Despre autism din perspectiva unui autist!

Coperta Daniel Tammet

Pentru cineva care nu a cunoscut direct o persoană care suferă de o tulburare de spectru autist, simpla rostire sau citire a cuvântului autism o face să se gândească automat la celebrul personaj din Rain Man, interpretat magistral de Dustin Hoffman.

Am intrat însă de curând în posesia unei cărţi impresionante, intitulată „M-am născut într-o zi albastră“, apărută la Editura Philobia. Este povestea de viaţă a lui Daniel Tammet, un savant care ne explică „din interior“ ce înseamnă autismul, cum este trăit el şi care este percepţia unui autist referitor la tot ceea ce îl înconjoară. Este o perspectivă interesantă, care îi poate ajuta foarte tare pe părinţii unui copil cu tulburare din spectrul autist, fiindcă trăirile şi experienţele nu sunt redate de psihologi (care presupun doar ce se întâmplă în mintea acestuia), ci chiar de subiectul în sine.

Cartea lui Daniel Tammet este, fără îndoială, o lecţie de viaţă, aceea a unei persoane mai puţin obişnuite, cu aptitudini de nedescifrat încă de ştiinţa modernă, care nu a desluşit încă nici pe departe toate tainele creierului uman. Tammet a recitat din memorie, în faţa mai multor oameni de ştiinţă, 22.514 zecimale ale lui Pi, a învăţat 9 limbi străine (printre care islandeza şi româna) şi are o capacitate uluitoare de a face calcule complicate, cu o uşurinţă nemaipomenită.

Diagnosticat la 25 de ani cu sindromul savantului (o formă rară de autism), Tammet trăieşte pe propriile picioare şi are o viaţă socială. În 2005, postul de televiziune BBC i-a dedicat un documentar intitulat „Băiatul cu un creier incredibil“.

Concluzia? Într-un mediu caracterizat de grijă, susţinere şi afecţiune, în care nu există marginalizare, o persoană cu o tulburare din spectrul autist se poate transforma într-o fiinţă independentă. Cartea se adresează părinţilor şi familiilor în care există copii cu autism, ajutându-i să înţeleagă că poţi recupera o mulţime de lucruri pe pacurs, chiar dacă te-ai născut cu un aşa-zis handicap.

Cartea poate fi comandată de pe Editura Philobia

Cu drag 

Diana

Anxietatea mamei ,colicii bebelusilor si implicarea tatalui

Prietena mea Raluca, mama si psiholog, a raspuns pozitiv dorintei mele de a ne ajuta cu cateva randuri  in legatura cu starile prin care trece o mama dupa ce naste. Raluca va poate ajuta cu sfaturi utile, o puteti gasi  Aici .

 

Dragelor, voi incepe prin a va spune ce am aflat de la mai multi neonatologi : “ suntem o gramada de minti luminate in lumea asta, si inca nu stim ce sunt de fapt colicii”. De asemenea este important de retinut ca doar 1 copil din 5 prezinta colicii.
Majoritatea persoanelor definesc colicii ca fiind gaze, balonare si prescriu medicamente, siropuri ce ajuta digestia.
Specialisti mentioneaza ca pentru a putea spune ca un bebelus are colicii trebuie sa planga minim 3 ore pe zi, minim 3 zile pe saptamana, cel putin 3 saptamani!
Este un fapt dovedit ca in primele 3 luni de viata, sistemul digestiv al bebelusilor este in dezvoltare, el incercand sa se adapteze vietii extrauterine si al hranei, respective laptelui. Cel mai bun lapte pentru un copil este cel matern, fiind cel mai usor digerabil, special conceput pentru fiecare bebelus, in fiecare etapa de dezvoltare.
Dar de ce 1 copil din 5 urla cat il tin plamanii din cauza balonarii, si altii doar simt un discofort si sunt usor irascibili? Raspunsul este mama si modul in care ea reactioneaza!
Cum majoritatea dintre voi ati experimentat sau ati aflat, in primele 3 luni de viata bebelusii nu fac mai nimic , dorm, mananca, murdaresc scutece, unii plang mai mult decat altii, si vor muuult in brate! Abea dupa 3 luni incep sa prinda obiecte cu manutele, sa isi tina bine capul, sa interactioneze mai mult cu adultii. Specialistii numesc primele 3 luni de viata “al patrulea trimestru de sarcina”, si sfatul lor este sa incercam sa recreem mediul intrauterin cat mai mult, pentru ca adaptarea bebelusilor sa fie cat mai lina cu putinta.
Astfel este foarte important ca bebei sa stea cat mai mult cu mama, in bratele ei, pe cat posibil piele pe piele, sa ii auda bataile inimii, sa fie alaptati la cerere, mangaiati, leganati si sa auda un sssst , asemanator cu sunetul sangelui mamei care circula in vene si pe care cel mic l-a auzit timp de 9 luni.
Stiati ca in Indonezia nu exista conceptul de “colici”? Oamenii aceia pur si simplu nu stiu ce inseamna , deoarece credinta si cultura lor, spune ca in primele 3 luni bebelusii sunt inca ai zeilor, si acestia trebuie sa stea numai in bratele mamei si sa fie alaptati la cerere, daca nu, zeii il pot lua oricand. Apoi dupa cele 3 luni se organizeaza o ceremonie simbolica, in care bebelusii devin copii parintilor, nu ai zeilor.
Facand abstractie de credinta irationala ca un spirit/zeu iti poate lua oricand copilul pana la 3 luni, modul in care mamele se comporta cu copii in primele 3 luni de viata este mai mult decat benefic pentru cei mici.
Legatura dintre mama si copil este atat de stransa, incat in primele luni de viata, copilul simte tot ce simte mama, exact ca atunci cand era in burtica mamei. In acest sens este foarte important linistea sufleteasca a mamei, starea ei de spirit, sanatatea ei psihica.
Cel mai bun lucru pe care tatal, parintii si rudele il pot face pentru mama si copil este sa o sustina in aceste luni, sa o incurajeze sa-si asculte instinctul de mama care “este cel mai bun doctor”, cum a spus unul dintre neonatologii cu care am discutat.
Aceste luni sunt perioada de adaptare atat pentru bebelus cat si pentru mama, este momentul cel mai important cand mama invata sa-si asculte copilul si sa gestioneze propria feminitate.
Astfel este important sa nu uitati de voi : incercati de cateva ori pe saptamana sa va acordati o ora pentru voi, sa cititi, sa faceti o baie relaxanta, sa iesiti cu fetele la un suc. Da sunteti mame, dar nu ati incetat sa fiti femei, sotii, prietene!
Aceste ore sunt importante in consolidarea relatiei tata-copil! Nu uitati ca bebelusi se nasc iubindu-va pe voi, dar de tati se indragostesc in fiecare zi, acelasi lucru este valabil si pentru tati! O ora pe zi este minimul necesar pentru contruirea relatiei intre copil si tata, ca ei sa se cunoasca , sa se imprieteneasca si sa se iubeasca mai presus de orice.
Stiu ca mare parte din voi, ati experimentat sentimentul ca nimeni nu ingrijeste mai bine ca voi copilul, ca tatal parca este neindemanati, si de cele mai multe ori aveti dreptate, dar dati-le o sansa! Barbatii nu au instinct matern, dar si ei isi iubesc nespus copiii, si usor usor vor ingriji la fel de bine ca si voi “botul vostru de aur”! Este important sa ii permiteti sau sa ii solicitati tatalui de la inceput sa va ajute in ingrijirea celui mic , cand nici voi nu sunteti experimentate, in modul acesta invatati impreuna, iar tatal va sti cum si ce sa faca cand sta cu cel mic, in momentele voastre de reincarcare a bateriilor.
Daca simtiti ca nu reusiti sa faceti fata situatie, ca instinctul vostru matern nu exista, daca simtiti o frica irationala ca nu va puteti ingriji corespunzator copilul, va sfatuiesc sa contactati un psihoterapeut! Depresia post-partum exista, iar consilierea psihologica este cel mai bun tratament, sansele “sa va treaca” sunt extraordinar foarte mici, iar cu tratamentul corespunzator puteti depasii rapid situatia si sa va bucurati de minunea de a fi mame!
Ma inclin in fata voastra, sunteti mame, sunteti MINUNATE!
Cu drag,
Raluca, psiholog & coach in parenting

 

 

bebelusi

Semnele care confirma autismul!

