Archive | June 2016

… grea-i viata de tatic!

amantaFetelor sa nu ne mai vaitam ca avem multe lucruri de facut, ca tinem casa curata, crestem puii… nu aveti idee ce viata grea duce pe umerii lui si un barbat devenit tata. Incerc sa va creionez o zi din viata lui din ce vad in randul prietenilor mei sau aud de la prietene mame:

Se trezeste pe la un 7-8 si se duce glont in baie. Sta vreo 10-15 minute ca un rege mandru pe tron, ba mai trece un level la joculetul preferat, ba un update la informatiile din Facebook. Tu il strigi ca ai nevoie de ajutor, puiul de om urla ca vrea sa stea atarnat de lustra, insa te roaga sa nu-l intrerupi din siesta lui matinala. Somnoros isi saruta parinteste sotia, priveste copilul si le spune cu juma de gura ca ii lipseste somul prelungit pana la 10. Se pare ca cele 8 ore nocturne, neintrerupte, nu au fost suficiente. Ti se face mila cand auzi, stii ce simte, ca doar tu la 6 te trezesti de luni de zile. Il rogi sa schimbe copilul de pampers ca sa mergi sa pregatesti micul dejun. Cand incepi treaba, auzi glasul lui “iubito, hai sa ma ajuti, a facut dauna si miroase groaznic”. Lasi totul balta si  mergi sa-l ajuti, din strigatul de ajutor ai inteles neputinta lui. Ii explici ca nici ce lasa el in wc nu miroase a panselute si pleci cu rugamintea sa nu te deranjeze ca trebuie sa gatesti. El deja simte rautatea ta si incearca sa se mentina zen, ca na pleaca la munca si trebuie sa fie ok cu moralul.

Cand e gata masa, el se aseaza sa manance, il intelegi ca doar sunt niste ore bune de cand nu a mai mancat, asa ca tu alergi dupa copil sa-l hranesti si-l lasi pe el sa manance linistit. Nu-i frumos sa mananci in graba cu un copil catarat pe tine, nu-i asa?

Se pregateste de plecarea la serviciu, bine ca a fost ieri la tuns, se facea luna de cand dragutul nu mai trecuse pe la frizer… mereu se enerveaza cand cei 3 cm de par nu stau cum trebuie … si stim ca nu-i ok sa plece nervos la munca, sa stai morocanos toata ziua langa colegii de birou.
In pauza de masa te suna sa vada ce mai faci, ce face copilul… fuck, tocmai ti-a scapat ca ai dormit 30 min la pranz… i-ai trezit nostalgia somnului de pranz, simti in glas invidia ca el e la munca si tu ai dormit. Incerci sa dregi busuiocul, pulsezi ca ai facut curatenie generala, ai alergat dupa copil in parc… degeaba, pistol cu apa, nu egalezi faptul ca “da iubire, dar eu sunt la munca”. Si iti amintesti ca totusi nu sta pe plantatie la scos de cartofi la 40 de grade, insa nu-i expui imaginatia ta bogata.. doar mai sunt cateva zile si trebuie sa-l lasi focusat sa si faca targhetul.
Ajunge acasa, lihnit de foame si se intampla sa nu aiba ce manca. Ii reamintesti ca nu ai apucat sa gatesti, copilul a fost agitat, nu ai apucat nici sa bei cafeaua de dimineata… insa scuzele tale palesc in fata suferintei lui “vin de la munca, obosit si nu gasesc mancare”. Se duce saracul sa ciuguleasca de prin oalele din frigider cu mancare de acum 2 zile. Trebuie sa-l intelegem ca e obisnuit ca la cantina de la munca, diversitatea meniului.

Se baga primul la dus, nu mai suporta sa stea asa prafuit. Fiind asa rara, noi apreciem cel mai bine o baie de 20 min. Il rogi sa stea cu copilul sa iesi in oras cu o prietena. Da, e incantat ii place sa se joace cu el, iti da bilet de voie… insa sa incerci sa nu stai mai mult de 1 ora si juma ca incep sentimentele de disperare sa-i apara si il faci sa te sune “hai acasa!”. Trebuie mereu sa ne suporte comentariile, suntem precum o ciocanitoare ” iar nu ai pus hainele in cos?”,”te-am rugat sa duci gunoiul!”. Ar trebui sa primeasca spor de stres la cat de des stam cu gura pe ei.
Mai sunt momente cand vrea o pauza de la rutina zilnica casa- munca- copil si primesti sms de la el ca ramane cu baietii la o bere. Incerci sa nu-l suni, sa-l lasi sa se destinda, sa se deconecteze. Merita si el relaxare.

