Archive | April 2016

Viața de cuplu după bebe . Despre dragoste și sex, dar și cum să vă păstrați vie relația!

       Mulți îndrăgostiți care au luat decizia de a face un copil sau care au primit deja răspunsul pozitiv la testul de sarcina și sunt viitori părinți cred că știu, în mare, ce-i așteaptă, cu bune cu rele. Iar când simt că nu știu, se documentează și află sau cel puțin așa speră. Dar, dragii mei,cei care formați un cuplu și vă doriți un copil sau îl aveți pe drum, vă spun cu toată sinceritatea și compasiunea că nu știti decât 1%. Restul e supriză. Multe cupluri se tem că aducerea pe lume a unui copil le va schimba în rău viața intimă. Relația se va răci dramatic, sexul se va petrece o dată pe lună, iar dragostea va fi zbuciumată de stresul pe care îl presupune rolul de părinte. În fața unor astfel de scenarii sumbre orice cuplu caută soluții. Și aflăm din diverse articole că trebuie să ne facem TIMP pentru viața de cuplu și să COMUNICĂM. Și totul va fi bine, hmm… Ei bine, lucrurile nu-s chiar așa de simple. Hai sa vedem care sunt problemele în toată amploarea lor și ce putem face, concret!

Despre sex după apariția bebelușului. Cum găsim satisfacția în doi?

Peste tot citesc că sexul devine o activitate dată uitării, din cauza lipsei de timp și a oboselii, unde mai pui că bebe poate că doarme chiar în patul conjugal, în timp cZXe tatăl se mută pe canapea. Ce-i de făcut?

În primul rând sexul nu e dat uitării. Te gândești la el, obsesiv de mult chiar (și nu-i includ aici doar pe tații “frustrați și geloși pe copil”, ci și pe mămici), doar că nu-l mai poți face exact când ți se pune pata. Trebuie să aștepți ca bebe să doarmă sau să fie preluat de bunici și prieteni binevoitori. Hai sa vedem partea bună a lucrurilor… Inainte sexul era o activitate accesibilă, de care probabil te și plictisisei nițel. Acum, când vă veți face timp pentru câteva clipe de intimitate, vei savura fiecare atingere ca pe o nestemată rară. Așa că seara după ce bebe intră în lumea viselor, iar copiii oricât de mici și solicitanți sunt, tot leagă jumătate de oră de somn până încep să se foiască, mama trebuie să facă o vizită tatălui care s-a tolănit pe canapea. Este foarte incitant să furi cotidianului aceste clipe în doi, simți că faci ceva interzis care s-ar putea să-ți scape printre degete. Deci trăiești clipa mult mai intens! Nu te mai gândi că partida de sex trebuie să țină două ore sau să se desfășoare în patul conjugal. Acum puteti explora fiecare colțișor din casă după timp și dispoziție, dacă pruncul a pus stăpânire pe patul vostru.

Un sfat pe care l-aș da domnilor, să facă propuneri dese, dar să nu se supere când sunt refuzați. Uneori mama are nevoie de un imbold ca să treacă la acțiune, alteori e prea obosită. Iar pe doamne le-as sfătui să treacă peste impedimente precum epilatul sau kilogramele în plus. Soțului nu-i va păsa că nu sunteți proaspăt epilate sau că aveți colăcei (doar s-a obișnuit el și cu burtica de gravidă), ci va fi fericit să facă sex, pe bune!

Despre dragoste după apariția bebelușului. Cum ne salvăm relația?

Cele mai drastice schimbări după apariția bebelușului țin de dinamica de cuplu. Nu veți mai ieși la cinematograf, nu veți mai onora fiecare invitație de petrecere, nu veți mai dansa, nu veți mai purta discuții interesante la o cafea, nu veți mai savura un pahar de vin (mai ales dacă mămica alăptează!), nu vă veți mai ține de mână pe stradă (cineva trebuie să care căruțul sau landoul), nu veți mai sta amândoi în față în mașină (probabil că mămica va sta cu copilul în spate) nu veți mai mânca împreună (cineva trebuie să întrețină bebele cel plângăreț), nu veți mai pleca într-un weekend romantic la munte sau mare. Iar lista poate continua cu o gramadă de activități ce înainte construiau intimitatea de cuplu, dar care acum, în postura de părinți, vă sunt inaccesibile. Bine, pe unele le puteți bifa dacă aveți bunici disponibili să stea cu bebe și dacă vă lasă inima să-l lăsați… Dar fără bunici cu timp și putere de dădăcit, cam așa vor sta lucrurile în viața de cuplu.

În plus, există o sumedenie de lucruri noi care vă vor da bătăi de cap și vor afecta relația. Mai toate au legătură cu așteptările pe care le aveți unul față de celălalt. Mă aștept ca soțul să stea cu bebe când ajunge acasă, să dea cu aspiratorul, să-mi zică că mă iubește… Mă aștept ca soția să îmi calce cămășile în continuare, să se mai coafeze din când în când, să-mi facă sex oral dacă nu are chef de sex… etc. Și cum aceste așteptări rămân uneori nesatisfăcute, se nasc o tonă de frustrări pe care le revărsăm într-un moment de furie și slăbiciune, lucru care dăunează serios vieții de cuplu.

Ce v-aș sfătui? Dați glas așteptărilor voastre, negociați, înainte să dați naștere unor frustrări și mai apoi, unor certuri de proporții. Spuneți lucrurilor pe nume, căci doar așa veți simți că relația voastră încă există. În plus, nu lăsați dragostea să se ofilească. Hraniți-o cu gesturi de tandrețe, chiar dacă acum pare că nu-și mai au rostul. Sărutați-vă pe fugă, luați-vă în brațe, dormiți îmbrățișați. Contactul fizic vă apropie și emoțional. Proaspăta mamă se simte dintr-dată singură după ce naște și chiar are nevoie de afecțiune. Ca un exemplu personal, îmi aduc aminte că ajunși cu bebe acasă, l-am rugat pe soțul meu să mă ia în brațe… Imediat m-au podidit lacrimile pentru că îmi fusese dor de senzația unei îmbrățișări. Burtica de viitoare mămică funcționează precum o barieră, mai ales în ultimele luni, când te ferești din instinct de orice apropiere. Așadar, o îmbrățișare durează câteva secunde și vă poate da un sentiment de împlinire. Nu ignorați gesturile mici de tandrețe.

Fiți complici în îndeplinirea nevoilor personale!

Ca să fiți fericiți în doi, mai întâi trebuie să fii fericit ca individ, tu cu tine. Orice proaspăt părinte se pune din instinct pe locul doi. Bebe e în fruntea listei si așa e bine să fie, doar că ocazional o să simțiți că nu mai puteți. Tatalui o să-i fie dor de o ieșire cu băieții la bere, iar mamei de un masaj relaxant. Și uite așa deveniți amândoi irascibili, pentru că vă simțiți la capătul puterilor și vă așteptați ca celălalt să mai ușureze din povară. Și de aici se nasc certuri și reproșuri care zguduie armonia dintre voi. Decât să vă umpleți de resentimente, mai bine spuneți fără rușine care vă sunt cele mai arzătoare dorințe. Cât unul dintre voi stă cu bebe, celălalt se poate relaxa după voia inimii. Așa se reîncarcă bateriile, vă sunteți recunoscători unul altuia, iar relația voastră e la adăpost.

Nu, uitați: A avea un copil împreună e un act intim și curajos care vă unește pe vecie!

Ce trebuie să rețineți e că un copil vă schimbă relația și o supune multor provocări. Atâta timp cât lucrați în echipă, vorbiți sincer unul cu celălalt, vă sprijiniți reciproc, sunteți toleranți, vă manifestați fizic iubirea, fie doar și pentru câteva secunde, cuplul vostru se va ridica deasupra greutăților și veți avea un moral bun. Astfel, veți fi în stare să vedeți și acele lucruri bune pe care rolul de părinte le aduce unui cuplu. Împreună ați dat naștere unei alte ființe, este ceva magic care v-a unit pentru totdeauna. Cel mic vă va oferi un milion de motive de bucurie pe care le veți savura împreună. Veți simți că împreună puteți muta munții din loc și că relația voastră are un scop suprem, pe lângă iubirea ce vă leagă. Se naște un soi de respect, admirație și recunoștință pentru partener, pentru că el este mama/tatăl copilui tău, Lui îi datorezi jumătate din cea mai mare realizare a ta!

P.S. Multumesc  Stela, pentru sfaturile impartasite si ca ai vrut sa public gandurile tale.

P.S 2: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei” aici

Cu drag,

Diana

O zi de mama… de gemeni!

Nu stiu cum sunt diminetile voastre, dar eu cand ma gandesc la ale mele imi vine sa plang… de ciuda, ca somnul prelungit pana la 10 si-a luat zborul spre tarile calde. Fix atunci cand imi i20160402_200139-1ntind muschii si ma bucur de moliciunea patului, se aud din camera gemenilor mei chitaieli si rasete.

Privesc ceasul, ora 7 dimineata… alarma R&R imi da desteptarea. Pornesc spre camera lor, teleghidata, incerc sa ma trezesc privind zambetele lor… poate daca era ora 10 altfel priveam lucrurile. Stangaci incep sa ii schimb in hainute, le las cate o jucarie si incep ritualul. Profit de cele 30 de minute in care inca sunt somnorosi. Merg la bucatarie, pregatesc micul dejun pentru mine si ei. Curatenia cu tot tacamul o fac la 2 zile… tot in cele 30 de minute de calm bebelusesc. Am prins o dexteritate in manuirea aspiratorului, dat cu mopul si in ale smotrului in baie incat pot sa fiu numita “Schumi”. Savurez iaurtul ca, deh, sunt la dieta si merg sa iau pe rand cate un omulet sa-l instalez in scaunul de masa. Si incep cu fredonatul, ba cu o jucarie sa calmez micii revolutionari care nu mai vor sa stea in scaune. Rares, dolofanul familiei (12 kg la varsta lui) prinde gustul mancarii si se potoleste… in schimb Radu, adora sa ia mesele in picioare si privind pe geam.
De la ora 9 pana la ora 13 se desfasoara “consumul de energie” care se aplica ambelor tabere mama- gemeni si se rezuma la: alergat cu masinutele, lupta pe aceiasi masinuta(chit ca au jucarii identince in dublu exemplar, a celuilalt e cu mot). Mai nou tensiunea mea este pusa la incercare de ei prin escaladarea canapea-calorifer- pervaz geam si mereu in tandem. Am crezut ca este necesar sa le iau o masuta cu scaunele sa ii invat sa manance frumos si sa stea sa priveasca cartonasele cu animalute… realitatea mi-a dat doua palme si mi-a aratat ca tocmai le-am luat “jucarie noua”pe care o pot escalada.

La ora 13 semnele de epuizare apar, (in sfarsit!!!) si rapid ma misc cu schimbat si pregatit laptele sa nu cumva sa piarda somnul de pranz… Sanchi, cele 2 -3 ore de somn de fapt reprezinta reincarcarea bateriilor pentru urmatoarele ore de joaca. Cum pica la somn cum trec la stransul jucariilor si gatit ceva pentru pranz. Incerc sa terminin repede treaba ca sa ma cuibaresc pe canapeaua din camera lor pentru un mic somn. Si cand  incep sa visez ca sunt pe o plaja cu Brad Pitt langa mine fix atunci R&R imi reamintesc de fapt unde ma aflu.
Reluam procesul de hranire urmat de cel de joaca. Urletele nascute din bataia pe jucarii sunt nelipsite. Cum prind usa la bucatarie deschisa, cum incep inspectia la oale. Pe la ora 20.30 incepe ritualul de seara, balaceala-imbracat-laptic. Incep rugaciunile in gand sa adoarma in timpul mesei de lapte, nevoia de timp pentru mine este mare. Insa nu mereu imi sunt ascultate rugile, ei simt parca ca vreau sa stau sa citesc sau sa lenevesc la TV, bifand astfel somnul pe la un 22… asa ca incerc cu ultimele puteri sa spal biberoanele si vasele, strang jucariile de prin toate locurile aruncate.               Imi storc ultima picatura de energie si imi fac cele 30 de minute  de exercitii, urmate de un dus fierbinte. Apoi savurez cateva pagini dintr-o carte si astept sa adorm… dar, ce sa vezi, neuronii inca sunt la fabrica si se gandesc la ce plan de bataie am pentru ziua urmatoare… si incepe foiala, ba stau pe net, ba ascult muzica, ba scriu… si uite asa devin pasare de noapte, iar dimineata regret aroganta facuta!
Recunosc sunt epuizata insa sunt fericita ca am parte de o astfel de oboseala! O treaba sigura 100%, chit ca uneori imi vine sa-i scot pe geam(bine ca avem gratii!!!), sunt iremediabil indragostita de ei! Cand le aud rasul instant ziua mea are culoare, cand ii vad cum stau in bratele sotului mi se umplu ochii cu lacrimi, cand le citesc povesti si stau langa mine simt binecuvantarea pe care am primit-o.
O viata avem, sa o traim zic si sa lasam somnul pentru urmatoarea… trebuie sa avem timp si pentru placerile noastre. Suntem mame avem resurse de energie nesecate si trebuie sa ne dedicam si placerilor noastre… si asa o sa fim zen si fericite 100%, mama fericita=copil fericit! Sa mai zic si ca Rares a inceput sa alerge dupa mine, ma ia in brate si ma pupa?

Cu drag,

Diana20160312_111602

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici 

Sunt mama, am uitat sa am grija si de mine!

Cred ca, in momentul cand nastem si tinem copilul in brate in mintea noastra se activeaza butonul”mama”. Aceasta super putere ne ofera abilitati grozave, prindem dexteritate in rezolLUPTAvarea treburilor casnice, invatam sa gatim si muuulte altele. Ajungem singure sa facem totul, sa avem grija de copil, curatenie si gatit. Ne suprasolicitam si turam motoarele la maxim sa fie totul perfect… oare de ce facem asta? Nimeni nu ne ridica statuie si chiar uneori nu ne este apreciat efortul depus… ba chiar suntem si criticate! Oare se merita sa nu mai avem timp si pentru noi dar casa miroase a spirt? Oare se merita sa picam in pat de oboseala pentru ca am frecat a 4 oara saptamana asta aragazul? Oare se merita sa ne privim in oglinda si sa nu ne recunoastem? Raspunsul este simplu: nu se merita, iar noi suntem vinovatele!
Ajungem sa ne punem pe ultimul loc, strangem frustrari si nemultumiri avand un pas pana la depresie.
Ajungem sa credem ca daca avem grija de noi, neglijam automat copilul.
Ajungem sa credem ca avand grija de noi suntem egoiste si superficiale.
Ajungem sa credem ca daca avem grija de noi ceilalti vor crede ca nu suntem mame devotate.
Ajungem sa simtim vinovatie daca iesim 2 ore la un suc cu prietenele, doar ca am facut ceva pentru noi.
Ajungem sa lasam relatia de cuplu pe pilot automat, crezand ca rezista turbulentelor date de schimbarile zilnice.
Ajungem sa credem ca daca nu facem noi lucrul acesta nimeni nu il face, sau nu-l face la fel de bine ca noi.
Credem cu tarie ca daca ne dedicam 100% copilului si treburilor casnice o sa primim iubire, atentie si respect. Spunem tuturor ca in familia noastra noi trebuie sa avem grija de absolut tot… si nu avem timp pentru distractii sau pentru noi.
Trebuie sa schimbam tactica, de maine sa incepem sa redevenim cum eram inainte sa fim mame. Nu trebuie sa uitam ca suntem, pe langa mame, femei si sotii. De maine sa incepem sa acceptam ajutorul celor din jur… daca nu il avem, de bunavoie si nesilit de nimeni,  sa il cerem! Sa impartim sarcinile casnice si asa ne ramane timp si pentru noi. Sa acceptam ca nimeni nu e perfect si ca nu o sa fie totul facut dupa standardele noastre… nu e un capat de lume ca praful nu e sters zilnic, ci ca adormim nefericite. De maine sa incepem sa avem grija de noi, sa renuntam la hainele lejere si sa incepem sa redevenim femeia sexy de care sotul s-a indragostit! De maine sa incepem sa petrecem timp cu sotul, nevorbind despre ce am gatit ci despre ce film sa vedem si cu ce vin se “asorteaza” lenjeria de pe noi.
Stiu ca minunea pe care am adus-o pe lume este nr. 1 pentru noi, insa trebuie sa avem grija si de psihicul nostru, copilul trebuie sa vada o mama fericita. Mergi la shopping… cand a fost ultima data cand ti-ai cumparat o rochie pentru tine si nu copilului o jucarie?  Luand pauze din ale mamiciei nu o sa zdruncinam relatia noastra cu el dimpotriva daca avem iesiri o sa avem neuronii aerisiti si o sa venim cu bateriile incarcate acasa. Mama fericita=copil fericit, pentru ca oboseala si frustrarile nu ajuta la relatia ta cu copilul si ajungi sa tipi, sa te enerveze orice greseste si nu te bucuri de zambetul lui de inger.
Sa citim carti, sa ascultam muzica, sa facem sport, sa ne placa de noi cand ne vedem in oglinda! Se poate fetelor, am slabit 15 kg in 3 luni, fac 30 de minute sport zilnic si am gemeni de 16 luni… ah, si ce imi place de mine cum arat in rochie mulata!
Femeie tu meriti sa zambesti, sa fii fericita si iubita! Sa nu uiti acest gand si sa fie ca un hit, pe repeat in mintea ta… a… si mai suntem mame devotate, doamne pe strada, gospodine in bucatarie si curve in pat! Sa nu uitam sa excelam in toate categoriile!

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici 

Ghid pentru proaspetele mamici: instructiuni de “utilizare” a bebelusului!

Cum apare pe lume un copil, proaspata mamica este asaltata din toate directiile de sfaturi bune si mai putin bune. Ba mama, ba soacra, ba prietena, ba vecina de la 2… Pe mine m-a crescut bunica in primii ani de viata, vad din poze cum eram vara infofolita bine si ma coceam la foc mic. Stiu ca imi dadea ceai “ca-i sanatos”(si daca pui bucati de Milka nu-l pot sa-l suport la varsta asta). M-a fortat sa mananc ou cu zeama ca “e plin de vitamine”, iar iesitul iarna din casa era subiect tabu. Sunt doar cateva din acatistul cresterii mele.
“Stim noi mai bine decat tine cum se creste un copil” auzim mereu in jurul nostru de cand devenim mame. Pe grupurile cu mamici apar adevarate dueluri de opinie cand o proaspata mamica adreseaza intrebari. Am patit-o si eu dupa ce am nascut si vad in continuare multe mame care aleg sa faca ce aud in jur, chiar daca nu-i in beneficiul copilului ci “ca asa se face”. Nu ne nastem cu toate lectiile invatate, iar copilul nu apare cu instructiuni de utilizare.

Nu sunt o mama perfecta, insa m-am informat si am ascultat de sfatul medicilor. Am tocmit un mic “ghid” testat pe pielea mea si a bebelusilor mei, combinat cu sfaturile medicilor cu care am intrat in contact, scopul fiind sa va ajut la o crestere normala si sanatoasa a copilului:
1. Temperatura in casa sa fie 22-24 grade, nu trebuie sa incingi calorifele sa faci sauna;
2. Nu ii pune caciula  in casa… tu stai pe canapea cu fes?
3. Nu il infasa, risc de displazie de sold!
4. Nu il pune intre perne si in premergator… risti sa-i fortezi coloana si sa mearga pe varfuri;
5. Ii poti face baie in fiecare seara, apa si sapunul nu ii dauneaza;
6.  Daca ii intra apa in urechi nu inseamna ca o sa faca otita (raceala=otita) bonus – betisoarele de urechi sunt interzise!
7. Stranutul si sughitul sunt normale la bebelusi, nu li se face frig, nu trebuie sa faci un foc de tabara in mijlocul camerei;
8. Diversificarea incepe la 6 luni, bebelusul are stomacul sensibil si are timp toata viata sa manance mancare solida;
9. Nu-i da copilului din ce mananci tu, nu pofteste. Are stomacelul fragil si nu trebuie sa linga lingura ta cu sarmale si smantana;
10. Nu-i trebuie ceai/ apa pana la 6 luni, hidratarea o are din laptele pe care il consuma din 3 in 3 ore;
11. Nu-i da lamaie daca sughite, nu am vazut adulti pe strada sa scoata din poseta lamaia si sa inceapa sa o linga.
12. Nu-l tunde zero, nu o sa aiba peste noapte carlionti de aur;
13. Il poti scoate afara din casa si iarna (cand nu sunt temperaturi cu minus)nu trebuie sa astepti sa infloreasca magnolia ca sa-l scoti la aer;
14. Imbraca-l in functie de vreme si de cum te imbraci tu… daca tu esti in tricou, sa nu-i pui lui izmene si caciula;
15. Copilul e capabil sa adoarma si singur nu trebuie sa-l pui pe perna si sa-l legeni pe picioare.
16. Nu-l lasa la televizor/tableta!
17. Copiii trebuie sa exploreze si asta nu o vor face daca sunt mereu tinuti de manuta ca sa nu cada sau sa nu se murdareasca. O julitura trece, iar hainutele se spala.
18. Folosirea “batistei bebelusului” nu dauneaza! Cand copilul este racit, este chiar o necesitate in preventia otitei.
19. Vitamina D/ Vigantol este valabil fix cat scrie pe cutie si nu 2 saptamani!
20. Nu-i pune iarna fular, el ajuta la formarea unui “condens” din cauza respiratiei!
In 2016 inca sunt mame care pun copilul intre perne la 2 luni, la 5 luni in premergator la 7 luni ii pun pe masa fasole cu ciolan… De ce exista graba asta? Suntem norocoase ca avem acces la informatii fata de cum era pe vremea lu’ mamaia.
Sfatul meu pentru voi: filtrati ce auziti si luati voi decizia in privinta copilului… o sa fie o decizie buna pentru ca voi v-ati asumat-o si cantarit-o. Este copilul tau, nu al mamei tale, nu al soacrei, nu al vecinei de la 2… tu stii ce-i mai bine pentru el si cresterea lui.

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici 

Fertilizare in vitro= sansa+emotii+vis implinit!

            Au trecut 2 ani de cand a inceput totul, de cand viata mea a capatat alt sens… mult timp a trecut insa retraiesc totul intens:

2016-04-11 21.53.45 “- Esti pregatita?
– Nu, mi-e teama! am raspuns.
– O sa fiu alaturi de tine, trebuie sa-ti faci curaj. Gata, ai totul pregatit… si imi intinde mana lui.
– Bine, ai dreptate, ducem ultima lupta si vedem ce o sa fie…
Inchid ochii si incerc sa-mi reamintesc instructiuniile asistentei.
Cu stangacie imi ridic bluza, iau seringa din mana lui, apuc burta cu degetele incat sa fac un pliu si cu mana tremurand infig acul, impingand serul.
– Gata prima injectie din cele 50 care urmeaza!
– Sunt mandru de tine, o sa ajungi o mama de nota 10!”

    … asa a inceput procesul de stimulare ovariana din procedura de fertilizare in vitro. Stim de pe internet ce inseamna FIV, multi condamna aceasta procedura, pe cand multe persoane o vad ca pe sansa de a deveni parinte. Asa am fost si eu, FIV a fost lumina din tunelul meu intunecat, iar acum scriu povestea mea…
Dupa 4 ani de mers la medici, dupa 10 inseminari esuate am ajuns la urmatorul pas si anume FIV. O data ce ai descoperit problema nu poti abandona lupta si incerci sa faci tot ce-ti sta in putina pentru a avea un copil. Vedeam multi oameni care asteptau cu mine pe holul cabinetului, fiecare cu cate un dosar cu istoricul lor si analizele facute. Cu cat era dosarul mai stufos cu atat imi dadeam seama ca incercau de mai multi ani. Dupa ce am bifat un acatist de analize si verificari am mers la medic pentru a vedea sansele de reusita. Varsta si rezultatul analizelor sunt factorii care ajuta sa vezi un test de sarcina pozitiv. Aveam 26 de ani, analizele erau bune astfel sansele de a ramane insarcinata  cresteau la 40-50%.
Am primit schema de tratament si am inceput injectiile de stimulare ovariana. Emotiile si responsabilitatea apasau pe umerii mei, stiam ca depinde si de starea mea mentala aceasta reusita.Trebuia sa fiu zen si optimista, asta in cazul in care auzeam colege la serviciu care anuntau vestea cea mare, vedeam femei insarcinate si bebelusi prin parcuri. “Oare o sa fiu mama?”mi se plimba prin minte. Erau nopti cand ma trezeam plangand. A trebuit sa maschez toate aceste stari, imi puneam un zambet pe chip nimeni nestiind ce furtuna era in sufletul meu. Esecul celor 10 inseminari imi consumase tot optimismul, pornisem pe drum cu convingerea ca nu o sa reusesc si hai sa duc si ultima lupta ca sa fiu impacata ca am incercat tot ce puteam. In cele 3 saptamani de injectii, au fost momente cand plangeam si nu mai aveam putere sa imi fac injectiile, dorinta de abandon era din ce in ce mai mare. Stateam 20 de minute in fata oglinzii si nu puteam sa bag acul in burta… si nu durere fizica era problema.
Pe 30 aprilie dimineata la ora 8 eram in salon, pregatita pentru punctie. In traducere urma,  sub anestezie totala, sa-mi scoata ovulele si sa le fecundeze in laborator. Tremuram de frica, efectiv nu reuseam sa ma calmez pentru ca nu stiam ce mi se intampla, era prima mea anestezie, nu avusesem nicio interventie pana atunci. Procesul a durat 20 de minute, avand noroc sa nu fiu ametita sau sa imi fie rau de la anestezie, chiar dupa 15 minute am parasit salonul.
“-10 ovule aveti in urma recoltarii, o sa-i punem la fecundare, vedem cum au evoluat si va sun sa va informez.” imi spusese doamna doctor embriolog.
Nu imi venea sa plec din spital, puii mei erau acolo, stateam cu telefonul lipit de mine sa aflu vesti. Stateam cuminte si imi luam tratamentul pentru urmatoarea etapa a procesului, citeam, urmaream seriale… orice sa-mi ocupe mintea si sa fiu zen.
Pe 3 mai aflasem ca am 5 embrioni care trebuiau sa mai reziste inca 2 zile. Embrionii de 5 zile se numesc blastociti, daca ei ajung in acest stadiu sansele cresc. Pe 5 mai, la ora 8 dimineata eram in acelasi  salon sa aflu deznodamantul… cati au supravietuit si daca sunt bine formati. Pana sa vina la mine medicul, o tanara primise vestea ca niciun embrion nu supravietuise. Imi era teama ca o sa primesc acelasi raspuns.
“- Doamna, aveti 3 embrioni frumosi,16 celule, categoria A. Cati punem?”
Ii priveam la microscop, erau cele mai frumoase celule vazute de mine

2016-04-11 21.54.30

sursa foto:www.dailymail.co.uk

– Ii punem pe toti 3!”

         Embriotransferul a fost fara anestezie, fara durere, priveam pe ecranul ecografului cum medicul meu ii “planteaza”. Am plecat fericita, ii aveam pe toti 3 cu mine, iar rugaciunile sa ramana asa “curgeau” in mintea mea. Pe 15 mai eram programata pentru recoltare de sange sa vedem rezultatul, daca o sa fiu sau nu mama.
10 zile grele au urmat pentru mine, zile in care traiam toate starile de la fericire pura pana la teama de esec. Nu mai vroiam o alta dezamagire. Am incercat sa fiu la mijloc stiam ca daca imi puneam mari sperante o sa fie dura cazatura in caz de esec.
Pe 9 mai, seara, lumea mea se zdruncinase… aparuse o mica sangerare care tesea in mintea mea un nou esec.
Nu puteam rezista pana pe 15 mai asa ca am fost peste 2 zile sa-mi iau un test de sarcina. Cred ca era al 15-lea pe care urma sa-l fac… nu mai era nevoie sa citesc instructiunile de utilizare, il stiam prea bine. Cele 5 minute de asteptare au fost cumplite, eram pregatita sa vad o singura liniuta cu care eram obisnuita de 4 ani de zile. Insa… uimirea a fost mare cand erau 2 liniute, clare . “O sa fim parinti!” au fost urmatoarele mele cuvinte prin telefon spuse sotului …
Lupta cu infertilitatea in cazul meu a fost una de 4 ani si cu final fericit. Azi, gemenii mei Rares si Radu sunt tot ce mi-am dorit de la viata. As repeta acest proces pentru ca bucuria de a vedea copilul tau este de nepretuit.
Sfatul meu pentru viitoarele cupluri este sa incerce tot ce le sta in putere ca sa le fie apoi confortabil ca au facut tot ca sa aiba un copil. Nu abandonati lupta, se poate invinge infertilitatea. Nu va fie teama sa vorbiti despre asta, din pacate cazurile sunt din ce in ce mai dese in zilele noastre. Comunicati cu partenerul de viata, sunteti o echipa si doar impreuna o sa reusiti. Poate va intrebati, daca merita efortul psihic?  Da, a meritat 4 ani, luna de luna sa stau pe holurile cabinetelor, sutele de consultatii si analize facute … cele 50 de injectii de stimulare… toate noptile in care am plans… tot efortul a fost minor comparativ cu cadoul primit in urma victoriei. As repeta aceasta experienta pentru ca in momentul in care i-am vazut pe R&R prima data, pur si simplu s-au sters cu buretele toate cele petrecute, lacrimile au facut loc zambetelor pe chipul meu.
Nu va pierdeti speranta si luptati pentru a avea o familie cu mai multi membrii!

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici 

Copilul meu se tranteste pe podea! Oare de ce ?

               Vedeam mereu, in parcuri sau magazine, copii care urlau si se tavaleau pe jos cand parintii nu le faceau pe plac. “Pfa, ce rasfati sunt!” imi ziceam mereu cand ii intalneam, cu promisiunea ca ai mei nu o sa faca asa ceva niciodata… insa socoteala de acasa nu-i ca cea din targ.  tantrum

            Saptamana trecuta am fost in parc cu jumatatea plus cei 2 omuleti din dotare. Dupa 2 ore de alergat am considerat ca-i momentul sa mergem acasa. Dar ce sa vezi… feciorul meu, Rares, a inceput sa urle si sa fie show ca la carte a inceput sa faca precum un titirez pe asfalt. Ma uitam la el si nu-mi venea sa cred ce vad, da-i si incearca sa-l iei in brate… copilul se lasa moale si efectiv se prelingea printre bratele mele. Asa ceva nu mai patisem in viata mea… ne-am chinuit amandoi sa-l bagam in carut, abia l-am potolit bagandu-i sub nas telefonul (stiu ca nu e ok, dar nu vroiam sa ne stie si toata strada). Toata lumea din parc se holba la noi, circ 100% le-am oferit. Am plecat cu gandul ca ii mai scot in lume cand au 5 ani si sunt “dresati” bine.

               Cum am ajuns acasa am cautat pe Goagal despre crizele de nervi avute… “nebunia” are si o denumire, respectiv tantrum. Definitia suna cam asa: tantrum-urile sunt un fenomen natural si apar mai ales la copiii care nu reusesc sa-si exprime in cuvinte frustrarile de orice fel. Descifrand chineza definitiei, ea se rezuma la un cumul de emotii pe care el incearca sa le gestioneze si le exteriorizeaza prin urlete si trantit pe jos.
Am apelat la ajutor profi, asa ca am pus mana pe telefon si am sunat-o pe prietena mea, Raluca Barcan (psiholog si consilier parental, o gasiti aici). Mi-a facut o schita despre cauzele care declanseaza “furtuna”:
• copilul cauta atentie sau e obosit, ii este foame sau nu se simte confortabil in mediul in care se afla(vizite la rude, spatii aglomerate);
• doreste prezenta unui parinte sau doreste un obiect pe care nu-l poate obtine;
• il iei de la locul de joaca unde se simte fericit;
• neputinta de a se exprima prin cuvinte, lipsa comunicarii sa anunte parintele ce nevoi are ii creste frustarea.
Raluca  mi-a oferit si sfaturi in privinta gestionarii acestor situatii:
1. Un copil obosit/infometat este precum o bomba cu ceas, predispus la tantrum-uri asa ca incearca sa respecti orele lui de somn/ masa.
2. Cand apare o criza, cheia succesului este sa incercam sa fim calmi si sa mentinem un ton cald. Daca ne enervam nu facem decat sa amplificam lucrurile. Un mesaj pozitiv transmis intr-un mod negativ va aduce întotdeauna rezultate negative!
3. Treci cu vederea si nu ceda! Daca vrea un lucru interzis (de ex. vrea telefonul sau o jucarie noua) nu-i oferim doar ca sa nu mai urle. Acest gest ii  alimenteaza tantrum-urile, invatand acest comportament urlu=primesc ce vreau.
4. Nu-l lua in seama, dar nu-l lasa singur, nu-i intoarce spatele sau sa iesi din camera, pentru ca un astfel de comportament o sa-i contureze teama de abandon. Stai langa el, asteptandu-l sa-l iei in brate cand ii  trece supararea.
5. Cand “s-au linistit apele ” mergi la el, strange-l in brate si spune-i ca ” mami te iubeste si te intelege”  si ca ” ce ai simtit e normal” ca “esti mereu alaturi de el”  si incearca sa-i explici ce s-a intamplat “uite mami, stiu ca vrei telefonul meu insa nu-i o jucarie faina precum masinuta ta…”
Acesti omuleti de 80 cm au si ei problemele lor, simt frustrari cand nu reusesc sa faca anumite lucruri. Crizele lor sunt normale, un protest al emotiilor pe care le simt, protest pe care nu-l stiu inca sa-l gestioneze si apare cand ne este lumea mai draga. Trebuie sa abordam situatia cu o doza mare de calm astfel ei invata de la noi sa-si imblanzeasca emotiile. Nu putem cere copilului sa nu mai tipe, urland la el! Micutii au nevoie de noi si de iubirea noastra, au nevoie sa se simta intelesi indiferent ce fac. Noi suntem centrul lumii lor si trebuie sa le oferim iubire neconditionata.

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici