Archive | March 2016

Griji nefondate sau… primele semne de autism?

griji nefondate           Am aflat de cand am nascut ca grijile s-au inmultit, ai o frica la prima raceala a copilului si vrei sa fie mereu sanatos. In inima fiecarui parinte apar semne de intrebare: “oare are vreo problema?”, ” oare e normal sa faca asa?”.  Asa am fost si eu, teama mereu imi incoltea in inima. Stiu si sunt total de acord ca fiecare copil este diferit, are ritmul lui de dezvoltare, avand gemeni pot confirma asta, azi facea ceva nou Rares si la o saptamana Radu (si vice-versa). Ca o nebuna, inca dupa nasterea lor, am citit despre etapele pe care trebuie sa le urmeze un copil, dar si despre semnalele care atentionau autismul.
Gemenii mei se dezvoltau normal, nu erau diferente intre ei: la 7 luni s-au ridicat in picioare, la 11 luni au mers, la 12 luni bagau cerculetele pe tija, la 13 luni bagau toate formele geometrice prin cutia decupata.  Insa Radu, de la 11 luni mi-a atras atentia prin comportamentul lui ca ceva nu e in regula. Si asa am inceput sa-i compar, astfel observand diferentele intre ei. Radu mi-a atras atentia prin:
– nu intoarca capul spre mine si nu avea vreo reactie cand il strigam pe nume.
Se intampla sa-l strig si de 10 ori, sa bat din palme si tot nu se uita la mine. Parea ca nu aude si ca era absent din camera ( am facut doua verificari si auzul nu este afectat ).
nu mentine contactul vizual mai mult de 2-3 secunde.
Daca stau fata in fata cu el evita sa ma priveasca in ochi, cand se joaca nu ma cauta cu privirea.
la 11 luni a inceput sa mearga singur, calcand pe toata talpa. Acum sunt momente cand merge pe varfuri.
se invarte pe loc, miscand agitat manutele.
cand era bebelus se arcuia cand il luam in brate, nu-i placea sa se cuibareasca la mine in brate.
nu vine la mine cand il chem.
Cine l-a vazut pe Radu (ma refer la familie, prieteni)   nu banuiau ca e ceva diferit. El nu plange daca sunt alti oameni in jurul lui pe care nu ii cunoaste, exploreaza o casa in care nu a mai intrat niciodata. Rade zambeste cand ne vede, se joaca cucu-bau cu fratele lui, imita ce facem noi si stie sa faca “pa” cand plecam la plimbare. Ingerului lui  pazitor este Rares, geamanul lui, pentru ca asa mi-am dat seama ca ceva nu este in regula cu el si acum am observat ca il imita foarte mult si asta o sa-l ajute in lupta lui de a se recupera.
Dragele mele, daca simtiti ca ceva nu e bine cu copilul vostru mergeti cu el la medic neurolog sau psihiatru. Nu ascultati la vecina de la doi sau la matusa indepartata care a crescut zece prunci. Va spun ca toti din jur ma credeau nebuna si ca “sigur e bine copilul”. Am preferat sa merg la un medic specializat si sa-mi zica  ca sunt nebuna si sa fie copilul bine… insa, la noi copilul a fost diagnosticat cu autism.
Medicii care l-au vazut, m-au felicitat pentru spiritul de observatie si ca am ales sa vin cu el si  nu am ignorat ce vedeam, spunand ca este cel mai mic copil pe care il vad (avea 1 an si 2 luni). Multi parinti ignora semnele  sau le pun pe seama unor evenimente petrecute in familie si ajung mai tarziu cu ei la medic… tocmai din aceasta cauza stim cu totii ca un copil se diagnosticheaza dupa 2 ani… insa toti, daca sunt intrebati si stau si analizeaza atent copilul, isi amintesc ca pe la 1 an au inceput sa apara schimbarile. Cu cat este mai mic cu atat terapia il ajuta, plus ca nu mai dezvolta alte comportamente autiste sau stereotipii.

Am trecut prin multe stari, de la furie la depresie, de la negare pana la plans isteric… ajungand la acceptare. Am inteles ca sunt o persoana puternica si ca eu trebuia sa fiu mama lui, a copilului meu special. Acum am acceptat, imi duc crucea si lupt sa-l ajut si sa-l fac bine… timpul care trece nu-l ajuta, ci trebuie sa-l folosesc spre binele lui.
In societatea noastra, un copil cu autism este privit ca pe un copil cu handicap… vreau sa subliniez ca nu este asa, dimpotriva, el prin terapie poate sa fie un copil normal, sa invete la o scoala normala, sa aiba prieteni. Iar copii cu autism sunt si mici genii avand un talent aparte. Sa nu va fie teama de ce vorbeste lumea, ci sa fie mai mare interesul sa va ajutati copilul.
Radu, sunt indragostita de tine iremediabil, respir prin toti porii mei iubire pentru tine…  iubitul meu brunet cu ochii mari si negrii.  Bucuria mea e ca o sa fim impreuna in aceasta aventura. O sa reincep sa cos panza visurilor noastre, ai incredere in mine iubitul meu copil… mama o sa fie mereu langa tine, luptam impreuna .

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici

 

De ce eu?

De cate ori v-ati pus aceasta intrebare: “De ce eu trebuie sa patesc asta?”… eu de multe ori in ultimii ani. Viata iti ofera momente colorate, zambesti si te bucuri din plin in fiecarLUPTAe zi de cei dragi. Insa primesti si momente in tonuri de gri… tristetea te saruta cu lacrimi reci si lupti ca sa vezi din nou soarele pe strada ta. Am trecut prin multe si am realizat ca fiecare lacrima de pe obrazul meu a facut loc zambetului…
Am inteles de ce eu am fost mintita… ca sa invat sa fiu sincera stiind pe propria piele ce inseamna suferinta provocata de minciuna.
Am inteles de ce eu am fost inselata de iubit… ca sa invat sa fiu fidela omului de langa mine stiind ce durere provoaca infidelitatea.
Am inteles de ce eu am fost bolnava… ca sa invat sa apreciez sanatatea, sa nu mai fac excese si sa-mi bat joc de corpul meu.
Am inteles de ce eu am avut probleme financiare… ca sa invat in zilele bune sa economisesc pentru zilele negre.
Am inteles de ce eu am fost dezamagita de prieteni… ca sa invat cine imi sunt adevaratii prieteni si lor sa le acord timpul meu.
Am inteles de ce eu am avut esecuri… ca sa invat sa lupt pentru ce imi doresc.
Am inteles ca trebuie sa apreciez ce am si sa ma bucur de tot ce imi ofera viata. Sa admiram apusul si sa ne bucuram de culorile unei flori, sa iubim frumosul si sa stim sa ne ridicam de jos dupa fiecare cumpana.

Acum stiu ca nu trebuie sa traiesc ca si cum mi se cuvine totul, ci trebuie sa muncesc pentru a obtine ce vreau si asa pot savura cu satisfactie ceea ce am obtinut. Acum stiu de ce eu am trecut prin multe incercari, pentru ca de fiecare data am reusit sa trec peste toate avand mereu zambetul pe fata. Stiu ca viata o sa-mi ofere multe lectii, o sa stau cuminte in banca mea si o sa invat sa trec cu brio fiecare examen si promit ca nu am sa uit sa zambesc… la naiba, o viata avem… hai sa o traim memorabil!

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici