Cand viata iti da o palma…

infertilitate

sursa foto: trilulilu

Lacrimile curgeau fara oprire… cuvintele medicului nu le mai auzeam, insa intrebarea: “de ce eu ?” aparuse in mintea mea. ” Imi pare rau ca trebuie sa va dau  aceasta veste, o sa gasim solutii, medicina a evoluat”. Cu nod in gat, fara aer, am smuls un “Multumesc” si am iesit din cabinet.

Jumatatea astepta la masina rezultatul analizelor. Cum sa-i spun ca lumea noastra se prabuseste usor si sigur? Viata noastra din acel moment a suferit un cutremur de mare magnitudine, lasand in urma rani adanci. Drumul spre casa  parea interminabil, nici eu si nici el nu am scos un cuvant.  Nu puteam… aveam un cutit in trup, infipt adanc in inima si orice cuvant spus imi provoca lacrimi si… adancea rana.
Am ajuns acasa, sotul a pornit calculatorul, a luat foaia de consultatie si tasta diagnosticul primit. Priveam prin monitor, gandurile mele alergau spre imagini cu bebelusi pufosi, talpite delicate, hainute roz. Lacrimile instant au inceput sa curga… cum ceva asa deosebit sa nu pot realiza? Jumatatea citea despre procedurile de a invinge infertilitatea, “30% sanse de reusita la fertilizare in vitro” au fost singurele cuvinte spuse de el. Nu mai puteam rezista in fata  socului primit, ametita m-am indreptat spre patul meu sa plang in liniste.

Ne-am “lins ranile” si dupa o saptamana am vorbit despre ce o sa facem. Am pus pe lista ideea de a ramane 2, dar sigur la vreo 40 de ani regretam ca nu am luptat… sau de a adopta un suflet nevinovat. Toate ideeile aveau ca final “sa nu regretam ca nu am luptat”. Daca reusim din prima sau…. a 3 incercare, daca o sa tot incercam si esecul rupe relatia noastra? Daca ajungem intr-un cerc vicios si nu ne mai oprim pana nu reusim? Aceste intrebari pline de realitate ne inconjurau incontinuu. Nu aveam curaj sa sper la reusita,  pentru ca esecul daca apare, cand ai sperantele la cota inalta, te spulberi de la cazatura. Infertilitatea este o boala care se hraneste cu sufletul tau, te doboara psihic… nu tine cont de varsta, sex sau cont bancar. Am decis sa incercam, nu puteam sta linistiti stiind ca avem solutii la problema noastra si nu vroiam sa le dam cu piciorul.

Am facut o programare la un medic renumit specializat in FIV. In fata usii cabinetului, mai erau cupluri programate sa-l vada. Varstele si grosimea dosarului cu analize erau diferite . Cu cat era mai gros insemna ca ori au facut multe proceduri ori multe analize. Noi fetele strangeam la piept dosarul, iar partenerii erau langa noi oferind mangaieri calde. Cert este: durerea uneste cuplul si il sudeaza frumos. Eram toti ca la Mecca, asteptam sa vorbim cu domnul profesor sa aflam verdictul. Am urmat noi, tremuratul imi cucerise trupul, eram ca o piftie scoasa din frigider. Neuronii se blocasera, aveam un nod in gat, iar burta era lovita de crampe dureroase. Transpiratia rece pe frunte a aparut cand m-am urcat pe patul de consultatie pentru ecografie.
-Doamna, sper sa reusim cu FIV, incepem mai intai cu o lista de analize si te astept cu rezultatul. Hai capul sus, ai  25 ani , o sa te ajut sa ajungi mama”.

Am luat acatistul cu toate analizele de urmat si am plecat cu speranta in suflet si cu hotararea ca o sa incepem sa desenam visul de a avea un copil… un mini-eu sau mini-el. Lupta cu infertilitatea incepuse si ea conducea deja cu 1-0.

Cu drag,

Ellie

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *