… a trecut un an

Suna alarma, as vrea totusi sa dorm…copil
-Hai draga, trezirea! Chiar vrei sa mergi la medic? Acum 2 saptamani ai fost si era bine totul.
-Da, vreau. Simt ca trebuie.
-Esti nebuna, atragi numai raul!
-Pot merge si singura daca nu vrei…
-Bine, mergem impreuna.

Incerc sa ma ridic din pat, merg spre baie si incep sa ma pregatesc de plecare. Urasc sa stau in masina, mi-e inconfortabila pozitia, dar ajungem repede la clinica.
-Buna dimineata, am programare la doamna doctor C.
-Sigur, etajul 1, cabinetul 3 .
-Multumesc.

Urasc treptele, cum ajung la destinatie, ma asez pe scaun ca sa imi revin, in urma efortului depus. Imi reglez respiratia si beau putina apa.
-Buna dimineata, poftiti! E totul in regula? Ne-am vazut acum 2 saptamani…
-Da, stiu, plus aveam peste 2 sapt programare iar… dar vreau sa vedem daca totul e bine.
-Sigur, pentru linistea dumneavoastra. Hai pe pat.
Emotiile imi inundau corpul, tremuram…
-Bun, te-ai simtit bine in ultima perioada?
-Da
-Dureri de burta?
-Nu
-Simti ca te apasa cand mergi?
-Nu

Deja tremuratul se intensifica, consultatia nu seamana cu cele de pana acum. Doamna doctor ma priveste cu toata blandetea de care putea da dovada in acele clipe si imi spune:
-In momentul de fata, ai colul scurtat 1,8  si deschis, geaman A se afla cu capul in vagin. Azi se fac 28 saptamani, greutatea lor este de 1650 si 1600. Mergi direct la medicul tau sa te vada pentru ca nasti.
Am inceput sa plang,frica a aparut in mintea mea. Sunt foarte mici nu pot sa nasc acum, riscurile prematuritatii sunt periculoase. Daca nu vor respira? Daca nu se vor adapta la mediul extrauterin? Daca…?
Pe drum spre masina imi impuneam sa ma calmez ca fac mai mult rau… dar nu reuseam.
-Iarta-ma ca de  dimineata te-am facut nebuna, o sa fie bine!
Cu lacrimile curgand am putut scoate doar un “hmm…”

Ajungem la maternitate, ma asez pe scaun. Sotul la receptie sa roage sa fie anuntat medicul meu. Vine un medic rezident sa ma vada, insa refuz consultatia, accept doar sa-mi ia tensiunea care  ajunsese la 17 cu 8. Apare medicul meu, ii ofer rezultatul de la ecografie, imi face si el alta ecografie si vazand starea in care eram imi spune:
-Stai calma, o sa-ti fac cerclaj, o sa fie greu pentru ca se face pana la 22 saptamani, dar reusim. Mergi sa te internezi. O sa ramai aici pana pleci cu bebelusii acasa. Maine te programez pentru interventie si azi iti fac injectii pentru dezvoltarea plamanilor lor
-Multumesc.

Am plecat spre receptie sa imi faca internarea, sa raman in spital atata timp nu m-a panicat, as sta cate luni erau nevoie  numai sa fie ei bine. Privesc sotul, de data asta masca de “o sa fie bine” nu a fixat-o corect, citeam frica in ochii lui. Ne-am imbratisat si am plecat in salon. O pagina gri in caietul colorat se completa, din pacate avea deja alte file similare si urmau altele sa apara. De atunci am mereu incredere in intuitia mea, pentru ca nu doar o data a salvat viata puiilor mei…

Cu drag,

Ellie

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *