ceva plăcut, am început sa vorbim, ea a făcut primul pas și pe măsură ce înaintam în discuție descopeream câte trăisem și cât de asemănătoare erau poveștile noastre. Era o tânără frumoasa, cu un zâmbet placut și un optimism care mi-a dat putere sa cred în mine.  Mi-a alinat sufletul, era ea minunata. Ne-am schimbat contactele fără a mă gândi ca ne vom mai întâlni sau ca vom tine legatura. Ne-am despărțit, fiecare a plecat la casa ei, cu problemele ei. La câteva săptămâni primesc un mesaj de la ea si nu-mi dădea o veste buna. I-am răspuns, nici eu nu aveam o veste buna.  Din acel moment s-a creat o frumoasa prietenie, am devenit confidente. Ultimii ani din viața mea au fost foarte grei, cu suișuri și coborâșuri, cu bune și mai multe rele. Din toate astea am învățat să nu mai mă intereseze de problemele intime ale nimănui, să nu mai pun întrebări intime și că prietenii azi sunt, mâine şi-au luat zborul. M-am închis în mine și am realizat că prietenii nu te pot înțelege atâta timp cât nu trăiesc aceleași drame. Am învățat că din păcate necazurile împărtășite apropie oamenii și că de fapt astea sunt adevăratele prietenii. Timpul a trecut și chiar dacă ne-am văzut doar de 2 ori știu că aproape zilnic cineva nu mă lasă în pace și mă ciupeste atât de delicat pe Whatsapp, prin SMS,  prin FB. E suficient un “Bună,  cum iți merge azi?” Nu pune sare pe rană și nu mă întreabă de necazuri. Chiar dacă în tot acest timp ea a trecut testul, eu nu, ea şi-a împlinit visul devenind mama, eu nu. Ea a ramas langa mine.

“Ochii care nu se văd se uita” așa este, mulți ochi s-au uitat dar pana la urmă nu trebuie să ne vedem trebuie să ne simțim alături unii de alții să ne auzim, să ne scriem. Așa ca dacă aveți un prieten care știți că trece prin momente grele, care va îndepărtat de el nu-l judeca, nu-l pedepsi si pune mana pe telefon. Poate nu-ți răspunde la apel, dar mesajul sigur îl citește și cu siguranță un simplu “Bună, ce mai faci, îmi e dor de tine” îi va umple coltul ochilor cu un strop de lacrima, iar zâmbetul va apărea pe acel chip trist, dezamăgit. Îți mulțumesc, draga mea, pentru ca exiști si ca ești acolo când am nevoie de tine si de vorbele tale atât de simple si sincere.

P.S. Multumesc Nico, ca mi-ai aratat o alta definitie a prieteniei si ca ai vrut sa public gandurile tale.

P.S 2 : te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook,  „Cufarul mamei”.

Cu drag

Ellie

Tu traiesti visul meu, bucura-te de el in fiecare zi!

               Buna, sunt Ioana, nu sunt sotie, nu sunt mama, chit ca CNP-ul meu ar impune asta. Sunt doar posesoarea unei iubiri neimplinite. Pentru tine sunt un nimeni, pentru sufletul lui sunt totul, insa pentru toate partile lui rationale sunt acelasi nimeni. Am citit articolele tale, imi pictezi o lume care exista doar in visele mele cu dragoste creionate de suflet, dar pal reprezentate de realitatea mintii. Bucatile extrase din filmul iubirii mele nu au niciun punct comun cu basmul tau cu print si odraslele voastre magice. Tu ai binecuvantarea de a scrie pe canapea, in timp ce pufosii tai se joaca sub privirea ta; eu scriu fiecare cuvant insotit de o lacrima, in linistea singuratatii mele.

            Cum spuneam, tot ce am, e doar o iubire neimplinita. Imi permit sa iti vorbesc direct, caci tu traiesti visul ce l-a tesut dragostea de cand a aparut in viata mea. Ca si tine am avut relatii, insa nu am iubit niciodata cu adevarat, tu ai un sot si copii, eu nu il am pe el si poate nu l-am avut niciodata, cu adevarat. Sa iti povestesc de el, o sa il numesc Singurul. L-am cunoscut in prima zi de toamna, iar de aproape 3 ani simt ca il iubesc. Era colegul meu in departament, nou angajat in firma, il vedeam 5 zile pe saptamana, un tip simpatic, brunet, inalt, 30 de ani. Era ceva intre noi, simteam ceva necunoscut, dar el era intr-o relatie, fara a cunoaste multe detalii.  Eu eram bucuroasa si fericita, ieseam in club  cu fetele si cunoasteam oameni noi. Intre timp noi am devenit amici si vorbeam despre relatia lui care se incheiase sau despre nemultumirile mele legate de barbatii pe care ii cunosteam. Totul a fost presarat cu momente,  pana la prima ninsoare din 2012. Unii petrec luni sau chiar ani sa ajunga sa simta ca omul de langa el este alesul/aleasa, insa, cu acele buze pe gatul meu, atunci s-a produs magia, am stiut ca e sufletul-pereche. De ziua numelui meu mi-a spus ca nu o sa mai renunte la mine; deja ramaneam fara aer cand plecam de langa el, ne alintam, ne spusesem primul: te iubesc.
Eu nu eram ceea ce isi imagina el ca sunt, aveam o varsta, avusem relatii, insa nu eram omul fara aproape nimic in trecut, cum isi imaginase el, care a trait intr-o singura relatie. De atunci, a aparut neincrederea in sufletul lui, s-au daramat imaginilie pe care le-a construit despre noi, asa ca ne zbateam sa ne despartim, cand deja simteam amandoi ca ne leaga niste sentimente unice.
Anii au trecut… el a revenit la ea, eu am ramas incet-incet aproape singura. Mereu trista, mereu asteptandu-l, mereu traind din pomana nestiuta a unei femei ce nu ii pasa de existenta mea (a aflat, insa l-a pastrat langa ea). Multe promisini dictate de suflet despre viata in doi, dovada o face inelul stralucitor de pe inelarul meu, dar si multe lacrimi varsate. Mi-am dorit o familie si copil, mi-am dorit totul cu el, doar cu el, insa Singurul nu simtea nici sa fie cu adevarat langa mine, nici sa renunte la noi. In tot acest timp cand nu ne vorbeam, ori ne certam ca doi nebuni, ori ne iubeam cu pasiune, parca ne-am fi regasit. Eu nu aveam putere sa finalizez relatia, imi zdrobea sufletul cand pleca, insa el mereu a incercat; eu nu aveam nimic (ma indepartasem treptat aproape de toata lumea). Singurul avea o viata la care sa se intoarca. Cu fiecare zi ce trece, golul din inima mea se adanceste, acum il vad asa rar fata de cum il vedeam la inceputul acestor 3 ani. El e tot cu ea, ne mai vorbim putine, el isi construieste o viata langa ea. M-am schimbat foarte mult, parca el este creatorul meu, semnatura lui o sa ramana vesnic in inima mea, chiar daca sunt ranita si sufar. As da orice ca el sa fie alaturi de mine, dar visele nu mereu devin realitate. Nu pot concepe sa intalnesc pe altcineva, el va ramane singurul, indiferent ce va decide la final, eu nu incet sa sper.

         Tu ai nopti nedormite din cauza bebelusilor, eu din cauza asteptarilor in lacrimi, tu te certi cu sotul, eu simt durere ca ma cert cu un om pe care il doresc al meu. Seara cand te bagi in asternut, sotul te ia in brate si simti caldura omului iubit, eu simt cearceaful rece. Te plangi ca te-ai ingrasat dupa sarcina, eu as vrea kilograme in plus provenite din nasterea unui suflet. Apreciaza ce ai, bucura-te de viata frumoasa daruita de Dumnezeu, multi nu realizeaza ca traiesc un basm si se agata de grijile zilnice ale vietii, de lucrurile materiale, uitand ca cele mai mari comori sunt in sufletele care ne inconjoara.

    P.S. :  cand am citit acest mail, am pus mana pe telefon si i-am trimis SMS sotului meu. Cand ai pe cineva alaturi si ai familia ta, uiti sa o apreciezi. Multumesc Ioana pentru ca ai avut curajul sa povestesti viata ta, multumesc ca mi-ai dat o lectie de viata.

Cu drag,

Ellie

P.S 2 : te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook,  „Cufarul mamei”.