Vrea si el sa stea la tv, incearca sa nu-l deranjezi si sa treci mereu prin fata tv-ului in marea ta aventura de a “pescui” jucariile din camera. Trebuie sa faci efortul sa nu incepi sa il strigi sa vina la tine in bucatarie sa te ajute, cum ai reactiona daca tu ai vedea emisiunea ta preferata si mereu te-ar deranja? Nu ti -ar place! Lasa-l sa se relaxeze, are nevoie de asta ca sa fie functional la serviciu.
Incerci sa-ti amintesti ce serviciu are  el, cumva incearca sa descopere leac la tratarea cancerului?…  Realitatea te trezeste prin cuvintele sale “vreau si eu ceva de baut din frigider!”… si te duci la el cu paharul plin cu licoare magica, stii ca e nasol sa te deshidratezi! Il rogi noaptea sa-i dea laptele copilului, insa iti repeta ca e obosit,  maine nu e liber, merge la serviciu si spre deosebire de tine nu doarme la pranz.
Il privesti, uite ce bine arata, parca intinereste, are grija de el, asa mandrete de barbat… insa, privind in interiorul problemei aflam ca viata de barbat, tata, sot nu-i roz 🙂

Un lucru mi-e clar, exista si tatici devotati 100%,  sotul meu din prima zi a fost implicat si alaturi de mine, asa ca dragi tatici, profitati de timpul petecut cu minunile voastre si incercati sa formati o echipa cu sotia voastra!

 

P.S. urmeaza o perioada dificila pentru ei, Campionatul European… tv ul pe sport, berea la rece, compania prietenilor… sa fim intelegatoare, doamnelor!

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici 

 

Iubire neconditionata=parenting de calitate!

              Am ales pentru miercuri seara, sa merg cu prietena mea, Loredana, la un curs de parenting sustinut de Urania Cremene. Primit bilet de voie, inarmata cu curiozitate si se20160402_200139-1te de informatii noi, asteptam cuminte inceperea cursului. Auzisem de Urania ca fiind recunoscuta prima pe nisa de parenting in Romanica. Ne-a prezentat Cv-ul stufos, de 18 ani tine cursuri, de 6 ani specializata pe parenting… o femeie inteligenta! M-a cucerit din primele minute, am plecat cu o multime de informatii utile si cu o alta versiune de a aborda problemele care vor aparea in relatia mea cu gemenii din dotare!

1. Sustine parenting-ul neconditionat: fara bataie si pedepse!

    Bataia, chiar nu-i rupta din rai! Aud bunici spunand “cu o palma, scoti rasfatul din copil, nu omoara pe nimeni.” Da, aparent o palma nu te omoara, insa crestem, ajungem adulti si avem rani adanci din cauza palmelor primite. Cand imi amintesc ca mama imi mai aplica o corectie… simt o stare de neliniste in suflet! Dureros este ca un copil cu parinte autoritar si violent, o sa ajunga un adult similar cu parintele lui.
Trebuie sa tratam copilul fix ca pe un copil, care nu intelege mereu ce ii ceri, sa ii explicam de 10 ori ca sa inteleaga o data. Colegul de serviciu, daca nu face ceva corect, incepem sa-l luam la palme? Trebuie sa-i oferim acelasi respect fix ca are 2 ani!
Atunci cand greseste, stai in genunchi, la nivelul lui, priveste-l in ochi, tine-l in brate si explica-i ce a gresit si cum trebuie sa faca sa fie bine. Nu uita sa ii spui ca il iubesti, are nevoie de dragoste in permanenta!

2. Sustine empatia cand spunem NU!

   Cand imi zicea mama “nu ai voie acolo” fix acolo mergeam, “nu-ti cumpar alta jucarie” fix atunci urlam. Noi suntem adultii si putem impacheta “NU”-ul prin empatie.
“Stiu ca-ti este greu sa te desprinzi de jucaria asta” sau “inteleg de ce iti doresti sa mergi acolo” sunt de mare ajutor in stabilirea unei conectari cu copilul. Trebuie sa-i explicam copilului “daca pui mana pe aragazul fierbinte, ai sa te arzi, o sa plangi”; comanda “nu ai voie” nu face decat sa-i starneasca curiozitatea si o sa puna mana pe aragaz.

3. Sustine accentul sa fie pus pe unicitate!

  Imi amintesc cand eram mica, veneam de la scoala si ii spuneam mamei ce nota am luat la materia x. Automat auzeam “dar, Ioana ce nota a luat?” Mai erau si  “uite ca ea poate, tu de ce nu poti?”, “ceilalti fac asta…”. Ajungeam sa fac lucruri care nu imi erau pe plac, tocmai sa fiu in rand cu lumea.
Un lucru trebuie sa intelegem, fiecare copil e unic, are dorintele lui si potentialul lui. Nu trebuie comparat cu fiul vecinei de palier. Trebuie sa-l sustinem si sa-l sprijinim pe drumul lui! Sa ii repetem ca il iubim si daca nu se pricepe de minune la o activitate. Ce ne facem cand vine acasa, la 14 si fumeaza? Replica lui o sa fie “si Ioana fumeaza!”.

4. Parintele-model pentru copil!

  Cred cu tarie ca un copil reprezinta oglinda parintilor lui. Copilul are ca prim instrument de cand se naste, imitatia. Asa invata sa manance, sa mearga, sa vorbeasca… ce vede in randul familiei, se stocheaza in mintea lui. Daca vede cearta intre parinti, cand o sa fie adult asa o sa procedeze!
Noi avem in maini cel mai pretios dar, un copil. Trebuie sa avem mereu emotii, pentru ca in mainile noastre sta viitorul unui om, el o sa devina adult si noi suntem responsabili de tiparul in care se incadreaza!

5. Greseala-oportunitate spre invatare!

Toti gresim, de la mic la mare, daca esti adult nu ai scutire la greseli. Ok, a gresit, hai sa-i dau o lectie sa ramana cu ceva din experienta asta! Daca incepem cu “vai, nu mai pupi tu o alta masinuta” nu il ajutam. Trebuie sa ii explicam ce putea face diferit ca sa nu piarda masinuta.

6. Relatia copil-colectiv!

Si la nivel de 2 ani exista probleme, mici “conflicte” intre ei in parc, bataia pe jucarii…  Ca adulti, trebuie sa intelegem ca problemele copilului, sunt ale copilului!
Daca vine copilul la noi sa ne spuna ca “Radu mi-a luat jucaria” trebuie sa-l ascultam si sa nu rezolvam noi problema, sa-l tragem de urechi pe Radu sau sa ne paruim cu mama lui Radu.
Daca actionam asa, riscam data viitoare sa nu mai vina la noi cand are o problema. Trebuie sa ii adresam intrebari si sa-l ascultam “si tu ce ai simtit cand ti-a luat jucaria?”, “ce s-a intamplat”, “ce crezi ca-i bine sa faci in situatia asta?”.
Nu imi amintesc cand eram mica si stateam pe patura, in spatele blocului, sa apara mama intre mine si colega de joaca. Noi ne certam pe o jucarie, noi ne impacam in 5 minute. Acum adultii se mahalagesc prin parcuri!
Cred ca un copil daca invata sa imparta jucariile face pasi spre altruism si cand devine adult, o sa stie sa ofere celui care nu are din putinul lui, stie sa ofere o masa unui musafir, o sa-si ajute prietenul cand are probleme.

7. Copilul trebuie sa fie independent!

   Recunosc, in primele 6 luni de mamicie am fost obsedata sa nu cumva sa pateasca ai mei ceva… eram lipita de ei. La prima iesire cu ei mergand in parc, auzeai de la mine numai “vai, nu acolo”, ” usor, ca ai sa cazi”, “stai pe loc”etc. Mi-am dat seama ca eu stateam cu cheia de gat afara, alergam pana la epuizare, ma cocotam peste tot… nu-mi amintesc de mama sa urle dupa mine “stai, nu acolo!”.
Copilul trebuie lasat sa exploreze, sa invete ca daca o sa cada il doare. Trebuie sa-i hranim autonomia, nevoie de a face el singur tot, de a invata sa manance singur, sa se imbrace singur! Toate au un inceput, da o sa fie mancare pe pereti, dar in scurt timp o sa manance singur! Intre 1-3 ani copilul bifeaza stadiul al 2-lea in dezvoltarea lui, lupta se da intre autonomie si indoiala. Emanciparea copilului poate fi stimulata, incurajata sau ingradita!  “Lasa ca face mami, tu esti mic” nu ajuta, eu am fost imbracata de mama pana la 8 ani!
Va amintiti de “pune caciula, e frig afara” si o puneam ca sa scapam de gura mamei, iar cum dadeam coltul la bloc, o si scoteam?
Trebuie sa-l facem sa fie responsabil de faptele si deciziile lui, sa invete sa puna caciula si cand e in tabara! “O sa racesti daca nu pui caciula, ai vazut ca nu-ti place cand ai mucisori… corpul tau, sanatatea ta, tu decizi!”

     Sunt multe lucruri de spus legat de acest seminar, am incercat sa expun metodele ei si informatiile citite si de mine din cartile de parenting. Va recomand, cand mai sustine Urania cursuri, sa incercati sa ajungeti… merita fiecare minut, mi-a placut modul cum a abordat toate situatiile!
Am inteles ca fiecare copil e unic, ca nu exista o reteta speciala in educarea copiilor, iar ce tactica a mers la X nu functioneaza la Y. Eu colectez informatii, citesc carti de specialitate, merg la cursuri, citesc comentariile de pe blog ale altor mame, invat de la toti… filtrez informatiile si ce consider ca se potriveste familiei mele, aplic!

    Sa lasam telefonul pe silent si sa participam in viata copilului, noi suntem “jucaria”lor preferata… sa le fim prieteni in etapa de inceput ca la adolescenta sa fim primii la care vin cand au o problema. Cert este ca ingredientul secret consta in iubire, sa le oferim “alocatie afectiva”, sa le spunem TE IUBESC cat mai des, chiar daca nu suntem mereu de acord cu alegerile facute!

Am o rugaminte la voi,va rog share la acest articol pentru a schimba viziunea si altor parinti, spre binele copiilor! 

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici