8. Vreau să dorm lângă tine!

– De ce îți este teamă?
– Că o să fiu din nou rănită… m-am dăruit cu totul lui în fața lui Dumnezeu și după 9 ani ne-am pierdut, am ajuns 2 colegi de apartament.
– Cine știe zeiță ce-ți rezervă viața…
– Crede-mă că nu mai vreau nimic cu nimeni, tu nu știi ce înseamnă pentru o femeie care a dăruit omului din viața ei totul…
– Ba știu, am trecut și eu prin relații lungi nu doar tu… te alinți! Aspiri deja la călugărița și nu știu eu?
Deja simțea cum se enervează și că nu este înțeleasă…
– Nu te supăra domnul meu, însă nu poți compara relația ta cu a mea! Hai să fim serioși cine se avântă într-o relație cu o femeie de 30 de ani, mama și stai că nu-i tot… studentă și cu job?
– Crede-mă că mulți și știi asta, fiindcă ești wonder woman, faci atâtea chestii și le faci foarte bine. Ești ancorată în realitate, nu ești superficială, ești isteață și …
– Ok, am înțeles! Cât vrei șpagă?
– Serios potolește-te cu prostiile! Acum ai stima de sine jos, vorbele urâte ale fostului soț încă le auzi, dar crede-mă că mulți te vor pentru ceea ce ești sub ambalaj. Aș vrea să te vezi prin ochii mei…
– În fine, însă trebuie să vreau și eu … și nu vreau nimic!
– Am înțeles… și ce faci în seara asta? Cei mici sunt la tatal lor?
–  Da, home alone, profit să învăț pentru examenul de luni… tu?
– Ies cu colegii de la muncă să mâncăm ceva.
– Bine, distracție plăcută! Vorbim mai târziu.
– Hei nu am plecat spre ei… putem să mai vorbim! Așa flit?
– Cam da, știi am treabă…
– Așa rea nu am întâlnit, ești de rasă pură nu te joci…
Nu a continuat jocul prin mesaje, și-a amintit că cu 12 ore înainte el o săruta pentru prima dată în club . “Concentrează-te pe ce ai de făcut, nu te lăsa uimită de cuvinte lui… ”
Se apucase de învățat când un mesaj: ” Vreau să dorm lângă tine!” a pornit o luptă între mintea și sufletul ei. “Doar dormim, ok? Să nu-ți treacă altceva prin minte, căci canapeaua te așteaptă!”
“Dormim și vreau mâine dimineață să-ți pregătesc cafeaua” .
A închis cartea dându-i mesaj “Ok, te aștept” și a intrat să facă duș urmând apoi rapid o ordine prin casa. Se echipase în pijamale cu floricele roz, visul oricărei adolescente să le dețină în dulap… “Da, moartea pasiunii sunt acum, la fix ce trebuie să nu cumva să-i vină vreo idee”.
– Hai zeiță să dormim că sunt foarte obosit!
– Bună idee! Dar nu ți-ai luat ceva haine de schimb? Sigur pijamalele mele cu Minnie nu-ți vin!
– E ok, dorm în boxeri.
Îl privea cum se dezbracă și îi privea corpul perfect cum se arată după ce fiecare piesă vestimentară dispărea din peisaj. Mintea îi țesea deja o fantezie, trecuse ceva timp de când …
– Hai în pat ce ai ramas așa?
– Ok, fă-mi loc, fiecare pe partea lui!
– Da da !
S-a așezat pe marginea patului să nu cumva să-l atingă. El însă a luat-o în brațe și a sărutat-o pe ceafă! Dintr-o dată s-a arcuit și corpul ei, simțind cum mii de ace au intrat pe sub piele.
– Stai liniștită că nu se întâmplă nimic, vreau doar să dormi în brațele mele…
A adormit instant simțindu-se în siguranță lângă el, în brațele lui.
Soarele a găsit în așternut un el și o ea care își doreau din ce în ce mai mult unul de la celălalt, dar cu multe temeri spre un nou început!

7. El și ea

Toate simțurile îi sunt activate… respirația începe și ea să accelereze oferind companie bătailor galopante ale inimii. Îl vede… simte un fior rece pe șira spinării și un val de căldură îi  explodează în corp… degetele lui îi ating mâna. Se ating, o ia de mână…  Trage aer în piept, iar mirosul lui îi îmbată rațiunea…
Mereu a reusit să o dezbrace de cuvinte, să privească în sufletul ei… acum a venit rândul să o dezbrace de haine. Privește camera rece, pe masă sunt 2 pahare, o sticlă cu vin, având compania unui pachet de țigări. Mută privirea și face cunoștință cu patul… zâmbește fiindcă în minte i se țes imaginile ce vor urma… le știe în detaliu… le-a trait cu mintea, zi de zi, seară de seară.
– Mă bucur că ești aici, Diana… îi spuse în timp ce îi cuprinde talia.
Îi citește în ochi dorința, vede un vânător care își privește trofeul mult râvnit.
Atingerile lui fac ca ultimul strop rămas de rațiune să se evapore. A promis că o să se simtă bine… nu are idee că o face să se simtă vie… Se așează pe pat și aștepta să fie servita cu licoarea rece. Cum oare a ajuns să fie aici?
Azi, la pranz a primit mesajul “Vreau să te vad … acum!”  De ce el? Pentru că știe mereu să o facă să se simtă bine, pentru că e doar al ei timp de câteva ore, pentru că mereu știe să mențină vie dorința.
Primește paharul și privește cum el își desface cămașa. Adoră cămașa asta…

Închide ochii și îl lasă să se joace cu trupul ei care tremură sub atingerea lui….

6.Mesajul lui

Alarma sună dar nu reușea să se trezească… o durere de cap o ținea să nu se ridice.
“Hai, e o nouă zi, soare afară, trezirea!” se încuraja singură. Cu ochii închiși pașea cu picioarele goale ajungând în baie. Porni apa și începuse să se dezbrace… se uita în oglindă… avea corpul unei puștoaice de 20 de ani “cel mai bun câstig din toata afacerea asta, am slăbit măcar, la fix să intru în rochițe”. Apa fierbinte îi îmbrăca trupul gol, iar aroma de vanilie a gelului de duș o ajuta să se calmeze. Se înfășurase în prosop, porni televizorul și stând pe canapea își verifica notificările pe telefon. Dintr-o data a început să tremure… avea un mail de la el…
”         Bună,
mare parte din probleme le bănuiam… știam că nu esti ok.
Ești o persoană extraordinară. Trebuie doar să vezi asta și tu. Nu renunța la școală, nu renunța la vise si nu renunța la a fi fericită. Fericirea apare când nu te aștepți, câteodată la fel dispare…
Sunt convins că am avut un rol în viața ta. Să vezi că se poate, că nu ești așa cum crezi tu… așa cum și eu am văzut asta.
Eu am zis nu pot… am zis asta printre puținele ori in viață. Efectiv am cedat…
Voi iesi însă cu părere de rău… că te-am rănit. Știu că am făcut asta.. și îmi pare enorm de rău. Am realizat cât de mult am rănit-o pe Diana, femeia la care țin. Și mi-a fost frică și mai mult. De mine… că sunt schimbat. Enorm de mult…  și în rău…
Am dat block peste tot de frică, de frică să nu cad și mai rău și să nu te trag după mine…
Nu o să îți scriu o perioadă. Este mai ușor așa pentru tine și pentru mine.
Iți multumesc pentru tot. Ești o persoană minunată!”
Se cuibărise pe canapea cu telefonul la piept și cu cele citite în minte…

4. Mesajul ei

– Ce simți?
Se uita în gol și cu un ton serios spuse:
– Furie, nervi și gust amar!
– Pentru ce, pentru cine?
–  Știi e amuzant, se dă o luptă în mine. Simt pe o parte furie pe toți bărbații, pur și simplu că ei există mă irită. Apoi nervi, căci de când am divorțat ei mă simt ca pe o pradă vulnerabilă… de parcă nu mai sunt la fel ca înainte. Au dreptate, sunt mai puternică dar ei nu știu asta… și gust amar pentru că el a putut să mă facă să mă deschid și a plecat!
– Corpul cum îl simți?
– Hm, păi slabit, complotează cu mintea și sufletul meu, fiecare celula mă doare, mă trezesc cu o greață dimineața și fară energie.
Și da, de o săptamână slăbise șase kilograme, nopți nedormite și epuizare… pășea cu pași mici spre autodistrugere.
– Câte zile au trecut de când nu ai mai vorbit cu el?
–  De trei zile nu mai știu nimic de el, pare puțin…dar..
– Cum te simți în legătură cu asta?
S-a ridicat de pe scaun mergând spre masă, lacrimile îi curgeau pe fața. Privea tabloul din cabinetul psihologului de parcă căuta răspunsurile în el.
–  Păi mă simt debusolată, omul cu care vorbeam non stop nu-i acolo să-mi răspundă la mesaje. Sunt ca într-un sevraj fără el… de ce să pleci și să închizi toate usile dupa tine? Ah, urăsc că am ajuns dependentă de el…
– Ce ai vrea să faci?
– Să- i scriu și să-mi răspundă,  nu vreau să-l pierd ca prieten…
– De ce nu-i scrii?
– Mi-e teamă că nu o să primesc răspuns, sau mai bine zis răspunsul dorit de mine.Îmi pare rău că din vina mea suntem în acest punct.
– Știi că îți vreau binele, așa că ai o temă.  Scrie un mail și eliberează prin cuvinte tot ce simți, scrie că-ți pare rău.
– Mi-e greu, i-am promis că nu-l mai caut și că accept că s-a terminat!
– Da, însă o să aștept mesaj legat de cum te simți după ce ai facut-o.
Toata seara a stat cu telefonul în mână, lupta era în mintea ei… să-i scrie sau nu … știa ca apoi o să apară un gol în stomac născut din  așteptarea mesajului de la el… iar să fie dezamăgită?  Și-a umplut paharul cu vin pentru curaj. “Cred ca toata sticla e soluția”. După primul pahar a început să tasteze: “Suntem doi necunoscuți care nu-și vorbesc… nu am avut răbdare unul cu celalalt … îmi pare rău că te-am făcut să pleci din viața mea! Sper să aflu ca ești bine, te îmbratișez!”
Sorbi și ultima picătură din al treilea pahar și se refugiase în patul ei. Amețită se băgase sub pătură și se simțea în siguranță, căci în vis erau încă împreună!

3. Nou început!

Sărutul lui pe umărul ei a trezit-o și căuta cu ochii închiși telefonul să vadă ora…13:40, “așa mult am dormit” stând somnoroasă în brațele lui. Speriată și-a amintit ce s-a întâmplat, au fost împreună în oraș, au băut mai multe pahare și rugămintea să rămână la ea… A sărit din pat uitându-se la el care adormise la loc. Niciodată nu a chemat un bărbat la ea să doarmă, se uită în oglindă avea pe ea un tricou cu Minnie și boxeri. “Doamne cum am putut dormi asa lângă un bărbat? Cum îl scot din casă acum?”
A mers să facă cafeaua și căuta diferite replici ca să i le livreze când se trezea.
– Neața zeiță! Ce bine miroase cafeaua!
Se uita la ea cum stătea cocoțată pe blatul de la bucătărie și sorbea din cafea. Timid o privea și-a luat cana și a aprins o țigară.
Rușinată de toată situația și-a făcut curaj să-i zică:
– Neața… știi aaa nu știu ce a fost în mintea mea de ți-am propus să rămâi la mine, nu vreau să crezi că vreau altceva… amici e ok să rămânem…aaa, nu mă înțelege greșit am dormit chiar ok însă nu-i cazul de mai mult..
O privea cum se fâstâcea și gesticula.
– Stai liniștită, e ok! Ești conștientă că nu s-a întâmplat nimic, da? Doar am dormit…termin țigara și plec.
– Ok, merg să mă îmbrac!
Ajunsă în dormitor a închis usa ” sigur o să creadă că sunt cel puțin nebună și sălbatică, dar nu îmi pasă, nu vreau o relație, nu vreau nimic…vreau să plece” . Se știau de mulți ani, iar de o lună de zile vorbeau non stop de problemele din viețile lor.
– Hai că sunt gata de plecare.
– Bine, vin imediat!
O aștepta la ușa, a luat-o în brațe și a pupat-o pe obraz.
– Stai liniștită nu o să se întample nimic dacă nu îți dorești. Am dormit așa bine lângă tine cum de mult nu am mai făcut-o. Vorbim mai târziu la telefon.
– Ok!
Privea la ușa închisă, o parte din ea voia să nu-l lase să plece… trecuse ceva timp de când nu a mai adormit în brațele unui barbat… “nu-i momentul să fie mai mult, scoate-ți ideea asta prostească din cap”
După treizeci de minute ecranul telefonului ei s-a aprins ” Am ajuns acasă, m-am simțit minunat !” Respira din ce în ce mai alert, panică se instalase și decisă să fie clară, tasta: ” Mă bucur să aud că te-ai simțit bine, însă să rămânem ancorați în realitate, nu sunt potrivită pentru tine și nu îmi doresc mai mult. O să fiu în schimb o amică mișto pe care te poți baza”. Instant răspunsul lui a apărut: “S-a activat panica și au apărut zidurile de apărare?”
A aruncat telefonul în pat simțindu-se descoperită. Da, zidurile se ridicau, frica apărea, trecuse printr-un divorț dupa 9 ani de relație și nu voia din nou să fie rănită.
Spera ca el să înteleagă că nu era pregătită și că nu are timp de o relație… însă ce nu știa e ca el își mai dorea dimineți alături de ea…

2. Regret

Respira greu și se tot mișca în așternut … lacrimile îi curgeau pe față și dintr-o dată s-a trezit brusc. Speriată se uita în pat… partea lui era goală. Tremura, îi era frig, tricoul era lipit de pielea ei udă. “Doamne, ce vis urât!”
Amețită s-a dat jos din pat mergând spre bucătărie să bea un pahar cu apă rece. Lumina o trezi la realitate, era trei dimineața și a nu știu câta noapte când se repeta acel coșmar… A pus mâna pe telefon să-i dea mesaj: “iar acel vis urât mă bântuie” . Însă când să-l trimită a oftat și-a amintit că nu putea căci el a preferat să plece din viața ei cu totul… mai întâi ca iubit și apoi ca prieten.
S-a așezat pe canapea, a luat laptop-ul în poală și hotărâtă să-i scrie un mail… era singura cale pe care el încă a lăsat-o disponibilă pentru a comunica, restul canalelor erau blocate. Avea senzația de a plânge însă lacrimile nu mai curgeau, după atâtea zile în care a plans.
Deschise mail-ul și tasta: ” ai plecat din viața mea cu totul, m-ai lăsat jos și nu mi-ai dat o mână să mă ridic. Ne-am găsit când erai într-o perioadă întunecată a vieții tale, te-am învățat să vezi partea frumoasă a lucrurilor, ți-am fost sprijin și ți-am dat mâna mea și te-am ridicat. Ți-am zâmbit și te-am asigurat că sunt aici mereu langa tine… Acesta a fost rolul meu jucat pe scena vieții tale! Însă tu? Când am greșit o data nu ai avut doza de răbdare și ai plecat… m-ai lăsat prăbușită …Iubitul care ținea la mine a plecat și a luat cu el visele și planurile pe care le-am construit împreună, a împachetat “bună dimineața” și “somn ușor”, sărutările și atingerile… însa doare cumplit că a plecat și prietenul meu, omul în fața căruia m-am deschis, îmi știai toate fricile, vulnerabilitatile… încrederea că tu o să ai grijă de ele și o să mă protejezi s-a evaporat… m-ai rănit cum nu credeam… ” și a închis laptop-ul nervoasă!
Nu avea curaj să-i trimită acest mail plin de reproșuri dar încărcat cu adevar. El știa cât de mult l-a ajutat căci mereu ii multumea ca l-a trezit la realitate si ca datorită ei zâmbea din nou. Mereu îi spunea “m-ai făcut să fiu din nou linistit, iți multumesc, te ador!” A lăsat laptop-ul pe canapea și s-a pus în pat.
Mintea a fugit la prima lor întâlnire, revedere după patru ani, seară de ianuarie geroasă… doi amici luând cina la un restaurant din centrul orașului, un el elegant, într-o cămașă albastră înalt, brunet, ușor timid și o ea cu părul lung, ochii negrii luminoși zâmbind într-o rochie neagră. El era fâstâcit când a văzut-o și ea simți un val de căldură prin tot corpul când și-au dat mâna. Orele treceau și nu au realizat că era aproape cinci dimineața:
-Hai să te duc acasa, nu pot să cred că am stat atât de mult…
Ajunși la adresa ei, ea l-a rugat să rămână să doarmă împreună… Răsăritul i-a găsit în patul ei, ea cuibărită în brațele lui…
A luat telefonul de pe noptieră și tasta “cum am ajuns aici domnul meu?”…

 

1. Adio!

O privea, o ținea strâns în brațe și îi șoptea la ureche:
– Ești frumoasă și întunecată în același timp, ești ca o furtună, ești ploaia mea de vară. Nu pot merge mai departe, iarta-mă!
A facut doi pași în spate și a privit-o în ochii plini cu lacrimi.
– Ești sigur? Dacă ies pe ușă nu mă întorc …
Nu spunea nimic, o privea deja cu dor, dar a lăsat-o să plece din viața lui…
Ușa s-a închis cu zgomot în toiul nopții, zgomot pe care ea l-a simțit până în măduva oaselor, zgomotul prăbușirii unei relații perfecte! Ieșind din scara blocului, lacrimile îi înghetau pe față, a urcat în taxi, s-a prăbușit pe bancheta din spate și a cerut șoferului să plece. Nu a scos un cuvânt, trupul era acolo, mintea căuta în amintiri…viziona un film cu doi oameni care începeau o relație frumoasă care zâmbeau și erau fericiți.
Ajunsă în casă se privi în oglindă, slăbise în ultimele zile, avea cearcăne, părul prins neglijent. S-a dezbrăcat și s-a pus în patul rece. De câte ori nu și-a cerut scuze pentru greșeala făcută, iar imaginea lui fermă o bântuia. Știa că nu o să se mai întoarcă vreodată la ea…alegerea lui era luată! Suspină în așternutul rece unde parfumul lui era înca acolo, lacrimile udau perna… prima noapte fără el, fără sărutul lui pe umărul ei.
Noaptea a vegheat-o cum a adormit cu greu, având ca refugiu visul… cu ea și el de mână…

Despre autism din perspectiva unui autist!

Coperta Daniel Tammet

Pentru cineva care nu a cunoscut direct o persoană care suferă de o tulburare de spectru autist, simpla rostire sau citire a cuvântului autism o face să se gândească automat la celebrul personaj din Rain Man, interpretat magistral de Dustin Hoffman.

Am intrat însă de curând în posesia unei cărţi impresionante, intitulată „M-am născut într-o zi albastră“, apărută la Editura Philobia. Este povestea de viaţă a lui Daniel Tammet, un savant care ne explică „din interior“ ce înseamnă autismul, cum este trăit el şi care este percepţia unui autist referitor la tot ceea ce îl înconjoară. Este o perspectivă interesantă, care îi poate ajuta foarte tare pe părinţii unui copil cu tulburare din spectrul autist, fiindcă trăirile şi experienţele nu sunt redate de psihologi (care presupun doar ce se întâmplă în mintea acestuia), ci chiar de subiectul în sine.

Cartea lui Daniel Tammet este, fără îndoială, o lecţie de viaţă, aceea a unei persoane mai puţin obişnuite, cu aptitudini de nedescifrat încă de ştiinţa modernă, care nu a desluşit încă nici pe departe toate tainele creierului uman. Tammet a recitat din memorie, în faţa mai multor oameni de ştiinţă, 22.514 zecimale ale lui Pi, a învăţat 9 limbi străine (printre care islandeza şi româna) şi are o capacitate uluitoare de a face calcule complicate, cu o uşurinţă nemaipomenită.

Diagnosticat la 25 de ani cu sindromul savantului (o formă rară de autism), Tammet trăieşte pe propriile picioare şi are o viaţă socială. În 2005, postul de televiziune BBC i-a dedicat un documentar intitulat „Băiatul cu un creier incredibil“.

Concluzia? Într-un mediu caracterizat de grijă, susţinere şi afecţiune, în care nu există marginalizare, o persoană cu o tulburare din spectrul autist se poate transforma într-o fiinţă independentă. Cartea se adresează părinţilor şi familiilor în care există copii cu autism, ajutându-i să înţeleagă că poţi recupera o mulţime de lucruri pe pacurs, chiar dacă te-ai născut cu un aşa-zis handicap.

Cartea poate fi comandată de pe Editura Philobia

Cu drag 

Diana

Anxietatea mamei ,colicii bebelusilor si implicarea tatalui

Prietena mea Raluca, mama si psiholog, a raspuns pozitiv dorintei mele de a ne ajuta cu cateva randuri  in legatura cu starile prin care trece o mama dupa ce naste. Raluca va poate ajuta cu sfaturi utile, o puteti gasi  Aici .

 

Dragelor, voi incepe prin a va spune ce am aflat de la mai multi neonatologi : “ suntem o gramada de minti luminate in lumea asta, si inca nu stim ce sunt de fapt colicii”. De asemenea este important de retinut ca doar 1 copil din 5 prezinta colicii.
Majoritatea persoanelor definesc colicii ca fiind gaze, balonare si prescriu medicamente, siropuri ce ajuta digestia.
Specialisti mentioneaza ca pentru a putea spune ca un bebelus are colicii trebuie sa planga minim 3 ore pe zi, minim 3 zile pe saptamana, cel putin 3 saptamani!
Este un fapt dovedit ca in primele 3 luni de viata, sistemul digestiv al bebelusilor este in dezvoltare, el incercand sa se adapteze vietii extrauterine si al hranei, respective laptelui. Cel mai bun lapte pentru un copil este cel matern, fiind cel mai usor digerabil, special conceput pentru fiecare bebelus, in fiecare etapa de dezvoltare.
Dar de ce 1 copil din 5 urla cat il tin plamanii din cauza balonarii, si altii doar simt un discofort si sunt usor irascibili? Raspunsul este mama si modul in care ea reactioneaza!
Cum majoritatea dintre voi ati experimentat sau ati aflat, in primele 3 luni de viata bebelusii nu fac mai nimic , dorm, mananca, murdaresc scutece, unii plang mai mult decat altii, si vor muuult in brate! Abea dupa 3 luni incep sa prinda obiecte cu manutele, sa isi tina bine capul, sa interactioneze mai mult cu adultii. Specialistii numesc primele 3 luni de viata “al patrulea trimestru de sarcina”, si sfatul lor este sa incercam sa recreem mediul intrauterin cat mai mult, pentru ca adaptarea bebelusilor sa fie cat mai lina cu putinta.
Astfel este foarte important ca bebei sa stea cat mai mult cu mama, in bratele ei, pe cat posibil piele pe piele, sa ii auda bataile inimii, sa fie alaptati la cerere, mangaiati, leganati si sa auda un sssst , asemanator cu sunetul sangelui mamei care circula in vene si pe care cel mic l-a auzit timp de 9 luni.
Stiati ca in Indonezia nu exista conceptul de “colici”? Oamenii aceia pur si simplu nu stiu ce inseamna , deoarece credinta si cultura lor, spune ca in primele 3 luni bebelusii sunt inca ai zeilor, si acestia trebuie sa stea numai in bratele mamei si sa fie alaptati la cerere, daca nu, zeii il pot lua oricand. Apoi dupa cele 3 luni se organizeaza o ceremonie simbolica, in care bebelusii devin copii parintilor, nu ai zeilor.
Facand abstractie de credinta irationala ca un spirit/zeu iti poate lua oricand copilul pana la 3 luni, modul in care mamele se comporta cu copii in primele 3 luni de viata este mai mult decat benefic pentru cei mici.
Legatura dintre mama si copil este atat de stransa, incat in primele luni de viata, copilul simte tot ce simte mama, exact ca atunci cand era in burtica mamei. In acest sens este foarte important linistea sufleteasca a mamei, starea ei de spirit, sanatatea ei psihica.
Cel mai bun lucru pe care tatal, parintii si rudele il pot face pentru mama si copil este sa o sustina in aceste luni, sa o incurajeze sa-si asculte instinctul de mama care “este cel mai bun doctor”, cum a spus unul dintre neonatologii cu care am discutat.
Aceste luni sunt perioada de adaptare atat pentru bebelus cat si pentru mama, este momentul cel mai important cand mama invata sa-si asculte copilul si sa gestioneze propria feminitate.
Astfel este important sa nu uitati de voi : incercati de cateva ori pe saptamana sa va acordati o ora pentru voi, sa cititi, sa faceti o baie relaxanta, sa iesiti cu fetele la un suc. Da sunteti mame, dar nu ati incetat sa fiti femei, sotii, prietene!
Aceste ore sunt importante in consolidarea relatiei tata-copil! Nu uitati ca bebelusi se nasc iubindu-va pe voi, dar de tati se indragostesc in fiecare zi, acelasi lucru este valabil si pentru tati! O ora pe zi este minimul necesar pentru contruirea relatiei intre copil si tata, ca ei sa se cunoasca , sa se imprieteneasca si sa se iubeasca mai presus de orice.
Stiu ca mare parte din voi, ati experimentat sentimentul ca nimeni nu ingrijeste mai bine ca voi copilul, ca tatal parca este neindemanati, si de cele mai multe ori aveti dreptate, dar dati-le o sansa! Barbatii nu au instinct matern, dar si ei isi iubesc nespus copiii, si usor usor vor ingriji la fel de bine ca si voi “botul vostru de aur”! Este important sa ii permiteti sau sa ii solicitati tatalui de la inceput sa va ajute in ingrijirea celui mic , cand nici voi nu sunteti experimentate, in modul acesta invatati impreuna, iar tatal va sti cum si ce sa faca cand sta cu cel mic, in momentele voastre de reincarcare a bateriilor.
Daca simtiti ca nu reusiti sa faceti fata situatie, ca instinctul vostru matern nu exista, daca simtiti o frica irationala ca nu va puteti ingriji corespunzator copilul, va sfatuiesc sa contactati un psihoterapeut! Depresia post-partum exista, iar consilierea psihologica este cel mai bun tratament, sansele “sa va treaca” sunt extraordinar foarte mici, iar cu tratamentul corespunzator puteti depasii rapid situatia si sa va bucurati de minunea de a fi mame!
Ma inclin in fata voastra, sunteti mame, sunteti MINUNATE!
Cu drag,
Raluca, psiholog & coach in parenting

 

 

bebelusi