Am fost recent la un  curs de terapie Aba, terapia care se foloseste in recuperarea copiilor cu autism. Am scris mai jos semnele care apar, inca de la varsta de 10-11 luni la un copil. Astfel, daca sunt copil cu autis:
Evit contactul vizual
Nu raspund la nume
Nu ma uit in directia in care imi arati
Flutur mainile sau alte obiecte
Nu comunic verbal cu persoanele din jurul meu
Am dificultati in a-mi exprima emotiile si a intelege emotiile celorlalti
Uneori refuz sa fiu luat in brate si refuz contactul vizual
Cand vorbiti cu mine ma port ca si cum nu as auzi
Plang adesea atunci cand vreau ceva si imi este greu sa ma fac inteles
Sunt dificil de calmat atunci cand plang
Nu observ cand mama si tata ies din camera
Nu le zambesc celorlalti cand incearca sa se joace cu mine
Ma invart in cerc
Nu pot imita alti copii
Nu arat cu degetul
Nu ma joc cu alti copii
Pot ramane cu privirea fixata pe un anumit lucru
Imi place sa ma joc repetitiv cu anumite obiecte
Ma balansez de pe un picior pe altul
Pot fi autoagresiv si heteroagresiv pt ca nu imi pot controla frustrarile
Pot avea preferinte alimentare bizare
Nu suport zgomotele puternice
Par insensibil la durere
Imi place sa stau izolat,nu sunt interesat de jocuri
Nu sesizez pericolele
Nu reusesc sa inteleg ce imi cereti sa fac!

Diagnosticarea precoce ajuta la recuperarea unui copil cu autism. Fiul meu a fost diagnosticat la varsta de 1 an si 2 luni, semnele au aparut inca de la 11 luni. Interventia timpurie a facut ca Radu sa prezinte o evolutie foarte buna.

Va rog share la acest articol, sa pot ajuta si alte mame sa evalueze propriul copil

Multumesc

Dianaautism

Dulcele pacat al dorintei…

bebe, noi, sex

Toate simturile imi sunt activate… respiratia incepe si ea sa accelereze oferind companie batailor galopante ale inimii. Il vad… simt un fior rece pe sira spinarii si un val de caldura imi  explodeaza in corp…. degetele lui imi ating mana. Ne atingem, ma ia de mana… se joaca cu inelarul meu gol, dar cu forma verighetei proaspat scoase…  Trag aer in piept iar mirosul lui imi imbata ratiunea…
Mereu a reusit sa ma dezbrace de cuvinte, sa priveasca in sufletul meu… acum a venit randul sa ma dezbrace de haine. Privesc camera rece, pe masa sunt 2 pahare, o sticla cu vin, avand compania unui pachet de tigari. Mut privirea si fac cunostinta cu patul… zambesc fiindca in minte mi se tes imaginile ce vor urma… le stiu in detaliu chiar le-am trait cu mintea, zi de zi, seara de seara.
-Ma bucur ca esti aici… imi spune in timp ce imi cuprinde talia.
Ii citesc in ochi dorinta, vad un vanator care isi priveste trofeul mult ravnit.
Atingerile lui fac ca ultimul strop ramas de ratiune sa se evapore. Mi-a promis ca o sa ma simt bine… nu are idee ca ma face sa ma simt vie…
Ma asez pe pat si astept sa fiu servita cu licoarea rece. Cum oare am ajuns sa fiu aici? Sunt casatorita de multi ani… sotul e mereu dragut cu mine… insa uita sa mai ofere complimente, uita sa aprecieze o rochie noua pe corpul meu. Imi place sa fiu apreciata, imi place sa primesc mesaje obraznice si sa rosesc cand le citesc… sotului nu-i contest implicarea in viata de familie… dar ca amant, uita sa isi obtina creditele. Am cautat pe cineva care poate… sa ma tina cu sufletul la gura, care stie sa se joace cu mintea mea.
Azi, la pranz am primit mesajul “Vreau sa te vad … acum!” urmat de o adresa si iata-ma aici cu Adonisul meu. De ce el? Pentru ca stie mereu sa ma faca sa ma simt bine, pentru ca e doar al meu timp de cateva ore, pentru ca mereu stie sa mentina vie flacara si dorinta.
Primesc paharul cu vin rece si privesc cum el isi desface camasa. Ador camasa asta… i-am facut-o cadou acum 1 an, de ziua lui.
Nu ma simt vinovata… de ce sa simt gustul vinei cand tot ce vreau am primit? Sa ma simt vie si dorita este un pacat?
Inainte sa plece, ii spun:
– Iubitule azi bag la spalat, am sortat deja hainele copiilor, da-mi si camasa ta de azi, cea pe care ti-am luat o acum 1 an de ziua ta!

Cu drag,

Diana

Iubirea nu-i rasfat!

bebelusi

Daca mai aud in jurul meu ca ”e baiat mare, lasa-l sa mearga singur, nu-l mai tine in brate” sigur fac o criza de nervi.
Nu mai pot digera nici cu zeama de lamaie “daca il tot pupi sa vezi ce rasfatat ajunge”.
Intr-o zi am plecat cu copilul in brate la magazin, iar in cele 20 minute alocate traseului, am intalnit 2 vecine si o vanzatoare care “m-au urechiat” ca “o sa mi se urce in cap copilul”.
Urasc sa aud sfaturi de la alte mame care cred ca ele le stiu pe toate, iar faptul ca au crescut si ele la randul lor un copil le da atestat in “mama anului”.
Am ales o altfel de abordare in privinta educatiei copiilor mei, accept parerea celor din jur si cantaresc sfaturile primite… dar se pare ca daca nu aderi la “educarea pe stil vechi” esti aspru criticata!
Arunca cu pietre in mine ca vreau sa-mi tin copilul in brate si la aproape 2 ani cand mergem la magazin, in parc, sau prin casa!
Am ales sa ii spun mereu “te iubesc” si ii explic cand greseste nefiind nevoie sa-i aplic o palma peste fund! Nu-l las la TV si ma transform in cel mai fidel partener de joaca!
Vreau sa-l las sa-si aleaga ce-i place, vreau sa-l formez independent,  responsabil si nu unul supus, mereu cu capul plecat sa faca ce vreau eu!
Nu-s “mama perfecta” si imi cer scuze in fata omuletului de 86 cm cand gresesc fata de el.
Arunca cu pietre in mine, critica-ma pe la colturi, insa copilul meu o sa stie ce inseamna iubire, o sa stie sa isi imbratiseze sotia, o sa stie sa isi asume alegerile in viata, o sa stie sa isi ceara scuze cand greseste fata de un prieten si… o sa stie sa isi sune mama cand are nevoie de un sfat!
Daca a arata afectiune insemna rasfat, atunci copilul meu o sa se imbaieze in rasfat… in caz ca exista premiul “cel mai rasfatat copil” o sa castige locul 1, insa o sa fie 2 cu coronita… deh, sunt mama de gemeni.

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei” aici 

… si mamele plang cateodata!

Mamele sunt eroinele zilelor noastre, modelele dupa care ne ghidam si dovada vie ca putem obtine tot ce ne dorim daca suntem luptatoare. Ele sunt puternice, mai ales cand lupta pentru fericirea familiei din care fac parte.

Hai sa iti spun un secret, si mamele plang cateodata, atunci cand nu le vede nimeni, ori in baie la dus, ori seara la culcare, cand pun capul pe perna. In spatele acelei masti de femeie curajoasa si zambitoare, sta o femeie sensibila.
O mama plange de fericire atunci cand isi priveste copilul cum doarme, ii saruta fiecare bucatica de piele, de la frunte pana la piciorusele dolofane.

Plange pentru ca nu se poate satura de parfumul de bebelus pe care il emana pruncul ei.

Plange pentru ca se simte neputincioasa, neputand spune stop timpului care trece cu repeziciune prin clepsidra vietii.

Plange pentru ca s-a enervat cand copilul nu a fost cuminte, regretand toate starile de nervozitate pe care le-a parcurs.

Plange pentru ca nu a reusit sa protejeze mai bine puiul ei, semnele de la cazaturile din parc pe picioarele puiului ei amintindu-i mereu asta.

Plange dupa o cearta cu sotul, care o judeca ca nu a reusit sa faca toate treburile casnice.

Insa sunt si momente cand plange de fericire, atunci cand cel mic mananca cu pofta pranzul gatit cu dragoste. Plange cand puiul de om reuseste sa se dea pe tobogan singur sau construieste un castel de nisip.
Plange cand copilul ei o saruta pe obraz si o tine in brate.

Oricat de grea e viata pentru ea, mereu reuseste sa se ridice si sa realizeze ce isi propune. Nimic nu-i mai periculos, decat o mama care lupta pentru puiul ei… fericirea familiei reprezinta misiunea ei. Priviti mamele din viata voastra, asa-i ca sunt mereu cu zambetul pe chip? Sa nu uitam ca cel mai frumos, mai incapator si mai sigur loc din lume este sufletul mamei!

Nu uitati ca sub ambalaj, sta o femeie puternica… atunci cand isi da jos pantofii cu toc, apare fetita care isi dorea sa schimbe lumea… si a reusit asta, devenind mama!

IMG_1057

Cu drag

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei” aici 

Doar o altă zi de duminică!

               Doar o altă zi de duminică în care avem coduri galbene de caniculă, băieți deștepți cu afaceri de milioane, pușcării pline, furturi, accidente, multă minciună, legalizări de lucruri scârboase, pokemoni pe străzi. O scurtă cronică a unei Românii peste care soarele doar apune. Răsar însă tot mai des critici care își dau cu părerea și atât.

          Doar o altă zi de duminică în care valul descurajării ne aduce și pe noi la mal. Nu ține cont de vârstă, poziție socială, naționalitate sau sex. Ne descurajează oamenii. Ne descurajează eșecul. Ne descurajăm singuri. Renunțăm pentru că ne pierdem încrederea în noi și ne subestimăm. Problema e că facem asta des și trecem prin viață fără să fi descoperit ceva din ea. Cu alte cuvinte, trăim degeaba…

           Doar o altă zi de duminică în care oamenii vin și pleacă din viața noastră ca trenurile. În gara sufletului nu staționează decât atât cât au nevoie. Sau cât avem noi… Și fiecare își caută gara care îi place. Unii țin cont de aspectul exterior, alții de cât de bine se simt în interior. Unii caută o gara curată, alții preferă gările pustii. Uneori, mai uităm bagajele în gările altora, și le producem suferință. Iar ei se amagesc cu gândul că într-o zi ne vom întoarce după ele. Dar nimeni nu se mai întoarce!

          Doar o altă zi de duminică în care stăm și așteptăm. Mai mult stăm. Uităm că ”viitorul constă în a dărui totul prezentului”. Pentru mulți poate fi ultima zi de duminică, pe holurile de la oncologie. Pentru alții poate fi duminica ce aduce schimbarea. Ieșirea din timp ne așteaptă pe toți.

          Până atunci, învață să iubești și să te iubești. Până la urmă suntem doar niște visători într-un univers fără sfârșit!
Ce faci azi, are ecou mâine.

          Apropo, tu ce ai făcut azi? Într-o altă zi de duminică…….

L.


Multumesc Doamne ca sunt mama!


in carucior     Respir si inchid ochii pentru o secunda… ii deschid repede de teama ca pierd din privelistea mea… Doamne, asa peisaj! Picioare grasane, degetele mici, ochisori mari, voce dulce… sunt indragostita de 2 omuleti, care ma striga toata ziua “mami”…
Nu credeam ca o sa ajung sa iubesc atat de mult…
Nu credeam ca o sa pretuiesc la maxim viata de cand i-am intalnit…
Nu credeam ca o sa simt atatea temeri de cand am nascut…
Nu credeam ca o sa renunt la multe din placerile mele ca sa le fiu mereu aproape…
Nu credeam ca o sa ajung sa pun pe locul 1 o alta persoana in defavoarea mea…
Nu credeam ca o sa fiu atat de calma…
Nu credeam ca mai exista copilarie in sufletul meu, dupa ce am pasit in lumea asta gri a adultilor…
Nu credeam ca mi-e frica de moarte pana cand nu am dat viata…
Mereu mi-am dorit sa fiu mama, mereu auzeam in jurul meu ca-i greu sa cresti un copil, dar nu auzeam si cat de minunat e sa ai parte de aceasta binecuvantare!
Ne ancoram in cotidianul zilei si uitam sa apreciem ce avem… uitam sa ne bucuram ca avem aceste sufletele in viata noastra. Sa-i iubim si sa avem grija de ei caci, chiar sunt o minune!
Respir adanc si cu lacrimi in ochi ii privesc… sunt perfecti. Inchid ochii, le simt manutele pe fata mea… simt atingerile ingerilor… deschid ochii, si vad chipurile fericite ale copiilor mei… multumesc Doamne ca sunt mama!

Cu drag

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei” aici 

Ce inseamna sa fii parintele unui copil cu autism?

In primul rand, trebuie sa stiti ca autismul nu-i capat de drum si spun asta cu sufletul deschis, privind la baietelul meu frumos.autism Radu, a fost diagnosticat cu autism la varsta de 1 an si 2 luni. A fost cel mai mic copil diagnosticat de catre psihiatru pana atunci… pentru mine a fost cel mai negru cosmar.
A durut vestea? O da! Am trecut prin multe stari, de la furie la depresie, de la negare pana la plans isteric… ajungand la acceptare. Am plans pana la epuizare, cautam vinovati, insa am ajuns sa  inteleg ca am un rol, ca eu trebuia sa fiu mama lui, a copilului meu special. Acum am acceptat, lupt sa-l ajut si sa-l fac bine. Am constientizat ca-i o batalie pe termen lung, nu-i ca o raceala ii dai copilului sirop si gata, se face bine… autismul nu se vindeca 100%! Ce inseamna sa fii parintele unui copil cu autism?
Inseamna ca puiul tau sa nu te priveasca, sa nu-ti constientizeze lipsa.
Inseamna sa nu auzi glasul copilului tau spunand  “mama”.
Inseamna sa nu-ti permita sa stai cu el in brate, sa nu-ti caute mangaierile si sarutarile pe obraz.
Inseamna in fiecare zi, 2 ore in loc sa le petrecem la un spatiu de joaca, stam pe partea cealalta a usii, cu emotii si cu dorinta de a auzi “bravo piticule” din partea terapeutului.
Inseamna sa primesti lectii pretioase despre viata predate chiar de copilul tau.
Inseamna sa inveti sa iubesti neconditionat, sa apreciezi un zambet sincer.
Inseamna sa stai ancorat in lupta, sa nu te lasi doborat de problemele care apar.
Inseamna sa ajungi sa vezi frumusetea de a avea un copil special, zilnic sa repeti tot ce a invatat la terapie, sa notezi fiecare reusita si sa ramai mereu in alerta pentru eventualele probleme care pot aparea.
Am invatat ca trebuie sa ma bucur de fiecare reusita pe care o face in lupta cu autismul.  Este o lupta grea, pe viata, insa suntem impreuna si o sa apreciem intens toate roadele muncii noastre.
Am invatat sa apreciez ce am, sa fiu fericita cu putinul pe care il am si sa nu mai pierd timp alergand dupa partea financiara… banul, chiar nu cumpara fericire!
Mesajul meu pentru parintii care au primit recent cruntul diagnostic: ca sa-l faceti partas la lumea voastra si sa-l scoateti din lumea lui, trebuie sa nu va mai deranjeze diagnosticul si sa-l vedeti ca pe un copil normal si nu diferit fata de ceilalti. El are propriul ritm de dezvoltare. Trebuie tu ca parinte, in primul rand, sa il accepti si il tratezi ca pe un copil normal ca ceilalti sa-l perceapa la fel. Iar cel mai important lucru pe care il poti face pentru el, este sa-l iubesti, misiunea ta e sa-i oferi fericire. Arata-i ca il iubesti si stai cat mai mult timp alaturi de el, invata-l sa zambeasca!
Il privesc pe fiul meu, dupa 4 luni de terapie… zambeste, ma striga cu un glas de inger “mama”, uneori sta in bratele mele. Singura lor sansa la o viata cat mai aproape de normalitate e sa fim langa ei. In viata, nimic nu-i intamplator… azi, dupa 6 luni de la diagnosticare, sunt studenta la Psihologie, cu dorinta de a ajuta si alte familii sa reuseasca sa lupte alaturi de copilul lor. Exista o vorba din popor “Dumnezeu iti da, cat poti duce”… suntem alesi parintii lor pentru ca stim sa luptam si o sa reusim sa-i invatam frumusetea lumii noastre.

Despre semnele care au aparut si m-au facut sa merg la un medic neurolog, am scris aici

Va rog, share ca mesajul meu sa ajunga  si la alte familii care sunt la inceput de drum in aceasta lupta! 

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici 

Tatal si copilul!

      Tocmai ai aflat de la iubita/sotia ta ca o sa ai un copil… felicitari! O sa ai cea mai frumoasa si importanta realizare din viata ta! Emotiile iti incoltesc in suflet, tatal si copilulapar si grijile,  intrebarile  “oare o sa fiu un tata bun?”, “o sa ma descurc in noul rol?” iti sunt ecou in minte. Responsabilitatea de a forma un adult iti apasa greu pe umeri, stiind ca, greselile tale pot afecta dezvoltarea copilului te panicheaza si mai mult. Sa fim parinti inseamna sa facem greseli, sa le reparam si sa mergem mai departe …
Nu-i usor sa cresti un copil, implica multa munca si rabdare, mai ales cand ai o multime de sarcini de rezolvat la serviciu si taxe de platit. Insa, secretul in toata magia asta, sunt picaturi de dragoste… cu iubire rezolvi multe probleme. Priveste-ti copilul, el te incarca cu energie si rabdare!
Incearca sa-ti amintesti cum a fost relatia ta cu tatal tau; acum 20-30 de ani, tatal  era mai mult plecat de acasa, datoria lui fiind de a veni cu bani, ca familia lui sa nu duca lipsa de nimic. Oare asta-i suficient?  Incearca sa-ti amintesti povestile pe care ti le spunea tatal tau, aminteste-ti cum te-a invatat sa mergi pe bicicleta. Asa-i, ca v-ati distrat de minune? Vezi ca se poate sa reprezinti amintiri frumoase in copilaria omuletului tau si nu doar un portofel umblator! Copilul nu intelege ca esti stresat si lucrezi ore in sir pentru a achita taxele, deoarece nu e ceva ce el poate atinge, insa simte iubire atunci cand este privit, mangaiat. Fa-ti timp si stai langa el, cunoste-l , descopera-l… o sa fie ca mersul pe bicicleta, o sa te obisnuiesti cu prezenta lui, rasul lui inocent, ochii calzi!
De la 3-4 ani, tatal joaca un rol important in viata copilului, reprezinta eroul universului lui, un model de care se leaga. Arata-i cum ii oferi mamei flori, cum o ajuti in casa la curatenie si gatit, cum o strangi in brate. Arata-i copilului tau ca nu-i o rusine sa plangi cand ai o problema, ca e normal sa-ti exteriorizezi sentimentele, ca mai tarziu el sa nu adune frustrari. Incearca sa nu porti discutii pe ton ridicat cu partenera de viata in preajma copilului, deoarece o sa considere normal o astfel de atitudine. Invata-l sa respecte sexul frumos!
Ai sansa acum de cand e bebelus sa pui caramida peste caramida la o relatie de viitor de prietenie si respect! Trebuie sa profiti de sansa asta, mai tarziu o sa-ti fie mult mai greu! Copilul creste si poate, cand iti faci timp pentru el, are 15 ani si pleaca sa descopere lumea prin ochii prietenilor din anturaj. Fa-l partas la lumea ta, ca mai tarziu sa ai bilet la lumea lui !Invata-l hobby-urile tale sau invatati impreuna altele noi. Invata-l sa joace fotbal, deseneaza cu el, mergi la plimbare cu bicicleta. Seara, semneaza prezenta la ritualul baie-citit povesti. Suna bine, nu? A fi tata inseamna si ca ai parte de muuulta  distractie 🙂
Arata-ti dragostea! Nu ajunge un papa-lapte  daca ii spui ca e frumos, creativ, il imbratisezi, il pupi… copilul care are un  tata afectuos o sa copieze acest comportament in relatia cu cei din jurul sau. In zilele noastre, mamele preiau fraiele casei, cresterii si educarii copiilor… o mama buna poate acoperi lipsa tatalui, dar este o munca foarte grea. Ajuta-ti sotul sa patrunda in lumea copilului, fa cativa pasi in spate, lasa-le spatiu si priveste de pe margine cum apare magia. Un tata reprezinta pentru baietelul lui, un model pe care o sa-l urmeze, copia fidela in relatia cu cei din jurul sau, o sa invete comportamentul fata de o femeie, prieteni, familie. In relatia tata-fiica, o sa reprezinte principalul sprijin in  construirea “stimei de sine”si modelul dupa care ea isi alege partenerul.
A fi tata este cel mai bun lucru pe care il poti face! E si distractiva misiunea ta! Cand merg in parc, am placerea sa vad multi tatici care sunt alaturi de copilul lor. Vad tatici care se joaca in nisip, tatici care poarta rucsacul roz al fetitei… bravo lor ca vor sa se implice! Se pot chiar leaga prietenii frumoase la tobogan intre parinti, legandu-i lumea copiilor.                                                                             Sa ai curaj si putina nebunie si o sa iasa o relatie frumoasa… crede-ma! Hai sa-ti spun un secret: faptul ca iti pasa de acum si te gandesti la cum o sa fie relatia ta cu propriul copil, inseamna ca o sa ajungi un tata bun! Nu cred ca exista parintele perfect sau vreo formula magica in a avea relatia perfecta cu copilul tau, insa cred ca daca pui rabdare si iubire in ceea ce faci, o sa ai o cale usoara spre o relatie fructuoasa!
Am scris aceste randuri in urma citirii cartii  “Cum sa ne crestem baietii”(exista si varianta “Cum sa ne crestem fetele”)  de Steve Biddulph, care mi-a reamintit importanta tatalui in viata copiilor! Asa ca, mamici va recomand aceasta carte, o sa fie un cadou special pentru barbatul din viata voastra… viitor sau actual tatic!

Share la tatici,  sa le reamintim rolul important pe care il au de jucat in viata copilului nostru 🙂

Cu drag,

Diana

P.S: daca ti-a placut articolul, te invit sa ma sustii cu un like pe pagina de Facebook „Cufarul mamei”  aici