Archive | November 2015

…gata, sunt baietei mari!

COPILARIE       8 noiembrie 2015, prima zi de nume a lui Radu-Mihai. Te-ai trezit cu 5 minute in fata fratelui tau, avand astfel ocazia sa iti spun primul “La multi ani”. Ne-am simtit minunat ieri, am fost invitati la petrecerea nasului mic, prima lor petrecere si socializare cu multi pusti de 4 ani.

      Credeam ca o sa plangeti din cauza agitatiei, a muzicii care avea volumul tare sau de la tipetele de bucurie ale celor prezenti. Insa voi m-ati facut din nou mandra, din prima secunda curiozitatea voastra a fost la cote maxime lasand in urma plansul. Ne-am retras intr-un colt special amenajat pentru voi, cu jucarii specifice varstei voastre. Bine ca m-am imbracat lejer, tricou si colanti, ghetele cu toc le-am dat jos, stand ca si voi in sosete. Cu meticulozitate a fost analizata fiecare jucarie, testul calitatii, adica via gura, fiind trecute de toate.

      A avut loc si prima intalnire cu baloanele colorate. Am dansat cu voi in brate in baloanele de sapun si ce rasete au aparut. Insa locul in care erati fascinati a fost la mingile colorate. ”Balaceala” a durat putin, am profitat cat au stat invitatii la tort. A fost frumoasa experienta pentru mine, iar pentru voi incantare maxima. Gata… sunteti baietei mari. Eram singura mama nebuna care se juca in piscina cu bile, atat de mult mi-a placut incat cu greu m-am putut dezlipi de ele. Un loc de joaca, ca cel la care am fost, este realizat pentru copil, insa se bucura si adultul. Ziua de ieri, a fost cadou si pentru copilul din mine. Mi-am incarcat bateriile pentru o saptamana.Toti ne priveau, dar nu-mi pasa… am reusit sa imi fac baietii sa rada si asta a contat pentru mine. Am trecut si peste susotelile ” vai, gemeni?dar nu seamana!”.

      Si ca sa fie ziua 100% frumoasa,  Rares ne-a facut un cadou special,  a facut primii pasi seriosi, hotarati si determinati, noroc ca stau cu telu mereu langa si am prins momentul. Radu incepi si tu in scurt timp sa faci asta. Am transformat sufrageria in spatiu de joaca si arata genial. Alta data maraiam ca vreau mobila ultimul racnet, insa asa cum e acum arata cel mai bine. Jucariile, covorul colorat, baloanele dau viata camerei. Abia astept dimineata sa ne jucam impreuna.

Cu drag,

Ellie

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”.

Atunci vs Acum

  • Te trezeai la ora decenta, dupa un somn neintrerupt de 10 ore    VS    Nu ai mai dormit o noapte intreaga de luni de zile
  • Incepeai ziua cu un dus fierbinte    VS   ” dusul zilnic” a fost ieri.
  • Cand ieseai din casa, te machiai, iti aranjai parul, sus pe toc  VS   Spalat fata, de care un machiaj nu s-a mai atins de la botezul copilului, un mot, trening, adidasi.
  • Mergeai la job, barfa la cafea, pauza de masa de o ora    VS     Job full 24 din 24, 7 din 7, cafeau de dimineata o termini de baut la pranz, 5 minute pauza de masa dupa ce ai facut toata treaba.
  • Aveai timp pentru o masca de par, de fata, mani-pedi impecabile    VS    Spalat pe cap o data la 7 zile, unghiile mici taiate, de pus pe batistuta la inspectie.
  • Ieseai cu fetele in oras, club, shopping   VS   Iesi in parcul de langa bloc.
  • Iti cumparai haine, genti, pantofi   VS  Cumperi suzi, bibe, jucarii
  • Cina romantica la restaurant  VS   Pizza cu livrare acasa
  • Stateai cu el la seriale toata noaptea  VS   El doarme, tu de garda cu copilul…  “film” ce se tot repeta
  • Sex de 3 ori pe saptamana  VS  Sex de 3 ori pe luna
  • Aveai pasiunile tale: citeai cartile noi aparute, alergai in parc, baie cu spuma si un pahar  de vin  VS   Citesti despre diversificare sau prospectul medicamentelor, alergi dupa copil prin casa, de un an nu ai mai facut baie cu spuma, abia astepti sa termini cu alaptatul pentru a savura un vin.
  • Programai concedii   VS   Copilul la pieptul tau bate orice concediu la mare sau munte.
  • Abia asteptai sa fii mama   VS    Ti-e dor de viata din trecut
  • Curatenia dura o zi   VS   Intr-o ora, totul e gata.
  • Erai femeie-iubita-sotie   VS  Ai devenit mama-bucatar priceput-bona-asistenta medicala
  • Credeai ca ai cunoscut fericirea  VS  Ai parte de cele  mai frumoase zile din viata, fericirea adevarata exista de cand ai copilul in bratele tale.

 

Cu drag,

Ellie

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”.

… a trecut un an

Suna alarma, as vrea totusi sa dorm…copil
-Hai draga, trezirea! Chiar vrei sa mergi la medic? Acum 2 saptamani ai fost si era bine totul.
-Da, vreau. Simt ca trebuie.
-Esti nebuna, atragi numai raul!
-Pot merge si singura daca nu vrei…
-Bine, mergem impreuna.

Incerc sa ma ridic din pat, merg spre baie si incep sa ma pregatesc de plecare. Urasc sa stau in masina, mi-e inconfortabila pozitia, dar ajungem repede la clinica.
-Buna dimineata, am programare la doamna doctor C.
-Sigur, etajul 1, cabinetul 3 .
-Multumesc.

Urasc treptele, cum ajung la destinatie, ma asez pe scaun ca sa imi revin, in urma efortului depus. Imi reglez respiratia si beau putina apa.
-Buna dimineata, poftiti! E totul in regula? Ne-am vazut acum 2 saptamani…
-Da, stiu, plus aveam peste 2 sapt programare iar… dar vreau sa vedem daca totul e bine.
-Sigur, pentru linistea dumneavoastra. Hai pe pat.
Emotiile imi inundau corpul, tremuram…
-Bun, te-ai simtit bine in ultima perioada?
-Da
-Dureri de burta?
-Nu
-Simti ca te apasa cand mergi?
-Nu

Deja tremuratul se intensifica, consultatia nu seamana cu cele de pana acum. Doamna doctor ma priveste cu toata blandetea de care putea da dovada in acele clipe si imi spune:
-In momentul de fata, ai colul scurtat 1,8  si deschis, geaman A se afla cu capul in vagin. Azi se fac 28 saptamani, greutatea lor este de 1650 si 1600. Mergi direct la medicul tau sa te vada pentru ca nasti.
Am inceput sa plang,frica a aparut in mintea mea. Sunt foarte mici nu pot sa nasc acum, riscurile prematuritatii sunt periculoase. Daca nu vor respira? Daca nu se vor adapta la mediul extrauterin? Daca…?
Pe drum spre masina imi impuneam sa ma calmez ca fac mai mult rau… dar nu reuseam.
-Iarta-ma ca de  dimineata te-am facut nebuna, o sa fie bine!
Cu lacrimile curgand am putut scoate doar un “hmm…”

Ajungem la maternitate, ma asez pe scaun. Sotul la receptie sa roage sa fie anuntat medicul meu. Vine un medic rezident sa ma vada, insa refuz consultatia, accept doar sa-mi ia tensiunea care  ajunsese la 17 cu 8. Apare medicul meu, ii ofer rezultatul de la ecografie, imi face si el alta ecografie si vazand starea in care eram imi spune:
-Stai calma, o sa-ti fac cerclaj, o sa fie greu pentru ca se face pana la 22 saptamani, dar reusim. Mergi sa te internezi. O sa ramai aici pana pleci cu bebelusii acasa. Maine te programez pentru interventie si azi iti fac injectii pentru dezvoltarea plamanilor lor
-Multumesc.

Am plecat spre receptie sa imi faca internarea, sa raman in spital atata timp nu m-a panicat, as sta cate luni erau nevoie  numai sa fie ei bine. Privesc sotul, de data asta masca de “o sa fie bine” nu a fixat-o corect, citeam frica in ochii lui. Ne-am imbratisat si am plecat in salon. O pagina gri in caietul colorat se completa, din pacate avea deja alte file similare si urmau altele sa apara. De atunci am mereu incredere in intuitia mea, pentru ca nu doar o data a salvat viata puiilor mei…

Cu drag,

Ellie

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”.

Iti amintesti cum ne-am cunoscut?

intalnire      Stau la birou, injur deja neuronul ca de dimineata mi-a sugerat sa imi iau tocuri. Privesc ceasul, ora 13, stomacul incepe revolta. Colegul de birou apare si mergem sa luam pranzul. Frumos afara, o zi de semi-toamna, 2 septembrie 2009. Ne asezam la masa, iar la colegul meu apare un tip inalt, la vreo 25 ani, brunet, ochii caprui. Se cunosc bine si se aseaza langa noi. Vorbim, aflu numele lui, Catalin… imi vin automat in minte versuri din Luceafarul. Voia buna apare la masa noastra. Acest personaj imi era simpatic, il cunosteam doar de o ora, imi oferea o stare de bine prin cuvintele lui si vocea calda. Ajung acasa si imi arunc trupul obosit in asternutul rece, odihna ma astepta cu bratele deschise. Suna telefonul, apare pe ecran un mesaj de la un numar necunoscut: “As vrea maine sa continuam discutiile incepute azi, Catalin”.
     Adorm, iar dimineata ma gaseste tastand de zor cu C, programand o intalnire. Ne-am vazut in Herastrau, linistea ne-a intampinat. Eram, parca, doar noi doi… ne-am ales o banca si am vorbit despre trecutul nostru, despre viata, ce ne dorim in viitor. Mi-a batut la usa sufletului si a intrat, mi-am dorit din prima secundă să rămână. Iar acum dupa 6 ani, îmi doresc să nu mai plece niciodată. Ne-am gasit, neimplinirile din viata personala ne-au adus impreuna. Am povestit temerile noastre, am vorbit deschis despre lacrimile varsate. Parca vorbeam cu mine, aveam aceleasi pasiuni… “asa arata oare sufletul-pereche?” imi rasuna in minte. Stangaci, la final de seara, mi-a luat mana si mi-a cerut sa il insotesc pe drumul lui, pentru ca el isi doreste sa fie in planurile mele pe viitor. Prima atingere, am simtit caldura lui, protectia de care aveam nevoie in lumea asta nebuna si o stare de confort pe care nu o mai simtisem. Ne stiam de o zi si simteam ca ne stim de ani…
   Asa a inceput totul, suntem de 6 ani impreuna, suntem parinti. Am trecut prin furtuni, au fost clipe cand a existat singuratatea intre noi… dar am stiut sa ne protejam si sa ne ridicam. Ne iubim altfel acum, nu pasional si cu stol de fluturi in cap, ca la 20 de ani, ci frumos de matur. Iubirea se schimba, moare si renaste, are mai multe forme. Imi place acum ca R&R au crescut si avem serile noastre, ne este suficient sa ne tinem in brate. E asa bine si cald, locul meu pe veci. Mi-a promis ca o sa imi fie mereu alaturi si impreuna am trecut prin momente grele… vorbele lui din seara de 3 septembrie 2009 au fost demonstrate peste ani, nu au fost cuvinte fara sens spuse de un tanar indragostit pentru a castiga un trofeu. Este cel mai important om din viața mea. Cel mai frumos cadou pe care mi l-a oferit viața, nu as schimba nimic din trecutul meu, nici clipele cumplite prin care am trecut… motivul : daca as schimba sigur nu ne-am cunoaste, iar R&R nu ar exista. Mi-a oferit siguranta, fara el nu aș mai fi eu. Drogul legal din care sorb in fiecare zi, esti tu. “Impreuna mereu” am scris pe verighetele noastre, am prevestit se pare… pentru ca asa am fost… noi doi, impreuna mereu, tinandu-ne de mana.
Tu, iti amintesti cum l-ai cunoscut pe EL?

Cu drag,

Ellie

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”.

Nu vreau sa vars lacrimi decat de fericire cand ma gandesc la copiii mei!

Dragii mei copii,

 

Nu vreau sa vars lacrimi decat de fericire in ceea ce va priveste pe voi, copiii mei. Sunteti mici, nu stiti prin ce drama a trecut tara noastra acum cateva zile. Ca mama, sa va arat o asa lume este dureros, dar realitatea este rece si are ca scop trezirea. Foarte multi tineri au platit un pret mult prea mare din cauza nepasarii autoritatilor. Aceasta tragedie nationala m-a facut sa ma gandesc la voi si sa vreau sa lupt inca de acum pentru viitorul vostru.  Sa mai spun si despre faptul ca ambulantele ajung in anul 2015, intr-o capitala europeana, ora 22-23 (cand nu exista trafic) cu o intarziere de 30 minute? Sau ca 150 de pacienti au ocupat spitalele din Bucuresti, locurile disponibile fiind 0? In caz de o calamitate o sa murim pe strazi, pentru ca nu exista resurse si pregatire pentru a ne salva vietiile.

Cu facultate nu esti angajat, se cere experienta si nimeni nu te baga in seama pentru ca esti incepator. Iti sunt taiate aripile inca de la inceputul zborului. Acum multi tineri au un salariu mic, muncesc un an pentru un concediu si daca vor distractie in club exista nesansa sa platesteasca cu viata din cauza unor oameni care nu si fac datoria.  Am iesit si eu de multe ori in club, dar nu am stat sa ma gandesc “oare, exista extinctor?” sau iesire in caz de incendiu. Acum fiind mama, cand o sa plecati in oras  trebuie sa bifez o lista lunga cu  “mami, sa ai grija sa stati langa iesire, vezi peretii din ce sunt alcatuiti si daca au extinctor”.

Daca las sentimentele sa actioneze, as face orice ca voi sa plecati din tara asta… dar, oare asta este solutia? Un viitor bun pentru voi, sa fie cu eticheta de strain in alta tara si sa nu mai apartii de tara unde te-ai nascut? Refuz sa cred asta!  O sa invatati la scoala despre patriotism, generatia din urma a luptat la revolutie pentru un viitor mai bun. Multi oameni au avut ocazia sa plece, insa au ramas si asa avem profesori, medici, asistente care isi iubesc meseria si azi se dedica noua. Generatia mea a stat cuminte cu capul plecat. Insa nemultirile se strang si deja se simte pe ceafa lama rece a sabiei. Ce a fost acum cateva zile a fost picatura care, nu doar a umplut paharul, ci l-a rasturnat. Sper ca gustul amar sa ne faca sa dam din coate, sa nu mai fie nevoie de o alta tragedie pentru a reactiona. Sper ca tinerii sa invete ceva din asta si sa nu le fuga gandul in ce club sa mearga la final de saptamana, ci sa se gandeasca ca puteau ei sa fie in locul lor si sa vrea sa schimbe ceva la tara asta. Suntem parinti si responsabili pentru viata voastra, nu imi pot imagina ce durere simte o mama care nu isi mai vede copilul. Legile vietii nu trebuiesc schimbate, nu trebuie parintele sa isi ingroape copilul.

Promit ca o sa fac tot ce pot ca voi sa aveti o sansa. Invatati si cititi carti, o sa fac economii de acum ca voi sa studiati in afara tarii, apoi sa veniti înapoi sa aratati ce a-ti învățat si cred ca numai așa ne schimbam tara. Clar se câștigă bine in alta tara, dar uneori e mai important sa-i avem pe apropiati langa noi. O sa va invat sa apreciati oamenii si nu hartiile. Banii iti ofera confortul material, dar oamenii si fericirea nu se cumpara. Vreau sa vedeti lumea civilizata, sa aveti acces la alte mentalitati si sa incercati sa schimbati viitorul nostru. Meritati sa fiti protejati de conducatorii tarii si respectati pentru ca intr-o buna zi voi puteti schimba lumea. Respect, un cuvant cu greutate, acum nu il simt in adevaratul sens, noi suntem nerespectati de conducatorii acestei tari. Fiecare fura sa-i fie lui bine, fara grija copiilor din orfelinate sau a batranilor care au platit toata viata taxe. Sunteti la inceput de drum si tineretea o sa va ofere sansa de a ajuta tara, profitati de ea, eu o sa fiu alaturi de voi. Sunt mama si am dreptul de a vrea sa aveti o viata buna… trebuie sa fie bine… speranta exista!

Cu drag, mami!

 

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”.

 

 

Mi-e dor de adolescentii mei!

viata

          Suntem plecati de 3 ore prin magazine, in cautare de scaun auto. Dupa atata agitatie si plimbat, foamea ne-a dat coate si asa am decis sa luam cina in oras. Astept cuminte la masa si privesc in jur. Multi pusti de generala si liceu. Sunt asa diferiti de noi cand eram la varsta lor. Fetele de 14 ani machiate si foarte dezgolite, sau haine mulate. Eu cred ca m-am machiat la vreo 17-18 ani, iar pantaloni scurti purtam in casa. Imi era rusine de tata sa apar cu fuste scurte si nu-mi placea cum eram privita de colegii din liceu (parca eram “un aperitiv ” pe care abia asteptau sa-l “guste”).
Privesc o masa apropiata, 3 fete si 2 baieti, toti cu telefonul in mana, butonau frenetic. Noi aveam vanatai de la joaca si alergat prin spatele blocului , ei au bataturi de la tastat. Foarte putin vorbesc intre ei, fiecare cu nasul in telefon, cu mici pauze de selfie. Nu mai stiu sa zambeasca live, o fac moacele galbene-emoticoanele pentru ei. Cand eram pustoaica, pe holurile liceului stateam cu fetele si vorbeam despre pasiunile noastre, baietii veneau sa ne ceara prietenia sau primeam biletele. Acum exista Facebook pentru a analiza pozele persoanei pe care o placi, iar add friend a detronat biletelele primite de fete odinioara. Noi completam in “Oracol” si asa aflam despre el, dadeam cu emotie paginile sa vedem daca avea o relatie. Sa mai zic de jocul “Film, fete si baieti”,  “Urmatoarea carte” sau “Adevar sau provocare”.  Eheee, asa se nasteau prima simpatie, atingere si primul sarut… ce emotii simteam atunci.

         Generatia de acum… sunt inchisi in ei, toata placerea lor se rezuma la un telefon ultimul model si jocuri pe calculator. Nu se suna ca au Whatsapp, prietenii virtuali iau locul celor reali. Nu ies in parc cu bicicletele, ci stau inchisi si asteapta cu emotie fiecare like si comentariu pe Facebook. Si noi stam pe retelele de socializare, dar noi ne cunoastem prietenii, ei au sute de necunoscuti. Noi folosim internetul pentru informatii, de exemplu, eu asa gatesc chestii complexe.  In schimb, ei asa socializeaza. Parintii nostri au avut parte de o adolescenta frumoasa, citeau carti si ieseau la cofetarie cu prietenii. Am dat peste scrisorile mamei primite in liceu, adolescentii de atunci scriau frumos, dovada clara a bunului simt si a cartilor citite la lumina lumanarii. Noi suntem generatia de mijloc, am trait cu desene animate, mestecam guma Turbo, nu stiam de jucarii performante. Am avut primul telefon in liceu, nu stapaneam “arta sms-ului” si nu imi placea sa port conversatii lungi cu prietenele mele ci stabileam ora si locul de intalnire. Am lasat mereu internetul pe locul 2, in fata fiind o carte buna sau un film.

Apare sotul cu tava plina de bunatati, balutele curg si imi promit ca de luni incep dieta. Merg spre baie sa ma spal pe maini si intalnesc fete de generala. Stau ciorchine pe oglinzi si se machiaza. Parintii la plecarea din casa au vazut fete naturale; eu vad fond de ten, ruj tipator si gene rimelate. Apoi, normal, un selfie sa imortalizeze mica escapada. Revin la masa si incep festinul, insa cu gust amar la cele vazute, dar cu speranta pentru Rares si Radu, cu promisiunea ca o sa-i invat sa scrie scrisori fetelor si ca o plimbare in parc, invinge conversatia pe chat.

Cu drag,

Ellie

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”.